Reteaua Corect

UN SFERT DE SECOL DE PRESĂ POSTCOMUNISTĂ - ANALIZE, NOTE, COMENTARII, EVALUĂRI –

Motto: "In ceea ce priveste presa scrisa este mai adevarat decat oricand si poate in orice alt domeniu ca “nici viitorul nu mai e ce a fost odata”.

Sursa imagine: Un sfert de secol de presa postcomunista

CAPITOLUL III:  MISCARI DE REZISTENTA SI DE DIZIDENTA PREMERGATOARE PRESEI POSTCOMUNISTE

1.     Cutremurul Ana Blandiana

Am descris in capitolele anterioare cate ceva din atmosfera redactiilor “Viata Studenteasca” si “Amfiteatru”. Am insistat asupra rivalitatii si luptei profesionale pentru acapararea spatiului tipografic intre ziaristii care se specializau in reportaj ori in eseistica si cei care faceau anchete de investigatii. Eu ma numar in aceasta a treia categorie si, in aceasta calitate, eram titularul unei rubrici “Omicrom”. Pastrand proportiile, se poate spune ca anchetele pe care aveam posibilitatea sa le public in presa studenteasca nu ar fi putut sa vada niciodata lumina tiparului in “Scanteia” sau in “Scanteia Tineretului” ori in “Romania Libera”. Cum am aratat la inceput, noi eram o supapa. Chiar si cei care publicau analize si eseuri politice aveau un grad mai mare de libertate.

Dar aceasta batalie profesionala si ideologica, de pozitionare fata de realitatile romanesti, se desfasura si in camp cultural si chiar literar. A existat o mare rivalitate intre doua cunoscute poete ale epocii, Ana Blandiana, casatorita cu Romulus Rusan, si Constanta Buzea, sotia lui Adrian Paunescu. Ana Blandiana impreuna cu sotul ei era legata, mai degraba, de cercurile liberale ale lumii scriitoricesti, de personalitatile care priveau mai mult spre Occident si erau mai putin influentate de literatura proletcultista ori nationalista. Constanta Buzea, si ea o mare poeta in epoca, era mai conservatoare in spirit. Si chiar in poezia pe care o crea. Ca atare, ea era mai putin periculoasa.

Din acest motiv, Constanta Buzea a castigat in rivalitatea ei cu Ana Blandiana si a luat locul acesteia in calitate de sefa a Sectiei de poezie. Ana Blandiana, jignita fiind, a demisionat. Si sa vedeti ce a urmat!

Dupa un timp, cand situatia se mai linistise intrucatva, cele doua doamne s-au intalnit, intamplator, intr-un troleibuz. Amabila, Constanta Buzea, vrand probabil sa se impace cu Ana Blandiana, a intrebat-o daca nu ar vrea sa publice cateva poeme in revista “Amfiteatru”. Ana Blandiana i-a raspuns ca se va gandi si va incerca sa-i trimita un dosar cu versuri, de unde Constanta Buzea sa poata alege. 

Ceea ce s-a si intamplat. Atata doar ca intamplarea s-a petrecut intr-un moment cand multi se aflau in concediu. Grabita sa-si ia liber, Constanta Buzea a citit pe diagonala cele sase poeme si le-a pus in mapa redactorului-sef. Redactor-sef era Stelian Motiu. Acesta, impreuna cu alti membrii ai conducerii redactiilor, a plecat la Izvorul Muresului unde se organizau sistematic tabere de instruire a activistilor Uniunii Asociatiei Studentilor Comunisti. Singurii oameni prezenti din conducere au fost Grigore Arbore care, atentie, nu avea de fapt nicio functie oficiala, dar conta drept un om de incredere al lui Stelian Motiu, si Dumitru Constantin care era redactor-sef adjunct si se afla intr-o relatie tensionata cu acelasi Stelian Motiu.

Intentionat sau nu, Grigore Arbore, a carui biografie am vazut, intr-un capitol anterior, ca era, in sens eufemistic, destul de spectaculoasa, i-a prezentat dosarul cu tot ceea ce urma sa fie publicat lui Dumitru Constantin, acesta fiind si el pe picior de plecare intr-o escapada de cateva zile in  Bucegi, la Babele, impreuna cu cateva persoane, printre care ma numaram, intamplator, si eu. Fiind precipitat sa plece la munte, Dumitru Constantin a semnat si el “ca primarul”.

