Reteaua Corect

Averile miliardarilor americani au crescut vertiginos de la declanșarea pandemiei

Scris de newsreporter in 05 iunie 2020 la 08:59, in Business. 446 vizualizari Intra in discutie Taguriamerican, avere, crestere, miliardar, pandemie shortlinkhttp://crct.ro/nwbz

Averile combinate ale miliardarilor americani, între care se află fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, şi directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, au crescut cu peste 19%, respectiv cu peste 565 de miliarde de dolari, de la declanşarea pandemiei de COVID-19 în Statele Unite, potrivit unui raport publicat de Institute for Policy Studies (IPS), citat de Reuters, potrivit news.ro. Creşterea a avut loc pe parcursul a 11 săptămâni, începând din 18 mai, perioadă în care 42,6 milioane de americani au solicitat indemnizaţii pentru şomaj, arată raportul, potrivit HotNews.ro.

”Aceste statistici ne amintesc că suntem divizaţi mai mult ca oricând în ultimele decenii, din punct de vedere economic şi rasial”, a afirmat Chuck Collins, co-autor al raportului.

În tipul celor 11 săptămâni, averea lui Bezos a crescut cu circa 36,2 miliarde de dolari, în timp ce averea lui Zuckerberck s-a mărit cu aproximativ 30,1 miliarde de dolari.

Şi averea netă a miliardarului Elon Musk, fondatorul producătorului de automobile electrice Tesla, a crescut cu 14,1 miliarde de dolari.

Numai în ultima săptămână averile miliardarilor americani s-au mărit cu 79 de miliarde de dolari, mai arată raportul.


HotNews.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.