Reteaua Corect

Argentina evită în ultimul moment intrarea în incapacitate de plată

Scris de newsreporter in 01 septembrie 2020 la 10:22, in Business. 450 vizualizari Intra in discutie Taguriacord, argentina, incapacitate de plata shortlinkhttp://crct.ro/nwBn

Argentina a reuşit luni să ajungă la un acord privind restructurarea unor datorii în valoare de 66,13 miliarde de dolari, ceea ce îi permite să evite intrarea în incapacitate de plată (default), transmite AFP potrivit Agerpres, citat de Știripesurse.ro.

După patru luni de negocieri intense cu creditorii, deţinătorii de obligaţiuni echivalente cu 93,55% din bonurile eligibile au aderat la propunerea de schimb formulată de guvernul argentinian, a declarat ministrul Economiei, Martin Guzman.

"În ultimele zile am lucrat din greu la condiţiile unei oferte care s-a bucurat de o acceptare masivă din partea creditorilor noştri, ca urmare a procesului de dialog din ultimele luni", a apreciat Martin Guzman.

Obligaţiunile în valoare de 66,13 miliarde de dolari emise sub legislaţie străină, care fac obiectul restructurării, reprezintă aproximativ o cincime din totalul datoriei argentiniene, care se ridică la 324 miliarde de dolari, adică 90% din Produsul Intern Brut. Termenul limită pentru a adera la oferta de schimbare a titlurilor a expirat vineri.

Potrivit ministrului Economiei, această restructurare va permite Argentinei să îşi reducă povara datoriei cu 37,7 miliarde de dolari, în condiţiile în care rata dobânzii pentru noile obligaţiuni va coborî de la 7% pe an la 3,07%.

"Aceasta ne va da un orizont economic suficient pentru a genera politicile care să fie durabile şi să permită dezvoltare", a adăugat Martin Guzman.

Acest acord de restructurare este o victorie importantă pentru Argentina, a treia mare economie din America Latină, având în vedere că autorităţile încearcă să evite cea de a noua intrare în incapacitate de plată şi să relanseze o economie care este în al treilea an de recesiune şi ar urma să se contracte cu 12,5% pe an.

De asemenea, succesul acestei restructurări ar trebui să faciliteze şi negocierile pentru un nou acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), după cel convenit de Argentina în anul 2018 pentru un împrumut de 57 miliarde de dolari, din care au fost deblocate 44 miliarde de dolari.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.