In acest fel, pagina cu respectivele poeme, gata calandrata, a trecut cu brio de primele trei verigi ale cenzurii: sef de sectie, redactor-sef adjunct si inlocuitor de redactor-sef. Dar, paginile pe care trebuia sa semneze cineva “bun de tipar”, ajungeau, desi formal cenzura era desfiintata, si la UASCR. La sefii ierarhici. La institutia editoare. Acolo, din nou, a avut loc un “accident”. Secretarul cu propaganda era si el plecat. Tot la Izvorul Muresului. Asa ca, din coincidenta in coincidenta, poemele Anei Blandiana au vazut lumina tiparului. In ultimul moment s-a dat, totusi, alarma. Un secretar al CC al UTC, l-a sunat pe Dumitru Constantin, intrebandu-l daca nu este cumva cazul sa opreasca distribuirea publicatiei. Acesta s-a consultat cu mine si raspunsul a fost “NU”. Nici el si nici eu nu citisem insa versurile. Si, in plus, amandoi ne aflam pe munte. Asa ca nu avem niciun merit. Si, uite asa, s-a declansat marele “cutremur Ana Blandiana”.

Fara a fi incendiare, versurile cunoscutei poete insemnau, totusi, un  protest, viguros in plan artistic, fata de modul in care era organizata societatea. Cetatenii erau in mod sugestiv anatemizati pentru lipsa lor de reactie fata de nedreptatile puternicilor zilei, fara a fi totusi nominalizat Partidul Comunist sau Nicolae Ceausescu.

Scandalul a fost urias. Pentru ca s-a sesizat Nicolae Ceausescu, s-a sesizat Elena Ceausescu, s-a sesizat puternicul secretar cu propaganda al Comitetului Central al PCR- Dumitru Popescu - supranumit in epoca “Popescu Dumnezeu”. A fost ordonata o ancheta severa. Saptamani in sir, Securitatea a taiat firul in patru. Au fost toti anchetati, mai mult sau mai putin discret. Nu a scapat nici femeia de serviciu. Dar nu aveau ce sa descopere. Nimeni nu a fost erou. Toti au fost inocenti. Si, in cel mai rau caz, neglijenti. Cu o singura exceptie. Ana Blandiana, care a scris ceea ce a crezut ca trebuie sa scrie.

Poemele ei nu ar fi facut gaura in cer daca nu ar fi reactionat, atat de violent si atat de prompt, Comitetul Central. Fiindca tot a avut loc un urias scandal, Europa Libera a devenit, instantaneu, atenta, astfel incat versurile Anei Blandiana au fost intens mediatizate pe radio. Au urmat BBC, Radio France, Deutsche Welle. Ana Blandiana, care deja primise importante premii nationale si internationale, a intrat, aproape instantaneu, in atentia intregii lumi. 

In acel moment, Partidul Comunist a trebuit sa-si regandeasca intreaga strategie. Prima miscare a fost de temporizare. Pur si simplu, s-a asternut tacerea peste intregul caz. Apoi, dupa o vreme, Stelian Motiu, redactor-sef, a fost destituit, dar numit, destul de repede, prieten bun fiind cu Nicu Ceausescu, ca publicist comentator la “Informatia Bucurestiului”. Au urmat Dumitru Constantin caruia, literalmente, „i s-a rupt gatul”, fiind plasat la o publicatie despre care nu auzisem pana atunci. Revista “Protectia Muncii”.

Abia dupa circa un an, cei mai multi redactori ai celor doua publicatii studentesti, “Viata Studenteasca” si “Amfiteatru”, au fost imprastiati in sapte zari. Atunci s-a spus ca trebuie pus capat acestui “cuib de serpi”. In ceea ce ma priveste, am ajuns reporter la Sectia economica a “Informatiei Bucurestiului”. M-am lovit cu capul de sticla. Initial, toti au patit la fel.

Pe termen mediu si lung insa, acest “grav incident” s-a dovedit a fi salutar. Teribila pepiniera de jurnalisti, creata intr-un spirit nou in redactiile “Vietii Studentesti” si “Amfiteatrului”, imprastiata fiind in multe alte redactii, a prins radacini pe o arie foarte vasta din publicistica romaneasca, a facut prozeliti, a lasat urme si s-a pregatit pentru ceea ce urma sa devina presa  postcomunista.

