'Bursa de Valori București salută cu satisfacție intenția de listare a Digi Communications N.V. Este un pas uriaș în acest demers unic al pieței de capital românești care, după eforturile depuse de modernizare a pieței, devine astfel cea mai dinamică bursă din Europa Centrală și de Est. Apreciem recunoașterea pe care instituția fundamentală a pieței de capital locale o primește ca o piață care are capacitatea să absoarbă tranzacții mari și să atragă investitori locali, internaționali și globali', menționează sursa citată.
Furnizorul de servicii de telecomunicații Digi a anunțat, marți, într-un comunicat, intenția de a se lista pe Bursa de Valori București (BVB), începând din luna mai a acestui an, oferta publică inițială (IPO) urmând să fie adresată atât publicului, cât și anumitor investitori instituționali și profesionali.
Potrivit companiei, IPO va cuprinde o ofertă de acțiuni ordinare clasa B provenind de la acționarii existenți, iar societatea nu va obține nicio parte din sumele rezultate de pe urma vânzării acțiunilor oferite.
Digi Communications subliniază faptul că intenționează să listeze cel puțin 25% din capitalul social subscris al societății, "presupunând că are loc exercitarea opțiunii de supra-alocare a 10% din acțiuni, imediat după Admitere. Citigroup și Deutsche Bank acționează în calitate de Coordonatori Globali Comuni și împreună cu BT Capital Partners S.A., BRD — Groupe Societe Generale S.A., Societe Generale S.A., Raiffeisen Bank S.A. și Wood & Company Financial Services, a.s. în calitate de Deținători Comuni ai Registrului de Subscrieri".
Admiterea la tranzacționare a acțiunilor Digi Communications este estimată pentru luna mai 2017.
Digi Communications are în portofoliu cinci servicii de bază: televiziune prin cablu, internet și date fixe, servicii de telecomunicații mobile, telefonie fixă și televiziune prin satelit de tip direct to home (DTH). De asemenea, compania oferă servicii de telecomunicații mobile ca MVNO (operator mobil virtual) comunităților mari de români din Spania și Italia.
Rețelele fixe de fibră optică Digi în România și Ungaria acoperă aproximativ 62%, respectiv 24% dintre gospodăriile acestor țări. Totodată, serviciile de telecomunicații mobile 3G și 4G din România acoperă aproximativ 98%, respectiv 37% din procentajul populației, în timp ce serviciile de televiziune cu plată au o pondere de aproximativ 49% din piața locală.
În 2016, Digi a generat venituri de 842,8 milioane de euro, iar EBITDA ajustat și marja EBITDA ajustată s-au ridicat la 263,3 milioane de euro, respectiv 31,2%, reprezentând o rată de creștere anuală compusă (RCAC) de 8%, din 2014 până în 2016.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.