Reteaua Corect

Târgul de artă contemporană Art Basel s-a încheiat "cu vânzări excepționale"

Cea de-a 48-a ediție a Art Basel, cel mai mare târg de artă din lume, s-a încheiat duminică în Elveția demonstrând încă o dată că este o oportunitate prețioasă pentru galerii și artiști să-și vândă operele, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Sursa imagine: bzi.ro

Conducerea târgului notează într-un comunicat că anul acesta galeriile prezente la târg au informat că s-au bucurat de "vânzări excepționale" fără să dea însă detalii privind sumele.

În total 95.000 de persoane au vizitat expoziția la care au participat artiști din aproximativ o sută de țări.

Un număr de 290 de galerii provenind din 35 de țări au expus operele a peste 4.000 de artiști și au vizitat expoziția reprezentanți din peste 300 de muzee și instituții.

Concret din zona Americilor au participat 90 de galerii din SUA, 5 din Brazilia, 4 din Mexic, 2 din Canada și una din Cuba. Din Asia au fost 14 din China și Hong Kong, 3 din India, 3 din Japonia, 3 din Coreea de Sud, 2 din Singapore și 1 din Filipine.

Din Europa au participat 56 din Germania, 48 din Marea Britanie, 32 din Franța, 26 din Elveția, 25 din Italia, 12 din Belgia, 7 din Spania, 6 din Austria, 3 din Danemarca, 3 din Grecia, 3 din Polonia, 2 din Portugalia, 2 din Olanda, 2 din Norvegia, 2 din Suedia și câte una din Islanda, Irlanda și România.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.