 

2.     14 noiembrie 1987: Revolta muncitorilor brasoveni

In 14 noiembrie 1987 s-au rasculat muncitorii de pe platforma industriala Brasov. Initial, totul a pornit de la un banal conflict de munca. Statul comunist avea deja dificultati legate atat de plata la timp a salariilor, cat si de onorarea altor drepturi fata de angajati. Intr-o sectie a uzinei “Steagul Rosu” a izbucnit o asemenea stare de nemultumire care, s-a propagat cu repeziciune, pe fondul refuzului, din ce in ce mai larg impartasit, fata de regimul comunist, in general, si in raport cu dictatura lui Ceausescu, in special. Muncitorii brasoveni, ca de altfel si muncitorii din celelalte centre industriale ale tarii, mai dovedeau astfel ceva si anume ca erau informati si deloc insensibili in raport cu evenimentele din Polonia unde, spectaculoasa miscare “Solidaritatea”, condusa de Lech Walesa, reusise sa obtina succese notabile, zguduind din temelii regimul.

Daca realitatile externe si realitatile politice erau percepute instinctiv de catre muncitorii brasoveni, cele interne legate, in special, de mizeria traiului de zi cu zi, de imposibilitatea de a-si creste in bune conditii copii si de a-si intretine familiile, erau resimtite direct si dureros. 

Si astfel, scanteia aprinsa intr-o sectie a unei uzine brasovene s-a propagat in intreaga intreprindere si, dupa cateva ore de agitatie, muncitorii au decis sa porneasca, in mars, prin oras. Dar incotro? Evident, tot instinctiv, ei au ales ca punct de destinatia simbolistica puterii comuniste. Primaria si Consiliul Judetean. Doua cladiri apropiate si plasate in centrul vechi al Brasovului. Pe drum, coloana de muncitori, la care s-au atasat rapid femei, tineri si chiar copii, a trecut printr-un proces de maturizare, tot de natura spontana. Daca la inceput ei cerea paine si caldura, pe parcurs, au inceput sa observe si sa se exprime in sensul inlaturarii acelor restrictii care ii impiedicau sa obtine minimul necesar unei vieti decente. Astfel incat, au inceput sa lanseze sloganuri si impotriva lui Ceausescu si impotriva Partidului Comunist. S-au cantat, de mai multe ori, acordurile imnului “Desteapta-te romane!”. 

Ajunsi in fata celor doua sedii, muncitorii nu au ezitat prea mult. Au patruns in interior pentru ca paza parca se topise. La fel cum s-a intamplat in decembrie 1989, atunci cand alti muncitori au ajuns la portile Comitetului Central. 

Din acel moment, situatia a devenit incontrolabila. Masa dezlantuita a patruns in birouri, a distrus o parte din mobilier, a smuls tablourile de pe pereti, cele mai multe infatisandu-l, in diferite ipostaze, pe Nicolae Ceausescu, au rupt si au dat foc la dosare, au aruncat pe fereastra o parte dintre acestea si au devastat punctele alimentare unde, evident, au gasit produse la care ei nu aveau acces in mod obisnuit.

Ca orice revolta, si aceasta a degenerat. Abia ulterior au intervenit, in forta, organele de ordine, in frunte cu Securitatea. Acum puteau demonstra, macar de ochii lumii, ca ar fi avut loc o actiune de tip huliganic. Dar ce te faci cu faptul ca la ea participasera chiar muncitori, reprezentatii clasei conducatoare?

Ancheta desfasurata a fost extrem de dificila. Cea vizibila a avut loc in sala de festivitati a uzinei. In fata unei asa-zise comisii care, de fapt, era un fel de tribunal ad-hoc, au fost prezentati, rand pe rand, cei mai multi dintre muncitorii care fusesera depistati drept initiatori ai actiuni. Multi dintre ei, la capatul unui interogatoriu scurt, au fost ridicati si transportati la Bucuresti, unde au fost anchetati de Securitate si de procurori, in stilul cunoscut al epocii. Adica, extrem de violent. Prin incalcarea, asa cum relateaza toti martorii, a tuturor normelor de drept, inclusiv a normele de drept socialist.

