Reteaua Corect

S-au decernat premiile UARF - Nicu Covaci, Liliana Ţuroiu şi Ion Dichiseanu printre premiaţi

Nicu Covaci, fondatorul formaţiei Phoenix, Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR, şi actorul Ion Dichiseanu s-au numărat printre personalităţile premiate luni la Gala Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, în cadrul evenimentului aniversar "25 de ani de la înfiinţarea UARF", scrie Agerpres.

"Este o ediţie aniversară - 25 de ani. Nu ne-am dat seama când au trecut aceşti ani, am rezistat, am reuşit să facem o uniune viabilă, la ora aceasta ea este destul de puternică, şi atunci ne-am gândit, începând de la a 20-a ediţie, Sergiu Nicolaescu, care a fost preşedinte, a hotărât să facem gale, pentru că până la 20 de ani nu am făcut gale. Am făcut gala 20 de ani şi de atunci în fiecare an am făcut câte o gală şi acum este gala 25 în care o să premiem absolut toţi membrii noştri fideli, membrii de onoare, membrii care sunt fondatori şi mulţi alţii. O să dăm o seamă de premii, ele sunt simbolice, dar în acelaşi timp sentimentale şi în acelaşi timp este o bucurie să fim împreună", a declarat, înaintea deschiderii evenimentului, preşedintele UARF, Ioan Cărmăzan.

Prima diplomă de excelenţă a serii i-a fost oferită regizorului Mircea Mureşan, care pe 11 noiembrie 2018 împlineşte 90 de ani.

"Mă simt onorat. Chiar dacă nu am fost printre membrii fondatori UARF, permanent am fost în legătură cu Sergiu (n.r. Sergiu Nicolaescu), cu cei care erau acolo în vecinătate, şi m-am simţit întotdeauna în legătură permanentă, prietenească cu UARF-ul", a spus Mircea Mureşan.

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


Un premiu de excelenţă i-a fost oferit şi preşedintelui ICR, Liliana Ţuroiu, "pentru deschiderea ei totală" şi pentru ajutorul oferit în promovarea filmelor româneşti în Europa.

"Este surprinzător momentul acesta (...) pentru că de obicei eu decernez premii. (...) Mă bucur foarte mult că sunteţi alături de noi cu proiectele dumneavoastră, mă bucur că mulţi dintre dumneavoastră din sală sunteţi de asemenea în toate proiectele ICR în Anul Centenar şi că ele, proiectele, devin de excelenţă datorită prezenţei dumneavoastră la aceste evenimente ale Institutului Cultural Român", a afirmat Liliana Ţuroiu.

Diplome de excelenţă le-au fost oferite şi actorilor Ion Dichiseanu, George Mihăiţă, Valentin Teodosiu, Horaţiu Mălăele, Nataşa Raab - Guţul, Magda Catone, Maia Morgenstern, Bogdan Stanoevici şi Cornel Gârbea, scriitorului şi scenaristului Radu F. Alexandru, şi sponsorului galei, fostul secretar de stat în Ministerul Culturii Ion Antonescu.

 


Foto: SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


De asemenea, au mai fost oferite diplome de excelenţă şi actorilor Ileana Stana Ionescu, Andrei Ionescu, Mihai Mălaimare, Liviu Crăciun, Ion Siminie, Rodica Mureşan, Nicodim Ungureanu şi Irina Gărdescu, criticului de film Martin Caranfil, directorului Decebal Mitulescu şi regizorului Copel Moscu.

"Mulţumesc UARF-ului pentru această surpriză foarte plăcută şi mai ales senzaţiei minunată pe care o am acum şi care îmi arată că suntem o mare familie", a spus Copel Moscu.

Tot o diplomă de excelenţă i-a fost oferită şi compozitorului, interpretului şi chitaristului Nicu Covaci, "pentru tot ce a făcut pentru spaţiul românesc".

"Sincer să fiu, nu mă aşteptam să fiu recunoscut şi acceptat pentru că 55 de ani de ani de Phoenix înseamnă luptă şi bătălie. A trebuit să părăsim ţara, ne-am reîntors şi ne luptăm în continuare şi astăzi", a declarat Nicu Covaci.

Premii de excelenţă au fost oferite şi membrilor fondatori Dan Piţa (regizor), Ioan Cărmăzan (regizor), Şerban Marinescu (regizor), Constantin Vaeni (regizor), Alexa Visarion (regizor), Mihai Constantinescu (regizor), şi scriitorului şi scenaristului Dumitru Radu Popescu.

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


În cadrul evenimentului au fost oferite o serie de diplome aniversare şi pentru membrii UARF din Republica Moldova - actorii Zinaida Timofti, Veronica Grigoraş, Silvia Luca, Boris Bechet, preşedintele Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova, Virgiliu Mărgineanu, compozitorul Eugen Doga, scenariştii Eugen Sobor şi Dumitru Olărescu, scenograful Vlad Bulat, regizorii Boris Conunov, Valeriu Jereghi, Marcel Chistrugă, Vlad Druc, Ion Scultenicu, Sergiu Prodan Petru Hadârcă, Octavian Grigoriu, producătorului de film Nadeja Matvievici, directorul de film Mihai Dănilă, şi, in memoriam, regizorului, scenaristului şi jurnalistului Valeriu Gagiu.

Diplome aniversare au fost oferite regizorului Gheorghe Nicolae (80 de ani), directorului de film Vîlcu Georgeta (80 de ani), producătorului de film şi TV Ionel Ioan (85 de ani), producătorilor de film Murea Miron (75 de ani), Udrescu Fadeta (65 de ani), scenografilor Bianca Dragu (60 de ani), Mihnea Tăutu (65 de ani), Emil Stanciu (65 de ani) şi Laurenţia Tăutu (55 de ani), producătorului şi regizorului Adrian Popovici (60 de ani), actorilor Petre Moraru (75 de ani), Lia Lungu (65 de ani), Manuela Hărăbor (50 de ani) şi Cesonia Postelnicu (50 de ani), Petre Pletosu (55 de ani), artist interpret Ileana Şipoteanu (50 de ani), scenaristului Ionel Sporea (60 de ani), şi regizorului Brânduşa Novac (50 de ani).

Tot diplome aniversare au fost oferite şi membrilor UARF de la Timişoara - scriitoarea şi scenarista Doina-Rodica Moţ (80 de ani), scriitoarea şi scenarista Nina Chelariu (70 de ani), scenariştilor - scriitori Ion Marin Almajan, Daniela Stela Anghel, Ion Anghel, Liliana Ardelean, Veronica Balaj, Mădălina Bobleanţă, Vasile Bogdan, Filimonescu Manolita Eliz Dragomir, Constanţa Marcu, Silvia Negru, Rodica Pop, Rohan Monica Şandru, Titus Suciu.

Diplome pentru editare volume de specialitate în perioada 2017-2018 au fost acordate Editurii Ecou Transilvan şi Nadiei Fărcaş pentru "Despre iubire... Clubul de la Timişoara", ediţia îngrijită de Nina Ceranu, şi Clubului de la Timişoara pentru "Dosarul Brâncoveanu - Între real şi imaginar" ediţie îngrijită de Doina Moţ, volum apărut la Editura Eubeea.

Pentru cei care nu au putut fi prezenţi la evenimentul aniversar "25 de ani de la înfiinţarea UARF", Ioan Cărmăzan, preşedintele uniunii, a anunţat că distincţiile le vor fi trimise în cel mai scurt timp.

Momentele artistice ale galei au fost susţinute de Nicu Covaci împreună cu o parte din formaţia Phoenix. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.