Reteaua Corect

ANAF. Avem încasări cu 20 de miliarde mai mari

Scris de newsreporter in 14 septembrie 2019 la 12:20, in Business. 376 vizualizari Intra in discutie Tagurianaf, incasari, mirela calugareanu shortlinkhttp://crct.ro/nuZf

Mirela Călugăreanu a anunțat că, în primele opt luni ale acestui an, încasările la buget au fost mai mari cu 20 de miliarde, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Președintele ANAF a precizat că sancțiunile aplicate de instituție s-au ridicat la încasarea a 75.000.000 de lei, anunță MEDIAFAX, potrivit Știripesurse.ro.

„Pentru că ne dorim într-adevăr să asigurăm confortul acestei țări, prin realizarea veniturilor bugetare planificate, din acest punct de vedere suntem pe un trend pozitiv. Încasările din primele 8 luni ale acestui an sunt cu peste 20 de miliarde mai mari decât cele realizate în perioada similară a anului precedent. Un lucru important este că și conformarea contribuabililor cu privire la obligațiile fiscale a crescut. De asemenea, 20 de miliarde în plus au fost declarate față de anul precedent. Rambursările de TVA au crescut cu peste un miliard. Deci trendul este pozitiv”, a declarat Mirela Călugăreanu, sâmbătă, la Antena 3.

Președintele ANAF a mai spus că rezultatele acțiunilor derulate de cei de la departamentul antifraudă au fost foarte bune în acest an.

„În legătură cu rezultatele acțiunilor derulate de colegii de la antifraudă în cursul acestui an, „Demetra”, „Integrum” și alte acțiuni specifice, pot să vă comunic că au fost rezultate semnificative. Sancțiunile aplicate, confiscări, amenzi și alte asemenea, s-au ridicat la încasarea a 75.000.000 de lei”, a conchis Călugăreanu.

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) şi inspectorii Direcţiei Generale a Vămilor (DGV) au început la nivel naţional acţiunea „Demetra”, în cadrul căreia verifică integral circuitele de comercializare a legumelor şi fructelor. De asemenea, DGAF a lansat în martie operațiunea „Integrum”.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.