Ancheta a continuat mult timp, inclusiv in mediul studentesc din Brasov, pentru ca, in finalul acestei actiuni de protest, s-au alaturat si unii dintre studenti, iar altii, in zilele urmatoare, au incercat, la randul lor, o revolta prin care se solidarizau cu muncitorii brasoveni. Au fost tiparite cu acest prilej si manifeste. 

Cand dupa trei zile m-am deplasat la Brasov, trecand si prin complexul studentesc, am putut constata ca toate strazile erau intesate de securisti in civil,cei mai multi dintre ei renuntand la orice fel de discretie si manifestandu-se ca atare. Adica, avand comportamentul unor adevarati stapani. In zona respectiva, ei erau dirijati de un barbat imbracat, de jos pana sus, in haine de piele neagra. 

Multi dintre activistii politici din Brasov si-au pierdut atunci functiile. Incepand de la cei de pe platforma industriala si, continuand, cu activistii Consiliului Judetean

Evenimentele de la Brasov nu au ramas fara urmari la nivel national si international. In zilele si noptile urmatoare, “Desteapta-te romane!” s-a cantat pretutindeni in Romania. Este adevarat, inca in casele oamenilor. S-au aprins lumanari si s-au rostit rugaciuni pentru muncitorii brasoveni. Grupuri de dizidenti, atatia cati existau in Romania la acea data, s-au activat, multi dintre reprezentantii acestora mergand la fata locului si desfasurand investigatii discrete, pe cont propriu, materializate prin scrisori si relatari care erau trimise afara. In acest fel, putem spune ca in acele zile s-a manifestat intr-un mod specific ceea ce am putea numi, dupa decenii de intuneric comunist, presa cu adevarat independenta. Pentru ca ce erau altceva aceste informari pe teren, redactarea acestora intr-o forma coerenta si convingatoare si expedierea lor peste granite in vederea publicarii, decat o forma de manifestare a presei libere, asa cum este ea descrisa in manual?

Ulterior, vorbind cu mai multi jurnalisti care au devenit cunoscuti dupa 1989, militand pentru o democratizare rapida a Romaniei, am constatat ca, intr-un fel sau altul, ei se informasera, direct sau din surse apropiate, asupra respectivelor evenimente si ca, in functie de mijloacele pe care le-au avut, au reactionat, incercand sa faca cat mai cunoscuta revolta de la Brasov.

Asa s-a facut ca posturile de radio din strainatate au putut relata, pe larg si cat se poate de exact, evenimentele si evolutia lor.

O mentiune speciala voi face aici, in legatura cu una dintre cele mai interesante figuri ale ultimelor decenii, scriitorul Mircea Popa, denumit de catre unii, din nevoia de a-l discredita, “Mircea Popa, KGB-istul”. Ii voi consacra acestuia un capitol distinct. Dar pana atunci, ma vad silit sa consemnez faptul ca el s-a deplasat la Brasov imediat dupa declansarea revoltei, documentandu-se temeinic, asumandu-si riscuri pentru a face asta, punand totul pe hartie si trimitandu-si relatarile in strainatate. Este adevarat ca una dintre destinatiile depeselor sale erau liderul sovietic Gorbaciov. Si asta pentru ca, Mircea Popa credea si, intr-o oarecare masura, avea dreptate, ca liberalizarea in Romania putea veni si de la Moscova. Din acest motiv si nu numai, i s-a pus pecetea de KGB-ist.

Una peste alta, revolta de la Brasov a suscitat un interes atat de mare si a provocat un seism atat de puternic in constiinta nationala incat, toti acei jurnalisti, mai mult sau mai putin duplicitari ai epocii Ceausescu, persoane din ultimul val, mai ales, care in mod constient sau subconstient incercau sa faca, asa cum puteau, o presa cat de cat decenta, au trecut printr-un examen de constiinta extrem de riguros si, din aceasta perspectiva, se poate afirma ca evenimentele din orasul de la poalele Tampei au marcat inceputul unui proces de despartire a apelor.

