Reteaua Corect

ASF: Joi, ultima zi cu tarife plafonate la RCA

Scris de newsreporter in 18 Mai 2017 la 09:36, in Business. 235 vizualizari Intra in discutie TaguriASF, rca, tarife plafonate shortlinkhttp://crct.ro/nqM5

Ultima zi cu tarife plafonate la RCA este joi, iar reprezentanții autorităților nu vor mai prelungi perioada, a declarat, miercuri, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Cornel Coca Constantinescu, într-o conferință de presă, informează Agerpres.

Sursa imagine: bursa.ro

"Mâine este ultima zi în care mai avem tarife plafonate. Din discuțiile pe care noi le-am avut cu Guvernul și cu reprezentanții Parlamentului știu că nu se vor mai prelungi. Tarifele de referință vor intra în vigoare a doua zi după ce plafonarea a expirat", a spus Constantinescu.

Potrivit reprezentantului ASF, clienții cu risc ridicat se pot aștepta la creșteri de tarife.

O persoană fizică cu vârsta între 31 și 40 de ani ce deține o mașină cu capacitatea cilindrică până la 1.400 centimetri cubi are stabilit un tarif de referință la polița RCA de 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei, conform datelor prezentate de prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară.

Unul dintre exemplele prezentate se referă la autoturisme utilizate de persoane fizice de 31—40 de ani, cu 1.201-1.400 centimetri cubi. Indicatorii sunt frecvența daunelor istorice de 4,2%, dauna medie istorică de 5.474 lei, prima de risc model GLM (rezerva de daune neavizată) inclusiv încărcarea de siguranță de 234 lei, daunele întâmplate, dar neraportate (IBNR) de 18,5% inflația daunelor de 3,5% și prima de risc de referință de 287 lei. Cheltuielile de achiziție și administrare variabile au fost stabilite la 25%, încărcarea BM (bonus-malus) de 21,3% și un profit de 3%.

Astfel, tariful de referință pentru o poliță RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 și 40 de ani, ce dețin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 și 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei.

Un alt exemplu este pentru persoanele juridice cu autoturisme de 1.401-1.600 cmc. Indicatorii luați în calcul sunt frecvența daunelor de 9,3%, dauna medie inclusiv încărcarea de siguranță și daune mari de 5.065 lei, IBNR de 18,5% și inflație a daunelor de 3,5%. Prima de risc de referință este de 575 lei. Cheltuielile de achiziție și adminstrare variabile sunt de 25%, încărcarea BM de 16,6% și profitul de 3%. În acest caz, persoane juridice ce dețin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 și 1.600 cmc, tariful de referință este 957 de lei, față de un tarif de primă maxim de 992 lei (-4%).

Potrivit datelor ASF, pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referință este 7.314 lei, mai mic cu 3% față de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei). De asemenea, pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deținute atât de persoane fizice, cât și juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referință are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puțin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).

"Obiectivul ASF pe termen scurt și mediu este bine determinat, respectiv crearea cadrului de rezolvare a problemelor structurale ale pieței RCA cu scopul de a construi o piață echilibrată și concurențială. Tarifele de referință au un caracter orientativ. Au la bază datele agregate al nivelul pieței în ceea ce privește daunele, numărul de polițe, frecvența daunelor și așa mai departe. Tarifele de referință reprezintă un mecanism de calcul. Au la bază date statistice individuale, agregate la nivelul pieței. Formula de calcul este una corectă. De aceea noua formulă este reluată în noua lege a RCA aprobată în Parlament", a spus Constantinescu.

Camera Deputaților a adoptat marți, cu 226 de voturi ''pentru'', 25 ''împotrivă'' și 4 abțineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.