Reteaua Corect

Aflată într-o criză majoră, Germania a luat o decizie radicală

Coaliţia de guvernare a Germaniei a prezentat luni un buget suplimentar care va ridica temporar plafonul autoimpus al împrumuturilor, după ce o hotărâre a curţii constituţionale a blocat planurile de cheltuieli ale guvernului, transmite Reuters, informează News.ro, potrivit Știripesurse.

Planul de buget, pe care parlamentul trebuie să-l aprobe, prevede ca Germania să-şi suspende limita datoriilor, prevăzută în constituţie, pentru al patrulea an la rând, pentru a împrumuta aproximativ 45 de miliarde de euro în plus (49 de miliarde de dolari), în timp ce guvernul cancelarului Olaf Scholz se luptă să iasă dintr-o criză care a declanşat avertismente despre creştere şi un exod industrial.

Berlinul a fost forţat să îngheţe majoritatea angajamentelor noi de cheltuieli, după ce instanţa a blocat planurile de a redirecţiona miliarde de euro din fonduri neutilizate pentru pandemie către proiecte ecologice şi subvenţii din industrie.

Suspendă limita de îndatorare

Guvernul va suspenda limita de îndatorare pentru bugetul anului 2023, pentru a permite împrumuturi mai mari determinate de hotărârea instanţei, înainte de a finaliza bugetul pe 2024, care ar putea înregistra reduceri în unele ministere, pentru a menţine angajamentele de cheltuieli în altă parte.

Regula stabileşte o limită pentru noi împrumuturi, deşi poate fi depăşită în circumstanţe ”excepţionale”.

Friedrich Merz, care conduce renaşterea partidului de opoziţie, Uniunea Creştin Democrată, care a lansat procesul iniţial în faţa curţii constituţionale, a avertizat că ar fi posibile noi acţiuni legale în cazul în care guvernul ar încerca să suspende şi limita datoriei pentru bugetul de anul viitor.

”Nu avem încredere”, a spus el.

Guvernul a spus că efectele de propagare ale crizei energetice care a lovit în 2022, după invazia Rusiei în Ucraina, care a provocat creşterea preţurilor, au creat o situaţie de urgenţă care a justificat suspendarea limitei datoriei.

”A existat şi există riscul ca scăderea consumului gospodăriilor să poată declanşa o spirală descendentă a economiei germane, provocând reduceri semnificative ale prosperităţii şi ocupării forţei de muncă”, se arată în justificarea proiectului de lege.

Noul împrumut nu va acoperi în totalitate gaura de 60 de miliarde de euro creată în buget de hotărârea judecătorească: cheltuielile pentru 2023 vor scădea cu 15,1 miliarde de euro, dar guvernul a spus că acest lucru va fi suficient pentru a acoperi toate angajamentele.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.