 

3.     “Scrisoarea celor sase”

Asupra “Scrisorii celor sase” ma voi referi extrem de succint. Au fost lideri ai Partidului Comunist, trecuti pe linie moarta de catre Nicolae Ceausescu si, acestia au protestat printr-o scrisoare, apreciata ca fiind extrem de curajoasa, impotriva dictaturii secretarului general al Partidului Comunist Roman. Ei au facut o analiza riguroasa a regimului, asa cum ajunsese el, pe care au reusit sa o strecoare in strainatate, prin intermediul unei ambasade occidentale. Liderul celor sase a fost Silviu Brucan, fost nomenclaturist, expediat, undeva in zona recuzitei comuniste, de catre Nicolae Ceausescu, pentru ca Brucan, asa cum au fost si ceilalti semnatari - Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Grigore Raceanu, Constantin Parvulescu, Gheorghe Apostol - era considerat drept un om fidel Moscovei. Si asta, intr-o perioada in care Ceausescu se lupta sa-si afirme nationalismul si independenta fata de Uniunea Sovietica. 

Dar “Scrisoarea celor sase”, din mai multe perspective, a avut efecte profunde si asupra evenimentelor care au urmat, inclusiv a celor care vizeaza lucrarea de fata. Presa de atunci, presa libera de atunci, si ma refer, in special la posturile de radio din strainatate, care li se adresau romanilor, a avut, prin gestul celor sase, un nou tip de munitie pe care o puteau utiliza impotriva regimului Ceausescu. Si “Scrisoarea celor sase” a influentat - nici nu se putea altfel -  in mod pozitiv, constiinta unor gazetari. Inclusiv sau, in special, a acelor gazetari care doreau o schimbare, dar nu in consens cu presa occidentala, ci cu noua linie dictata de la Moscova.

In al doilea rand, “Scrisoarea celor sase” este importanta pentru ca modul in care ea a fost pentru prima data citita, de un redactor al Sectiei romane de la BBC, demonsteaza ca mana lunga a Securitatii ajunsese pana in interiorul redactiei de la Londra, iar dovada ca asa stau lucrurile este simpla. “Scrisoarea celor sase”, in prima ei lectura, a fost cenzurata. Chiar din interiorul BBC. Ancheta facuta ulterior de serviciile secrete ale Marii Britanii a demonstrat acest lucru si, cu certitudine, autoritatile au luat masurile cuvenite, dar cu discretia binecunoscutul “perfidului Albion”. 

“Scrisoarea celor sase” survine dupa si trebuie pusa intr-o necesara antiteza cu “Miscarea Paul Goma”. Aceasta, cu o amplitudine uriasa, mai ales pentru anii  1970, avand in epicentru un cunoscut scriitor care a facut puscarie politica, a coagulat in jurul sau un numar mare de aderanti, dintre care numai cativa s-au lasat identificati. A avut un larg ecou in presa externa, intrucat milita pentru drepturile omului si, in special, pentru libertatea presei. A fost suta la suta o miscare nationala, neinfluentata de Moscova. Un alt remarcabil eveniment de revolta care a influentat presa.

 

4.     Papusa nazdravana a doamnei Doina Cornea

Un act de dizidenta care a provocat un veritabil seism in societatea  comunista, generand frisoane in randurile nomenclaturii si securitatii, a fost faimoasa „Scrisoare a Doinei Cornea”. Dizidenta de la Cluj a reusit sa-si trimita scrisoarea deschisa ascunsa intr-o papusa artizanala. Textul incendiar a fost insistent citit la „Europa Libera” si celelalte posturi de radio din exil si a avut efecte semnificative asupra constiintei publice si, implicit, asupra evolutiei ulterioare a unor gazetari.

 

5.     Grupul “Romania Libera” bulverseaza Securitatea si Sectia de presa a CC al PCR

Despre cazul “Romania Libera” s-a mai scris. Si se va mai scrie. Probabil, atunci cand toate arhivele vor fi desecretizate, vom afla mai multe. Sper, din tot sufletul, sa nu avem mari surprize. In ce sens? Voi explica in cele ce urmeaza. 

In 1988, mai intai lumea gazetareasca a Romaniei si, apoi, intreaga opinie publica, au fost zguduite de un veritabil curent voltaic. Un grup de jurnalisti de la “Romania Libera” incercase, dar fusese surprins in ultimul moment de catre Securitate, sa tipareasca un ziar ilegal. Care se numea tot “Romania Libera”.

