Reteaua Corect

Alimentarea cu electricitate a fost AFECTATĂ în 73 de localităţi din vestul României

Alimentarea cu electricitate este afectată total sau parţial în 73 de localităţi din judeţele Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad, din cauza furtunilor care s-au produs duminică în zona de vest a României, potrivit unui comunicat transmis luni de E-Distribuţie Banat, transmite Mediafax.

În judeţul Timiş erau afectate 7 linii de înaltă tensiune şi 58 de linii de medie tensiune, inclusiv 3 stâlpi metalici îndoiţi şi 4 stâlpi de beton rupţi. Alimentarea cu electricitate era afectată în 28 de localităţi şi nu mai existau staţii de transformare fără tensiune.

În judeţul Caraş Severin erau afectate parţial 6 linii de medie tensiune, iar alimentarea cu electricitate era afectată în 3 localităţi.

În judeţul Hunedoara erau afectate total sau parţial 20 de linii de medie tensiune, iar alimentarea cu electricitate era afectată în 13 localităţi.

În judeţul Arad erau afectate total sau parţial 25 de linii de medie tensiune, inclusiv 16 stâlpi rupţi. Alimentarea cu electricitate era afectată în 29 de localităţi.


Funcţionarea reţelelor de distribuţie de electricitate din zona de activitate a E-Distribuţie Banat a fost afectată de condiţiile meteorologice extreme care s-au produs în zona de vest a României duminică, ca urmare a vântului foarte puternic (ce a depăşit viteza de 90 km/h) şi a căderilor de copaci. În timpul nopţii, E-Distribuţie Banat a suplimentat numărul echipelor de intervenţie.

La nivelul societăţii E-Distribuţie Banat a fost declarată stare de urgenţă de nivelul 2. La acest moment lucrează 44 de echipe de intervenţie ale societăţii, 14 angajaţi de suport tehnic de urgenţă, 15 angajaţi ai contractorilor şi 8 specialişti în centrul de comandă operativă, pentru restabilirea alimentării în cel mai scurt timp posibil, precizează instituţia.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.