Cei care au luat cuvântul, numeroși de altfel, au prezentat această carte drept un eveniment important. O lucrare care, în viitor, va fi utilă și pentru istorici.
Postăm mai jos câteva imagini de la lansarea din București, cu precizarea că, la o dată care urmează să fie stabiltă, va avea loc și o lansare la Brașov, orașul în care s-au născut sau au trăit cei mai mulți dintre eroii cărții.
![]() | ||
1. | Lansare de carte – „Urmăritori și urmăriți”. Ce a descoperit SRS în arhivele Securit['iiPublicat in 11 iunie 2022 la 09:57 “Eu sunt a patra generație. Am 14 ani. Imediat după vârsta de 16 ani, străbunicul meu, doctorul Vasile Dogariu, bunicul meu, Mircea Stănescu, fratele lui, Mihai Stănescu și tatăl meu, Sorin Roșca Stănescu au intrat în vizorul serviciilor secrete. Oare mi se va întâmpla și mie peste 2-3 ani? Citind această carte și urmărind dezvăluirile din ea mă trec toți fiorii. Ce se întâmplă? Toate neamurile noastre de sex masculin devin periculoase pentru siguranța națională a României? Ce mă așteaptă? Să mă neliniștesc sau nu? |
![]() |
![]() |
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.