Un ziar in ziar. In interiorul ziarului “Romania Libera” erau pregatite mai multe pagini prin care cativa jurnalisti extrem de curajosi isi exprimau protestul lor si al cetatenilor Romaniei fata de regimul comunist, de excesele acestuia, de gravele atingeri care erau aduse drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Acest ziar in ziar fusese indelung redactat, corectat de catre autori si cules in plumb. La acea data culegerea unui ziar nu era electronica, nici nu se baza pe vreun proces de fotocopiere, ci se  executa la linotip. Linotipul era un soi de masina de scris, in care era introdus textul, literele acestuia fiind turnate in plumb si fiind inversate sub aspect grafic. La fel cum inversate erau cuvintele, randurile etc. Linotipistii erau veritabili artisti ai tipografiilor, care stiau nu numai sa introduca textul venit din redactie in masina numita linotip, ci si sa citeasca textul invers si sa-l corecteze, din mers, in aceasta forma. Urma paginatorul care, si el, potrivea textele tot invers, dupa sistemul in care isi facea insemnarile Leonardo da Vinci. Urma sa fie trasa in tus prima proba – se numea perie - pe o pagina in formatul viitorului ziar pe care, apoi, erau facute, in cateva randuri, corecturi. Dupa ce se aprecia ca aceste pagini erau corectate suficient, ele ajungeau, din nou, in redactie, unde erau citite si, din nou, verificate de catre redactori, sefi de sectie, capul limpede al ziarului - care erau un fel de cenzor ad-hoc -, conducerea ziarului, dupa care paginile si articolele mai sensibile ajungeau si la editor. In cazul “Romaniei Libere”, aceste pagini erau citite de cineva de la Consiliul National al Frontului si Educatiei Socialiste. Abia dupa ce se primea “bun de tipar”, rotativa putea fi pusa in miscare. Dupa care, ziarul tiparit mai era o data verificat la iesirea din rotativa si, apoi, era preluat spre difuzare.

Am descris procedeul de mai sus, care era extrem de greoi, necesitand un efort infinit mai mare decat astazi, cand procedurile de tiparire a presei sunt ultraperfectionate si cand presa scrisa este, iata, in mod paradoxal, pe care de disparitie, pentru ca cititorul sa poate intelege cat de complicat a fost ca grupul dizident de la “Romania Libera” sa poate depasi toate aceste bariere. Practic, Securitatea nu a aflat decat in ultimul moment ceea ce se pregatea si a putut interveni doar in penultimul stadiu, cel al intrarii ziarului ilegal in rotativa. Pana atunci insa, intregul proces a fost rezultatul unei conspiratii extrem de atent pusa la cale.

Capul acestei miscari a fost Petre Mihai Bacanu. Cei care ulterior anului 1989 au incercat sa-i manjeasca imaginea, intrucat Petre Mihai Bacanu s-a dovedit a fi un dusman inversunat al comunismului, fie el si reformat, cosmetizat, transformat in FSN si asa mai departe, au utilizat un argument extrem de pervers. Care prinde la romani. Si anume ca, Petre Mihai Bacanu ar fi fost un agent KGB. Fie si doar agent de influenta. Ca el ar fi fost dirijat de la Moscova. Prin intermediul unui ziarist al agentiei de stiri sovietice pe care, intr-adevar, il cunostea si cu care se intalnise de cateva ori, supravegheat fiind de catre Securitate. Numai ca intreaga conduita a lui Petre Mihai Bacanu, avuta pana in prezent, dovedeste contrariul.

Ziaristii care au participat la aceasta formidabila operatiune, care ar fi putut sa nu fie descoperita de catre Securitate, au fost: Anton Uncu, Mihai Creanga, Stefan Maier si Mirela Roznoveanu. Lor li s-au adaugat oameni din personalul tipografic, care au lucrat in ilegalitate alaturi de acesti jurnalisti si care, si ei, merita tot respectul contemporanilor si al posteritatii.

Dovada ca lucrurile au mers extrem de departe este ca ziarul ilegal “Romania Libera”, confiscat in acel an de catre Securitate, a putut fi recuperat dupa 1989 si exemplarul original se afla astazi, la New York, in Muzeul Libertatii Presei.

