Reteaua Corect

Serendipități literare

Nu cred că există în nicio limbă un sinonim pentru acest cuvânt englezesc, votat printre primele zece cuvinte cele mai greu de tradus ale limbii engleze, care înseamnă în esenţă abilitatea de a face descoperiri norocoase în timp ce cauţi lucruri foarte diferite. Din cîte se pare el a fost inventat de Horace Walpole cel care într-o scrisoare trimisă lui Horace Mann în 28 ianuarie 1874 iar originea lui se găsește într-un basm persan, Cei trei prinți din Serendip, în care cei trei fac tot felul de descoperiri din greșeală. Poate unii dintre voi aţi văzut deja filmul american, poate alţii l-aţi întîlnit deja în romanele englezeşti.

O scurtă istorie a serendipităţilor umane ne-a oferit celebrul profesor de semiotică, teoretician literar şi medievalist italian, Umberto Eco, în eseul său, Serendipities, Language and Lunacy. El îşi avertizase cititorii în prefaţa cărţii sale În căutarea limbii perfecte că a lăsat intenţionat la o parte o buna bucata din materialul strâns în timpul documentării şi că va publica alte cărticele, de formatul acesteia în care va dezbate şi cîteva teme secundare. La un moment dat îmi propusesem să-i colecţionez toate cărţile dar omul scrie ca un computer şi am fost obligat să mă las păgubaş, e mai simplu cu scriitorii români, nu scriu ei cît pot citi eu, în schimb cărţile lui signor Umberto Eco apar pe bandă rulantă. Nici nu-mi dau seama cînd a avut timp să scrie atît, la noi doar G. Călinescu a reuşit o asemenea performanţă, deşi a trăit ceva mai puţin, Umberto Eco se apropie de 80 de ani dar nu a renunţat la scris.( n.m.între timp a plecat dintre noi.)

Omul nostru e un fenomen, dacă nu i-aţi citit cele cinci romane, studiile despre poetica lui James Joyce, Opera deschisă, Șase plimbări prin pădurea narativă, şi alte năzdrăvănii din astea, nişte jucărele pentru specialisti, ar fi cazul să vă puneţi cu burta pe cărţi, a mai scris două cărţi pentru copii, articole politice sau de bibliofil, articole despre poetica benzii desenate şi postmodernism, ce mai nu cred că există vreun domeniu al vieţii intelectuale care să nu-i fi trecut prin portofoliu, deşi specializarea lui iniţială viza esteticile medievale, chiar tema tezei sale de doctorat care a dat cea mai frumoasă carte despre esteticile medievale, citez titlul în limba engleză, Art and Beauty in the Middle Ages. Cu ani în urmă Umberto Eco a fost invitatul special al unui tîrg de carte Gaudeamus, a călătorit la Bucureşti şi a susţinut o conferinţă în faţa publicului, i-a dat o replică foarte inteligentă preşedintelui U.S.R. din acea epocă, Laurenţiu Ulici, care încercase să-i minimalizeze Numele trandafirului încît acesta a ramas cu gura căscată şi fără răspuns.

Apreciez în mod deosebit rafinamentul, eleganţa şi erudiţia acestui scholar adevărat al lumii modern, la antipodul celor din trilogia lui David Lodge, care fac turism şi nu numai pe banii universităţilor, un om de bibliotecă, un veritabil Guglielmo al lumii noastre, şi un pasionat bibliofil. Dar despre eseul lui privind memoria vegetală şi descrierea patologiilor colecţionarilor de cărţi voi vorbi cu proxima ocazie. Pentru că nu se teme de computer, nu suferă de “computer illiteracy” ca majoritatea criticilor din generaţia lui de la noi, ba chiar i-a mulţumit lui Bill Gates pentru şansa de a fi creat the word processor, care i-a dat o mînă de ajutor în scrierea romanelor sale labirintice, Umberto Eco are două site-uri oficiale de prezentare, unul descrie doar cărţile iar  http://www.umbertoeco.com/en, iar cel de-al doilea, intitulat Porta Ludovica, http://www.themodernword.com/eco/, este, de fapt, creaţia unuia dintre fanii săi.

