Reteaua Corect

ANRE: 4,5 milioane de persoane se încadrează la categoria de consumatori vulnerabili

Scris de newsreporter in 07 ianuarie 2021 la 12:15, in Business. 499 vizualizari Intra in discutie Tagurianre, consumatori, piata energie shortlinkhttp://crct.ro/nxcv

Mai mult de jumătate din consumatorii casnici de energie electrică din România, respectiv peste 4,5 milioane, se încadrează la categoria de consumatori vulnerabili, având un consum mediu de 55 kWh pe lună, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

"Din cei peste 8.700.000 de clienţi casnici, conform raportărilor aferente semestrului I al anului 2020, transmise de furnizori către ANRE pentru a obţine datele necesare realizării raportărilor către INS-EUROSTAT, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1952/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului, peste 50% din total sunt clienţi cu un consum mediu de 55 kWh/lună, care pot fi încadraţi în categoria consumatorilor vulnerabili", arată ANRE.

Este vorba, mai exact, de un număr de 4.592.430 de consumatori, din totalul de 8.738.575.

Totodată, ANRE precizează că, la finalul lunii octombrie 2020, dintr-un număr de peste 8.700.000 de consumatori casnici, un procent de peste 32,8% (2.915.243 clienţi) au ales să încheie contracte de furnizare la preţuri concurenţiale.

"Prin activitatea de informare, ANRE continuă să asigure creşterea gradului de informare şi conştientizare a drepturilor clienţilor finali de energie electrică în relaţia cu operatorii economici participanţi la piaţa de energie electrică. Autoritatea întreprinde toate măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de concurenţă, transparenţă şi tratament nediscriminatoriu pe piaţa energiei electrice, precum şi pentru completarea cadrului de reglementare astfel încât să vină în sprijinul clienţilor în vederea trecerii la piaţa concurenţială de energie electrică. De asemenea, pentru a facilita clienţilor accesul la informaţii privind ofertele diverşilor furnizori, astfel încât aceştia să poată alege oferta cea mai potrivită nevoilor lor, ANRE pune la dispoziţia acestora, pe pagina proprie de internet, aplicaţia informatică "Comparatorul ofertelor-tip de energie electrică", în care se regăsesc ofertele de pe piaţa concurenţială ale furnizorilor de energie electrică, precum şi un serviciu de Call-center dedicat liberalizării pieţei de energie", se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii ANRE amintesc că, în vederea facilitării procesului de schimbare a furnizorului de energie de către consumatorul final şi optimizării procesului operaţional, ANRE are în derulare proiectul "Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale", cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020. Astfel, prin implementarea proiectului se vor putea îndeplini noile cerinţe europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 de ore.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.