Odata descoperit complotul, reactia autoritatilor a fost pe masura. Toti cei implicati au fost pusi in lanturi, dusi in celulele si camerele de tortura ale Securitatii si anchetati la sange, in vederea obtinerii probelor necesare condamnarii lor la moarte. 

De altfel, Petre Mihai Bacanu, in 22 decembrie 1989, moment in care a fost pus in libertate, se afla intr-una dintre celulele condamnatilor la moarte, “vecin” cu fostul diplomat Mircea Raceanu, care era deja condamnat la moarte pentru spionaj in favoarea Statelor Unite si isi astepta aducerea in fata plutonului de executie.

Destinul acestor ziaristi eroi, dupa 1989, se ridica, asa cum se va vedea,  la aceeasi inaltime morala si profesionala. Sunt oameni care traiesc demn si verticali pana la sfarsit, asumandu-si riscuri in numele libertatii si dupa decembrie 1989.

Cazul “Romania Libera” a zguduit lumea jurnalistica din Romania, a determinat un numar extrem de mare de mini-revolte, un numar si mai mare de procese de constiinta al unor gazetari si a creat o adevarata furtuna in plan international. Reprezentatii statelor occidentale si ai organizatiilor din lumea intreaga, care aveau drept obiect de activitate apararea drepturilor omului, s-au pus in miscare pentru salvarea de la o executie capitala a ziaristilor de la “Romania Libera”.

Dupa 1989, nu intamplator, acesti jurnalisti s-au aflat, din nou, in epicentrul atentie publice interne si externe, luptand pentru lichidarea institutiilor de tip comunist, transformandu-se intr-un cenzor pozitiv si extrem de activ al derapajelor FSN si ale regimurilor Iliescu - sub primul mandat si jumatate - si dezvaluind, cu duritate si in mod consecvent, abuzurile Securitatii si tentativele Securitatii de a se insinua in noile structuri ale puterii. 

Multi jurnalisti romani au incercat sa urmeze exemplul grupului de la “Romania Libera”, eu numarandu-ma printre acestia. 

A fost cel mai impresionant eveniment al istoriei recente din lumea presei cu care, pe buna dreptate, oameni de condei din Romania se pot mandri.   

 

 6.     In mod special despre Mircea Popa

Acest personaj la care ma refer, in mai multe randuri, in lucrarea de fata, a devenit cunoscut in Romania prin anii ’70, cand impreuna cu alti cinci poeti si scriitori, membrii ai Uniunii, au recurs la o forma de protest absolut neobisnuita dar, probabil, singura posibila in acele circumstante. Au declansat in curtea Uniunii Scriitorilor o greva a foamei, in semn de protest politic. Numai ca, pentru a nu se expune prea mult, ei si-au motivat gestul nu in sensul luptei impotriva ideologiei comuniste, ci intr-un sens diametral opus. Si anume ca, intr-un stat comunist nu sunt lasati sa scrie si sa publice poezie si proza comunista. Autoritatile au fost facute knockout. Knockout tehnic. Cum sa raspunzi ca stat comunist unei asemenea acuzatii? Demonstratia a fost atat de “speciala” incat, aproape instantaneu, presa internationala a transmis si a comentat stirea.

 Mai marii partidului si ai Securitatii au fost, literalmente, mai multe zile, paralizati. Pana cand, in fine, au procedat in forta. I-au ridicat pe cei sase protestatari cu dubele si, dupa ce i-au tinut, un timp, in beciurile Militiei, fiecare dintre ei a primit cate un post de director de un cinematograf  in Bucuresti. De fapt, protestul fusese generat de faptul ca Ceausescu, pentru a mai taia din aripile artistilor tineri, care incepusera sa comenteze mult prea liber politica PCR, a cerut Uniunii Scriitorilor sa anuleze un fond special prin care erau stimulati poetii si scriitorii debutanti.

