Reteaua Corect

Începe elefantFest: peste 80 de lansări de carte

Scris de newsreporter in 19 octombrie 2020 la 11:38, in Arts. 517 vizualizari Intra in discutie Taguricarte, elefantFest, lansare shortlinkhttp://crct.ro/nwPj

elefant.ro dă astăzi startul elefantFest, cel mai mare târg de carte online din România, cu peste un milion de vizitatori încă de la prima ediție. Organizatorii propun pasionaților de lectură din întreaga țară și din Republica Moldova peste 80 de lansări de carte și evenimente cu autorii preferați în cele 7 zile ale târgului, scrie Hotnews.ro.

“Vom avea lansări, interviuri cu autorii, mesaje din partea lor pentru cititorii români, în fiecare zi, din oră în oră. Mulțumim editurilor care au sprijinit acest efort uriaș, dar și această bucurie imensă de a oferi tuturor pasionaților de lectură o întâlnire de o săptămână cu cultura”, declară Adrian Dinu, COO la elefant.ro.

Calendarul lansărilor va fi deschis de Alteța Sa Regala Principele Radu al României, autor al volumului Secolul XXI și Casa Regală. Mircea Cărtărescu își va prezenta tot astăzi, în prima zi a târgului, începând cu ora 11 cea mai recentă carte publicată, Nu striga niciodată ajutor.

Tot luni, cititorii vor avea ocazia să îi întâlnească online pe Colson Whitehead, câștigătorului Premiului Pulitzer din acest an, pe Evghenii Vodolazkin, unul dintre cei mai populari scriitori ruși contemporani și pe Matt Haig, într-un interviu special pentru elefantFest.

Zilele următoare ale târgului vor oferi cititorilor posibilitatea de a se întâlni cu alți scriitori de renume, mulți autori de best sellers, de la Guillaume Musso, Anna Todd, Agnes Martin Lugand, Guzel Iahina, Maja Lunde, E.L. James (faimoasa autoare a volumului Fifty Shades of Grey ce a ocupat mulți ani locul întâi al topurilor de vânzări de carte), Pascal Bruckner, dar și Yoko Tawada, Hiro Arikawa și alți autori din Japonia, țara cu statut de invitat special la această ediție a elefantFest. Dintre autorii români prezenți la târg amintim pe Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Ioana Chicet-Macoveiciuc și Alec Blenche.

Ediția din această toamnă a târgului este organizată simultan pe elefant.ro și elefant.md, astfel încât cititorii din Republica Moldova vor avea acces direct la toate evenimentele din calendarul lansărilor.

Ca și la prima ediție, cititorii vor putea achiziționa volume cu autograf, fiind oferite la târg zeci de titluri cu semnătura autorului. De asemenea, elefantFest va găzdui un stand internațional de carte în limba engleză, standul dedicat Japoniei, precum și un stand special cu carte pentru copii.

HotNews.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.