"Singura explicatie este ca achizitia a fost facuta in trecut, dar cel sau cei care au inregistrat masinile le-au tinut nerulate pana acum. Nu putem sti cine sunt aceste persoane, ar putea fi din randul celor pasionati ai marcii. In ce ne priveste, ultimile masini si piese le-am vandut in 2007", a declarat pentru Mediafax Sergiu Filip, directorul general al firmei care detine terenul si licenta Aro - Landmark Management
La randul sau, George Vilau, presedintele Aro Club Romania, a spus ca masinile pot proveni dintr-un stoc depozit al unei institutii de stat sau chiar construite de Cross Lander, cu kituri de asamblare (CKD).
"Nu stiu cine ar vrea sa stea atatia ani fara masina noua neinmatriculata. De aceea, presupun ca ele pot fi masini uitate prin depozitele unor institutii de stat, precum Televiziunea Romana, carora le-au fost livrate in trecut flote consistente de masini Aro. De asemenea, pot fi masini asamblate cu ajutorul kiturilor CKD, livrate in Brazilia de catre Cross Lander, care a achizitionat pentru scurt timp constructorul de la Campulung", a spus Vilau.
Cele mai recente inmatriculari Aro au avut loc in 2007, cand cu fost inscrise 13 masini.
In 50 de ani de activitate in domeniul auto, Aro a produs aproximativ 380.000 automobile, care au fost exportate in proportie de doua treimi in peste 110 tari.
G.D.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.