Reteaua Corect

TEȘU SOLOMOVICI LANSEAZĂ LA GAUDEAMUS PRIMA CARTE DIN LUME DESPRE RĂZBOIUL ISRAEL-HAMAS

Iată o perfomanță jurnalistică și editorială! Această carte se vrea o cronică a Războiului Israel-Hamas. Sunt istorisite evenimentele și publicate comentariile din primele 31 de zike ale războiului. Cartea apare când războiul e în curs. Numărul morților și răniților, evrei și palestinieni, crește demențial, distrugerile - inimaginabile.

Promisiunea de a întocmi partea doua a cronicii războiului e condiționată, spune autorul. „Să vedem când se va încheia acest carnagiu îngrozitor. Nu mi-au mai rămas multe speranțe. La 90 de ani, împliniți în aceste zile, multe sunt condiționările...Am fugit mereu de războaie, dar ele m-au urmărit încă din copilărie, înegrindu-mi viața, ciuntind-o. Aveam doar 6 ani când fugiind de război am ajuns să trăiesc în întuneric, într-un beci sordid din Focșaniul natal, și de acolo, pe drumuri, până în lagărele din Transnistria. Mai târziu, plecând de acasă, din România, m-am stabilit acasă, în Israel, unde de atunci, de peste 60 de ani, tot fugiind de războaie, am îmbrăcat de câteva ori uniforma militară, în războaie glorioase care au dus la tot atâtea impasuri istorice. El adaugă: „Țintuit pe scaun, urmăresc la televiziune și pe leptop, luptele, distrugerile, nenorocirile. Prietenul meu, profesorul academician Jean Ashkenazi, la vîrsta de 94 de ani, și-a îmbrăcat uniforma militară, cu care a trecut prin câteva războaie, a venit până la București, unde a vorbit la Academia Română despre „Algoritmul războiului și 7 octombrie”, apoi a revenit repede acasă unde are de lucru cu răniții și cu cei șocați de vuietul sirenelor și a exploziilor și de tulburările provocate de pierderea celor dragi pe veci dispăruți. Profesorul e un mare neurolog, și războiul, când nu omoară, șochează și înnebunește pe mulți.

                  El are o meserie mult căutată în vremuri de război. Eu - am întocmit această carte. Să las o mărturie a acestui război, mi-am zis, destinată cititorilor de azi, și celor de mâine. M-am ferit să comentez, i-am lăsat pe alții. Am strâns aproape tot ce este semnificativ în cele publicate de presa ebraică și presa română despre războiul Israel versus Hamas, analizele și comentariile semnate de cei mai importanți analiști politici și militari, jurnaliști cu renume, din Israel și România.

                 Opinii diferite, relatări controversate, unghiuri de vedere uneori șocante, toate încearcă să explice izbucnirea acestui război ilogic, fără nicio fărâmă de speranță că ar putea fi căștigat de către cei care l-au dezlănțuit. Nu cred, spune Teșu Solomovici, că atacul sinucigaș al Hamasului din 7 octombrie a fost neprevizibil, Au fost destui profeți care presimțind năpasta au strigat în cetate, dar nu au fost auziți.

              Despre obiectivitatea cărții, spune autorul, s-ar putea discuta doar în cadrul unei dezbateri mai largi privind obiectivitatea mass-mediei românești și israeliene visavi de conflictul israeliano-palestinian. Oricum, țin să subliniez că nu am operat niciun fel de cenzură, deși unele opinii sau relatări sunt discutabile.

                    Volumul de 700 pagini înmănunchiază articole, interviuri, declarații ale unoara dintre marii jurnaliști și analiști din mass-media israeluană și  românească.                 

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.