 In calitate de director al cinematografului “Miorita”, Mircea Popa a generat o noua magie. In acelasi stil. A inceput sa prezinte un ciclu de fine, capodopere ale cinematografiei sovietice, inclusiv filme mai noi, din perioada Perestroika, care erau comentate la scena deschisa de intelectualii de marca invitati anume in aceste seri culturale, care faceau sali arhipline. Din nou, Securitatea si PCR au fost lovite in plex. Cum sa te opui unei asemenea serii de manifestari? Care erau urmarite, cu sufletul la gura, de intelectualitatea capitalei. Intrucat capacitatea cinematografului “Miorita” devenise prea mica, Mircea Popa a avut indrazneala sa propuna sectiei de propaganda a municipiului Bucuresti ca asemenea manifestatii culturale, insotite de dezbateri, sa poate fi organizate si pe platformele industriale ale capitalei. O indrazneala de neimaginat in epoca.

 In aceste conditii, Securitatea, dupa o lunga deruta si dupa ce supraveghease inutil sute de persoane, a recurs, din nou, la o solutie de forta, interzicand, pur si simplu, continuarea serialului de dezbateri si filme ale cinematografiei sovietice.

 Intamplator sau nu, o parte dintre artizanii evenimentelor din decembrie 1989, unul dintre acestia fiind conferentiarul N.S. Dumitru, se numarau printre clientii permanenti ai dezbaterilor de la “Miorita”.

 

7.     Ziarul ilegal „Libertatea”

Hartia speciala utilizata pentru tipar fusese furata de la Ambasada Spaniei, de sotia lui Mircea Popa, iar masina de scris, cu ajutorul careia perforam literele, era neinregistrata. Tusul tipografic il procurase Mircea Popa cu “discretie” de la o tipografie. Si tipaream cu ajutorul facaletului mamei, invelit intr-un burete subtire si impregnat cu tus. Prisoasele – hartia de tipar ramasa disponibila - le utilizam pentru manifeste. Dupa cel de-al doilea numar, sesizand o intensificare a urmaririi mele si punand-o in relatie cu aceasta activitate ilegala, am hotarat, impreuna cu Mircea Popa, sa suspendam tiparirea “Libertatii” si sa distrugem probele. Eu am ars tot, mai putin facaletul mamei, pe care l-am ascuns atat de bine incat nu am mai reusit sa dau de el pana in 1992. Mircea Popa nu s-a indurat sa distruga ziarul “Libertatea”, asa ca a pastrat doua exemplare, ascunzandu-le acasa, in propria biblioteca. Unde au fost gasite de Securitate cu ocazia unei perchezitii in 16 decembrie 1989, cand Popa, aflat pe lista neagra a Securitatii, a fost umflat si aruncat in celula in care era detinut, in calitate de condamnat la moarte, Mircea Raceanu. Alaturi, intr-o alta celula, tot la Rahova, se chinuia Petre Mihai Bacanu, care fusese arestat impreuna cu regretatul Anton Uncu, Mihai Creanga si altii, dupa ce fusesera surprinsi in tentativa de a tipari o “Romanie Libera” anticomunista. Dupa caderea lui Ceausescu, Mircea Popa a reusit sa recupereze, cu stampilele Securitatii cu tot, cele doua exemplare ale “Libertatii”. Pe care le-am reprodus, de altfel, si intr-un numar din decembrie 1989 al primului ziar al revolutiei romane caruia i-am dat numele de “Libertatea”. Publicatia a fost lansata pe piata in 22 decembrie 1989, imediat dupa fuga lui Ceausescu. Am fost initiatorul acestui proiect, impreuna cu cativa colegi. Daca mai este necesara vreo dovada a schizofreniei si ineficientei sistemului comunist, atunci aceasta este simplul fapt ca nu am fost prinsi. 

1.

UN SFERT DE SECOL DE PRESĂ POSTCOMUNISTĂ - ANALIZE, NOTE, COMENTARII, EVALUĂRI –

Publicat in 29 iunie 2015 la 08:51

Motto: "In ceea ce priveste presa scrisa este mai adevarat decat oricand si poate in orice alt domeniu ca “nici viitorul nu mai e ce a fost odata”.

2.

UN SFERT DE SECOL DE PRESĂ POSTCOMUNISTĂ - ANALIZE, NOTE, COMENTARII, EVALUĂRI –

Publicat in 28 iunie 2015 la 13:27

Motto: "În ceea ce privește presa scrisă este mai adevărat decât oricând și poate în orice alt domeniu că “nici viitorul nu mai e ce a fost odată”.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.