Reteaua Corect

Timiş: Festivalul ''Art Time'' aduce Zilele Muzicii Vieneze în parcurile din municipiul reşedinţă

Valsul şi opereta cuceresc în această săptămână trei dintre parcurile centrale ale Timişoarei, unde marţi, joi şi sâmbătă se va desfăşura cea de-a VI-a ediţie a Festivalului ''Art Time'' - Zilele Muzicii Vieneze, scrie Agerpres.

Moderatorul evenimentului, baritonul timişorean Cristian Rudic, a declarat, pentru AGERPRES, că a fost aleasă muzica vieneză pentru cele "trei seri de nostalgie", întrucât Johann Strauss tatăl, dar mai ales fiul, au pus Timişoara pe harta muzicală a Europei, în urmă cu mai bine de un veac şi jumătate.

Johann Strauss fiul a ajuns la Timişoara în anul 1847, susţinând aici primul său concert în afara Vienei, fiind declarat de publicul timişorean "regele valsului".

"Programul actualei ediţii se constituie în jurul familiei Strauss, Oscar, Eduard, dar va fi şi Lehar, Kalman. Pornim într-un periplu al culturii vieneze absolut, îmbogăţit anual cu repertoriu proaspăt, în acest an fiind nou în proporţie de 80%, adus de la Viena de dirijorul Wolfgang Groehs, de care ne leagă o veche prietenie", a spus Cristian Rudic.

Baritonul timişorean a adăugat că a ales ca scenă a festivalului parcurile "Botanic", "Regina Maria şi "Rozelor" fiindcă foişoarele lor conferă o atmosferă mai apropiată de cea în care Strauss, opereta şi valsul cucereau Europa, iar muzica de promenadă seducea publicul.

"Opereta este una dintre fericirile secolului XIX, s-a născut în oraşul bucuriei urbane, Parisul de atunci, ca fiică nelegitimă a operei comice şi cucereşte foarte repede şi masiv Imperiul Austro-Ungar, Londra, Germania şi se manifestă până la finele celui de-Al Doilea Război Mondial. Valsul vienez pleacă din sala de dans, iar programul nostru are orchestră, soliştii vocali, balet. (...) Am remarcat de la un an la altul că tot mai mult tineret vine la tot mai multă cultură urbană", a completat Cristian Rudic.

Baritonul a mai punctat că prin acest eveniment se face cultură urbană în cetatea Timişoarei, care în anul 2021 va fi Capitală Europeană a Culturii, subliniind că nu agreează sintagma "Timişoara - Mica Vienă", ci îşi doreşte să se vorbească despre "Marea Timişoara".

Festivalul Art Time - Zilele Muzicii Vieneze se va desfăşura în perioada 19-23 iunie, regalul muzical începe marţi seara, în Parcul Botanic, cu un concert susţinut de Incanto Quartetto, invitat Serghei Zglavoci, şi va continua joi, în Parcul Regina Maria, cu concertul susţinut de Art Kammerorchester, invitaţi: mezzosoprana Gabriella Varvari şi baritonul Dan Patacă, dirijor, Wolfgang Groehs (Austria).

Evenimentul se încheie sâmbătă, în Parcul Rozelor, cu programul susţinut de Art Symphony Orchestra, Art Dance Ansamble, mezzosoprana Gabriella Varvari şi baritonul Dan Patacă, dirijorul Wolfgang Groehs; concert maestrul Ovidiu Rusu; coregraf Alin Radu. Moderatorul seratelor este Cristian Rudic.

Toate spectacolele încep la ora 20,30, iar intrarea este liberă. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.