Reteaua Corect

Euro ar putea să dispară peste 10 ani

Moneda euro ar putea să dispară peste 10 ani, dacă Parisul și Berlinul nu vor reuși să consolideze moneda unică, a declarat, marți, Emmanuel Macron, candidat la alegerile prezidențiale din Franța, adăugând că actualul sistem este unul care favorizează Germania pe seama statelor membre mai slabe, transmite Reuters, potrivit Agerpres, scrie Stiripesurse.ro.

Sursa imagine: infopinia.ro

"Adevărul este că trebuie să recunoaștem cu toții că euro este incomplet și că nu poate supraviețui fără reforme majore", a spus Macron, care până anul trecut a fost ministru al Economiei în guvernul președintelui socialist Francois Hollande, într-un discurs la Universitatea Humboldt din Berlin.

"Euro nu a furnizat Europei o suveranitate internațională deplină în raport cu dolarul. Nu a furnizat Europei o convergență naturală între diferitele state membre", a adăugat Macron.

În opinia acestuia, Franța trebuie să implementeze reforme pe piața muncii și să restructureze sistemul de educație, în timp ce Germania trebuie să accepte că mai multe investiții, în loc de austeritate, care pot stimula creșterea economică în zona euro.

"Disfuncționalitatea monedei euro este un lucru bun pentru Germania", a mai spus Macron, adăugând că lipsa încrederii între Franța și Germania blochează o serie de reforme majore care ar crește solidaritatea între statele membre ale zonei euro.

"Menținerea status quo-ului este echivalentă cu dezmembrarea euro peste 10 ani", a apreciat fostul ministru francez al Economiei.

Emmanuel Macron a propus crearea unui buget al zonei euro pentru finanțarea investițiilor orientate spre creștere și acordarea de asistență financiară pentru statele membre cu dificultăți. Însă, aceste idei sunt respinse vehement de cancelarul german Angela Merkel și ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, care trebuie să țină cont de rezistența germanilor față de acordarea de ajutoare Greciei.

Macron, 39 de ani, a câștigat teren în cele mai recente sondaje de opinie care îl clasează pe locul trei în preferințele electoratului, după candidatul conservator Francois Fillon și liderul extremei drepte Marine Le Pen.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.