Reteaua Corect

Alexandru Rafila, despre repornirea economiei: Angajatorii ar trebui să decaleze programul de lucru

Alexandru Rafila a reiterat că data de 15 mai este o convenție și a subliniat că este important mai degrabă cum pregătește România revenirea la normalitate, oferind câteva exemple în acest sens, relatează Știripesurse.ro.

„Va trebuie să stea în picioare (conceptul de birouri open-space, n.red.), el nu poate să dispară peste noapte. Acum ne regăsim într-o situație în care trebuie să respectăm noțiunea de sănătate publică”, a spus Alexandru Rafila, menționând că ar fi bine ca separatoarele dintre birouri să fie transparente.

„Să filtreze lumina și să există o comunicare, care poate să fie non-verbală” a punctat Rafila.

„Probabil că angajatorii vor trebui să decaleze programul sau să-l facă secvențial pentru cei care sunt în aceste birouri, astfel încât să nu fie prezenți toți în același timp. Trebuie schimbat conceptul de curățenie, personalul angajat să fie mai numeros și curățenia făcută pe tot parcursul zilei. Pentru cei care fac livrări trebuie să existe o alte procedură care să permită desfășuarea activității cu o interacțiune minimală”, a subliniat reprezentantul OMS, Alexandru Rafila.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.