Reteaua Corect

Asociația Analiștilor Financiar Bancari din România are un nou Consiliul Director

Scris de newsreporter in 13 octombrie 2020 la 11:17, in Business. 373 vizualizari Intra in discutie Taguriaafbr, consiliu director shortlinkhttp://crct.ro/nwND

Asociația Analiștilor Financiar Bancari din România a ales un nou Consiliul Director cu un mandat de 2 ani în perioada 2020-2022, informează un comunicat citat de Știripesurse.ro.

Consiliul Director este format din președinte: Daniela Ropotă, CIIA (cu peste 15 ani de activitate în sectorul financiar, respectiv în analiza de investiții, administrare de risc și consultanță financiară, lector asociat IBR), aleasă pentru mandatul 2020-2022, după 2 ani în care a fost implicată ca Vicepreședinte al AAFBR; vicepreședinți: Iancu Guda, CFA, EMBA (Lector asociat ASE, trainer asociat IBR și Director Servicii Coface România), dl. Adrian Codirlașu, CFA, Phd (Profesor Asociat ASE, Facultatea de Finanțe-Bănci, Lector Institutul Bancar Român.); Ana Maria Pătru, CEFA (membru nou, cu peste 15 ani de activitate în sectorul bancar din care ultimii 10 ani în creditarea marilor companii, cu experiență acumulată atât în zonă comercială, analiză financiară dar și analiză de risc de credit) și Alexandru Florin Dună, Phd (membru nou, cu expertiză profesională și academică acumulată pe parcursul ultimului deceniu în arii conexe analizei economice și financiare, cu accent în zona de creditare/recuperare persoane juridice);

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) reunește în prezent peste 100 de membri cu un nivel înalt de pregătire și experiență profesională în bănci, fonduri de pensii și investiții, societăți de intermediere la bursă, societăți de asigurări sau leasing și companii de consultanță.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.