Unul din motivele ascunse ale unificării celor trei supraveghetori ai pieţelor financiare nebancare, în afara celor legate de coordonarea reglementării şi supravegherii acestora, l-a constituit nevoia de a elimina cazurile de corupţie şi de angajare a multor rude şi prieteni ai politicienilor români. Astfel, în Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private (CSPP), conducerea acesteia era asigurată de doi sindicalişti care au ocupat funcţii în Ministerul Muncii sau Casa de Pensii (Marian Sârbu, Ion Giurescu) membri PSD şi care au legătură cu pensiile private doar etimologic, întrucât sistemul de pensii private este o formă de acumulare, de investire, de plasamente pentru un randament mai mare. Alături de ei, director general era Cristian Roşu, văr primar şi coleg de şcoală cu Liviu Dragnea.

Nu a fost de mirare că cel mai devastator control al Curţii de Conturi a găsit cele mai multe nereguli la CSPP, urmate de procese costisitoare plătite de noul ASF.

Sectorul pieţei de capital avea în fruntea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pe Carmen Negoiţă, soţia primarului PDL de la sectorul 3, nominalizat pentru o zi la şefia guvernului de Traian Băsescu.

Tot aici, Viorel Hrebenciuc îşi plasase colaboratoarea din fostul SGG în Guvernul Năstase, pe Dorina Mihăilescu (fostă Muşetescu) în calitate de comisar, celebră fiind deja înregistrarea făcută publică în care Viorel Hrebenciuc îi cere Dorinei Mihăilescu să amâne desfăşurarea unei adunări generale la Bursa de Valori Sibiu şi să-i promită lui Mihai Fercală că îl face preşedinte la CNVM, dacă răspunde acestei cereri.

Ascuns într-un birou la CNVM era şi soţul Olguţei Vasilescu, Ovidiu Wlassopol, consilier chiar al Dorinei Mihăilescu. Nici asigurările nu erau lipsite de rudele politicienilor, la loc de cinste fiind soţia lui Daniel Chiţoiu, despre care vom auzi, în 2013, de celebrul dosar Carpatica, în urma căruia a fost anchetată alături de Dan Radu Ruşanu, (naşul de cununie al familiei Chiţoiu).

Şi uite aşa am ajuns în 2013, când Guvernul Ponta a aşteptat ca, prin unificarea celor trei autorităţi, să se facă curăţenie.

Degeaba, însă.

A urmat o cursă contra cronometru de angajări a altor rude şi prieteni.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a ajuns la performanţa să aibă în ASF, fiul, fiica şi ginerele, plasaţi în sectoarele de pensii private şi asigurări.

Astăzi îl secondează doar Cristian Socol (strateg al politicii economice dezastruoase a lui Darius Vâlcov), care şi-a plasat soţia în Consiliul de Supraveghere şi fratele pe post de Consilier al vicepreşedintelui Dan Armeanu, apropiat de asemenea al lui Darius Vâlcov, dar şi deţinătorul tristului record de a susţine OUG 114/2018 prin care urma să naţionalizeze pensiile private - tocmai domeniul pe care el îl păstorea.

Despre Dan Armeanu este bine să ştiţi că a fost propus de Daniel Constantin, pe atunci preşedinte al Partidului Conservator, iar atunci când acesta a trecut la ProRomânia şi Guvernele PSD au căzut, Dan Armeanu l-a vizitat la sediul ProRomânia pentru a se justifica de perioada obedienţei faţă de Vâlcov.

În piaţa de capital, actualul vicepreşedinte Gabriel Grădinescu se poate lăuda doar cu sprijinul pe care un membru al familiei lui, decident în justiţie, l-a "acordat" necondamnării penale a ţăranului Marian Oprişan de la Vrancea.

Ulterior, aşa cum presa a dezvăluit, acesta a angajat-o pe amanta lui Marian Oprişan la ASF, doamna făcând echipa cu prietenele altor politicieni.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a reuşit ca pentru o bună perioadă de timp să aibă în ASF atât fosta soţie, cât şi pe cea actuală.

Vărul lui Dragnea, ajuns între timp vicepreşedinte la asigurări, Cristian Roşu a reuşit nu numai angajarea dorită la ASF a rudelor unor politicieni, ci şi printr-o "inginerie", astfel încât, în condiţiile în care nu se puteau angaja direct, candidaţii cu rude politice se angajau la Fondul de Garantare a Asigurărilor (FGA), iar de aici prin detaşare la ASF.