Reteaua Corect

Analistii financiari recomanda: Investitii sigure pe timp de criza

Criza economica a provocat cele mai negre cosmaruri investitorilor, care si-au vazut averile diminuate peste noapte. CNN Money a realizat un top al investitilor care-i pot ajuta pe cei care vor sa riste, sa doarma mai bine.

CNN Money a discutat cu cativa experti pentru a vedea in ce ar investi acestia in aceste vremuri dificile. Concluzia a fost ca nu exista nicio strategie clara de victorie, singurul sfat care ar putea fi oferit fiind - lasati munca grea in mainile celor care se pricep.

Piata de obligatiuni a fost intotdeauna vazuta ca cel mai sigur loc in care sa-ti investesti fondurile, insa Rick Ferri, fondatorul Portfolio Solutions, spune ca nu este cazul in acest moment. Acesta afirma ca o expunere pe actiuni ar fi cea mai buna solutie in prezent. “Nu vad ca actiunile sa fie mai riscante decat obligatiunile in urmatorii zece ani”, explica Ferri.

El recomanda fondul de actiuni Vanguard Total Stock Market, care detine plasamente la peste 3.000 de companii americane. In acest an, valoarea unei unitati de fond a crescut cu 7%, avand investitii in actiunile unor companii precum Exxon Mobil, Apple, Microsoft, Procter & Gamble si AT&T.

Uneori cea mai buna strategie este eliminarea investitiilor “gresite”. Acesta este sfatul lui Frank Armstrong, fondator si presedinte al Investor Solutions. “Sunt doua bule care sunt pe cale sa explodeze: aurul si obligatiunile pe termen lung. Aurul se afla la pretul maxim record si, de asemenea, am vazut interventii ale guvernului pe piata de obligatiuni, care au condus ca dobanda sa ajunga la un nivel apropiat de 0%”, spune Armstrong.

Acesta recomanda fondul Vanguard Global Equity, care investeste 63% din fonduri in actiuni straine, dintre care 18% in pietele emergente. Restul de fonduri, 37%, sunt destinate actiunilor americane. Fondul a crescut cu 11,4% in acest an si are un castig mediu anual inainte de taxe de 7% in ultimul deceniu.

Un investitor trebuie sa gandeasca la nivel global si sa detina nenumarate active – actiuni, obligatiuni, monede straine, bunuri -  din toata lumea”, explica David Kotok, sef de investitii la Cumberland Advisors.

Acesta recomanda SPDR S&P 500, cel mai mare ETF de pe piata americana, cu un randament mai mare de 5% in acest an. Indexul iShares MSCI EAFE a adus un castig de 4% in 2010 si se bazeaza pe actiunile din marile economii ale lumii. Insa Kotok spune ca cele mai mari investitii ar trebui realizate pe indexul iShares MSCI Emerging Markets, care a crescut cu 12% in acest an.

Economia este inca in recesiune, spune Rob Arnott, seful de la Research Affiliates, asa ca cele mai bune investitii sunt cele in obligatiuni.

“Exista un risc care planeaza asupra economiei in timp ce aceasta isi revine, iar piata de obligatiuni reflecta aceasta tendinta, in timp ce piata de actiuni ar putea lua o noua lovitura. O diversificare a portofoliului de obligatiuni ar fi benefica, deoarece datoria americana a scapat de sub control”, afirma Arnott.

Acesta recomanda fondul Global Advantage Strategy Bond, care are cele mai mari detineri pe obligatiunile canadiene, germane si americane si care a crescut cu 8% in acest an.

Daca un investitor nu este hotarat sa cumpere din nou actiuni, poate incerca un fond diversificat, astfel incat sa nu fie prins in capcana volatilitatii. Fondul de la Pimco, All Asset All Authority, investeste in alte fonduri mutuale Pimco care sunt expuse pe obligatiuni globale, actiuni, imobiliare si bunuri.

“Investitorii au invatat o lectie pretioasa in 2008: piata nu poate creste la infinit”, spune Jay Freeberg, partener la firma JRF Asset Advisors.

Fondul de la Pimco a castigat 10% in acest an, insa cea mai impresionata performanta a fost in 2008 cand indicele S&P 500 a scazut cu 38%, acesta a oferit un randament de 7%.

G.D.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.