Reteaua Corect

Autoritățile, în panică după anunțurile unor firme importante că vor vinde active

Scris de newsreporter in 17 septembrie 2019 la 11:01, in Business. 298 vizualizari Intra in discutie Taguriactive, anre, cez, companii, Enel, ExxonMobil, firme, românia shortlinkhttp://crct.ro/nv03

Toate companiile din energie ar putea fi obligate să notifice ce Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), cu cel puţin 12 luni înainte, intenția unui de a efectua modificări ale statutului juridic, se arată într-un proiect de ordin al ANRE pus în dezbatere publică. Proiectul apare într-un moment delicat pentru piața energetică din România, în condițiile în care ENEL și CEZ tocmai și-au anunțat intenția de a vinde active importante din România. De asemenea, ExxonMobil ar putea să vândă licența petrolieră din Marea Neagră, scrie Hotnews.ro.

Potrivit proiectului, trebuie anunțate operațiuni precum fuziuni/divizări/transformări, sau alte operațiuni în urma cărora valoarea capitalului social existent se reduce, într-o tranşă sau pe ansamblu, cu cel puţin 5%.

Operațiunile vor fi aduse la cunoștința ANRE printr-o nouă notificare și cu cel puţin 30 de zile înainte de data efectivă la care urmează să aibă loc aceste operațiuni, potrivit hotărârii organelor de conducere ale titularului autorizaţiei, se mai arată în ordin.

Vezi aici proiectul de ordin al ANRE

Reamintim că CEZ a lansat recent o testare de piață privind vânzarea activelor deținute în România, printre care parcul eolian din Dobrogea și distribuția din Oltenia. Grupul CEZ și-a manifestat încă din vară intenția de a vinde activele din România.
La fel și grupul italian intenționează să vândă active.
În ceea ce privește ExxonMobil, compania și-ar fi manifestat intenția de a renunța la licența petrolieră din Marea Neagră, fiind interesată de investiții mult mai mari și profitabile în alte țări, mai ales în condițiile în care legislația din România (Legea offshore și OUG 114/2019) nu este prietenoasă cu mediul de afaceri. Încă nu a făcut un anunț oficial.
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.