În Serendipities  Umberto Eco va trece în revistă comedia erorilor celebre care au schimbat faţa umanităţii, printre exemplele din carte figurând teoria pămîntului plat al lui Ptolemeu, descoperirea Americii printr-o eroare de către Cristofor Columb, câteva dintre secretele ordinului Rosacrucenilor, cele care i-au dat ocazia să scrie adevăratul cod al lui Da Vinci în Pendulul lui Foucault, dar şi eroarea lui Leibniz de a considera diagramele din I Ching drept o formulă de calcul algebric, cînd de fapt acestea erau folosite pentru divinaţie exclusiv. Nu are sens să recenzez cartea o puteţi citi chiar voi vă las să descoperiţi singuri celelalte secrete, din mica istorie a greşelilor celebre, mă gîndeam în timp ce o citeam că şi în cultura română s-ar putea scrie cu uşurinţă o astfel de carte date fiind seredipităţile presărate prin operele unor mari savanţi, uite mă gîndesc la cazul Haşdeu, care l-a obsedat pe Mircea Eliade, autorul celei mai bune ediţii critice din opera bătrînului său predecesor literar şi la etmologiile absolut fanteziste din Etimologicum Magnum Romaniae, sau la cazul Iorga, pe care Mircea Eliade l-a controlat la surse şi a descoperit că în multe situaţii bătea cîmpii cu graţie sau crea bibliografii fanteziste, cam ca-n romanul lui Mircea Horia Simionescu, preferatul meu, Bibliografia generală. Am văzut că s-a tradus în româneşte şi un celebru volum, cartea transcrie un dialog filmat dintre Pierre Bayard şi Umberto Eco despre felul în care poţi vorbi despre o carte fără să o citeşti, un lucru pe care mulţi intelectuali români sau critici literari pe la acele lansări aberante îl fac în mod curent.

Se ştie că filosofii au o relaţie ceva mai specială cu cuvintele, mă gîndesc la celebra  tentativă a lui Martin Heidegger de a recupera poezia pierdută a cuvintelor din limba germană, urmată la noi cam mimetic de Mircea Vulcănescu sau Constantin Noica, se pare că totuşi această căutare a limbii perfecte, paradisiace, de dinainte de prăbuşirea Turnului Babel şi de amestecul limbilor, este mult mai veche decît modernitatea, iar Umberto Eco îi căută rădăcinile prin Grecia Antică sau China. O cărticică foarte simpatică a scris şi dl. Andrei Cornea, autorul unui Cuvintelnic fără frontiere, supuse unei analize amănunţite a contextelor culturale, la fel de importantă ca analiza semantică sau cea etimologică, înrudită cu cartea lui Bernard Pivot despre cuvintele care mor din limba franceză, despre care am avut o ocazie să mai scriu într-un articolaş pe un site cultural.

Despre filmul american produs în 2001, Serendipity, nu voi spune absolut nimic, e un produs hollywoodian tipic iar titlul lui a fost pus doar ca să-i atragă pe spectatori în sălile de cinema, să-i contrarieze puţin. E un film de dragoste absolut OK dar am fost uşor dezamăgit după ce l-am văzut am crezut că titlul vrea să semnifice altceva. Pe afară-i vopsit gardul şi înăuntr-i leopardul.

Aş vrea, în schimb, să vă vorbesc în schimb despre povestirea lui Florin Manolescu care poartă exact acelaşi titlu, Serendipity, şi în care două personaje foarte simpatice, un pasionat dezlegător de cuvinte încrucişate, Albert Jochemko şi dl. Motaş, care mi-au amintit de Sherlock Holmes şi asistentul lui dr.Watson, de altfel cartea domniei sale Mentaliştii abundă in situaţii holmesiene dar şi jules verniene, fapt perfect inteligibil într-o poetică postmodernă, intertextuală, revin cei doi se chinuie să descifreze misterul unei înregistrări a Concertului nr.1 pentru pian şi orchestră de Chopin, în mi minor, unul dintre concertele mele preferate, care apare pe coperta vinilului drept unul interpretat de Dinu Lipatti, dar este, de fapt, opera unei pianiste, Halina Stefanska. Nu vă spun cum ajung cei doi la această concluzie, dar la descifrarea misterului ia parte şi o pisică foarte drăguţă, Augusta, generalul Pacepa, academicianul Alexandru Graur, tatăl celebrului ziarist sportiv care era un lingvist destul de sensibil la ideologia comunistă, vreo cîteva străzi şi bulevarde din Bucureşti, şi acoperişul casei lui Mircea Horia Simionescu, care îmi este destul de familiar. Povestirile lui Florin Manolescu par aterizate dintr-o altă lume, cea a cărţilor dragi, a cărţilor pe care le citeşte probabil încă din copilărie, iar acest livresc foarte discret le dă un aer uşor desuet, la graniţa cu fenomenul paraliteraturii, care l-a obsedat din totdeauna pe critic. Apropo, la Gaudeamus a fost lansat pe piaţă jurnalul său german, presupunem că este o primă parte, şi relansată ediţia a doua, revpzută şi adăugită a Dicţionarului exilului literar românesc, o carte de referinţă pentru cercetătorii literari şi nu numai.

Se pare că la urma urmelor Serendipity nu-i chiar un cuvînt chiar atât de banal, ci este mai curînd un password, un mot d‘acces, vezi celebrul studiu al lui Jean Baudrillard, unul din filosofii mei preferaţi, al lumii moderne, o cheie passpartout care deschide multe uşi şi dezleagă multe secrete.

 Iulian Baicus

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.