Reteaua Corect

Regal Jazzistic la Castelul Peleș

Bourbon Jazz Unit , formație alcătuită din Georgiana Popescu – voce, Alexandru Șveț – pian și Ciprian Parghel – contrabas, va susține sâmbătă 6 octombrie, de la ora 16, ultimul concert de jazz din cadrul Stagiunii “Sunetul Muzicii”, ediția a X-a, manifestare organizată de Muzeul Național Peleș și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, în sala de muzică a Castelului Peleș, scrie HotNewsro.

Evenimentul este parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și a Administrației Fondului Cultural Național. 

Accesul se face pe baza de invitație, care poate fi obținută scriind pe adresa: peles.ro@gmail.com.

Bourbon Jazz Unit  şi-a început parcursul în 2007, ca ansamblu instrumental avându-l cap de afiș pe pianistul Alexandru Șveț. Adăugarea, ulterior, a vocii soliste, a permis abordarea unui sound nou, personalizat.

Ansamblul concertează în spații dintre cele mai diverse, de la săli clasice de concert și până la cluburi sau chiar centre comerciale, muzee și biblioteci, atât în București cât și în ţară (Sibiu, Braşov, Sighişoara, Reghin, Cisnădie, Odorheiu Secuiesc, Târgu Mureş, Bistriţa, Galaţi, Iaşi ş.a.). Printre cele mai notabile apariții ale lor se numără Festivalul internaţional de jazz - Târgu Mureş, Brasov Anniversary Jazz Night din Piaţa Sfatului - celebrând 775 de ani de la prima atestare documentară, Festivalul ICon Arts - Sibiu, SIMN 2010 – Săptămâna Internațională a Muzicii Noi - București, stagiunea de concerte a Filarmonicii Pitești sau Vara de Jazz și Poezie la Mogoșoaia.

Bourbon Jazz Unit sunt câștigătorii etapei de jazz a emisiunii-concurs “Drumul spre celebritate” realizat de Radio România Cultural în 2010.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.