Reteaua Corect

Barometrul Industrial: Industria şi-a revenit parţial în septembrie

Industria şi-a revenit parţial în septembrie, dar costurile de producţie au rămas ridicate, scrie Ziarul Financiar.

Activitatea din industrie a înregistrat o revenire în luna septembrie, volumul producţiei urcând la 58 de puncte faţă de luna august, care a marcat o contracţie la toţi indicatorii de creştere, inclusiv în cazul volumului producţiei (48 de puncte).

“Volumul producţiei a ieşit din contracţie şi a urcat la 58 de puncte în zona de creştere. Acest nivel n-a mai fost atins din luna mai”, menţionează o analiză a Barometrului Industrial – un sondaj efectuat în rândul managerilor din industrie realizat de IRSOP şi Facultatea de management din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA).

În ceea ce priveşte comenzile noi, indicatorul a crescut de la 45 în august la 58 în septembrie, avansul fiind susţinut îndeosebi de cererea internă, care s-a intensificat şi pe fondul încheierii vacanţei de vară.

Totodată, importurile de materii prime au înregistrat o creştere mai viguroasă, de la 49 în august la 56 în septembrie, în timp ce comenzile pentru export au trenat, de la 43 de puncte în august (contracţie), la 50 în septembrie, adică până la graniţa între contracţie şi expansiune.

Chiar dacă indicatorii din septembrie arată o revenire a industriei, totuşi, costurile de producţie rămân ridicate. Astfel, în septembrie indicatorul s-a aflat la 66 de puncte în zona de expansiune, la fel ca în august. “Costurile ridicate explică parţial rata scăzută a ofertei de muncă în industrie şi ar putea avea o legătură cu menţinerea inflaţiei peste nivelul dezirabil”, spun analiştii Barometrului Industrial.

Datele Barometrului Industrial mai arată că numărul de salariaţi a continuat să rămână contractat în septembrie, la 48 de puncte faţă de 44 în august.

“În ultimele 12 luni, media indicatorului de angajare a oscilat în jurul a 47 de puncte în interiorul zonei de contracţie, ceea ce înseamnă că în ultimul an industria nu a creat locuri noi de muncă”

Şi aşteptările managerilor s-au îmbunătăţit în septembrie, urcând la 58 de puncte faţă de 55 în august.

“Probabil, pe fondul confirmării aşteptărilor adaptative, în sensul că managerii se aşteptau ca activitatea să crească la încheierea sezonului de vacanţă, ceea ce s-a şi întâmplat în septembrie. Confirmarea aşteptărilor pe termen scurt produce un plus de încredere în evoluţiile pe termen lung”, concluzionează analiştii Barometrului Industrial.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.