Reteaua Corect

În Piața Victoriei vor răsuna baladele și doinele. Concert de excepție Nicolae Voiculeț

Artistul Nicolae Voiculeț va susține un concert de excepție, cu prilejul Zilei Naționale a Limbii Române, alaturi de orchestra sa, Fanfara Jandarmeriei Române, și alți artiști invitați, la București, în Piața Victoriei, vineri, 31 August, de la ora 13:00, scrie Qmagazine.ro.

Cu ocazia acestui eveniment, Piața Victoriei va fi transformată într-un spațiu al toleranței, înțelegerii și culturii. Aici vor răsuna balade, doine dar vor fi și dansuri de bucurie și speranță.

Nicolae Voiculeț, propus Ambasador al Centenarului Marii Uniri, dedică tuturor românilor din țară și de pretutindeni, concertul  „Odă limbii române- Limba doinelor de aur”.

„Vă invit să vă alăturați evenimentelor naționale, de responsabilizare culturală și socială, a respectului fată de istorie, identitate și tradiții românești, dedicate împlinirii a 100 de ani, de la Marea Unire a României cu Basarabia, Bucovina și Transilvania, din cadrul programului, Turneul România100 – Împlinirea Centenarului Marii Uniri, Emblematic România, D.O.R. (Dumnezeu Ocrotește România), Întoarcerea Acasă și Rămâi ROMÂN”, spune Nicolae Voiculeț.

 Muzician român de renume internațional, artistul Nicolae Voiculeț reprezintă și promovează România în mod constant peste tot în lume, aducând în atenția publicului, folclorul și autenticitatea românească, prin intermediul naiului, consacrat.A urcat pe scenă încă de la vârsta de cinci ani și de atunci cântă pe scenele lumii, evidențiind puterea incredibilă a sunetului și autenticității românești. A concertat în fața a numeroase personalități mondiale, de la președinți de stat la familii imperiale, dar s-a implicat intens și în campanii umanitare, fiind aliat al celor în suferință, dăruindu-le speranță și credință prin puterea sunetului său.Artistul expune prin sunet, simțirea unui popor demn, cu o cultură și un folclor impresionant, având misiunea de a păstra și transmite aceste valori, generațiilor următoare. Nicolae Voiculeț promovează România, la un nivel înalt de exprimare artistică, devenind astel Ambasador al Identității Naționale, făcând cunoscută tradiția poporului său prin sunet, în concerte, pe diverse meridiane ale lumii, motiv pentru care a primit numeroase decorații și distincții. În 2008, cu ocazia Zilei Naționale, Nicolae Voiculeț a fost decorat de către Președintele României cu “Meritul cultural al României în grad de cavaler”, în semn de apreciere pentru întreaga activitate pusă în slujba culturii, dar și pentru că a promovat valorile românești în lume. În 2009, artistul a primit la Roma “Premiul internațional pentru întreaga carieră” din partea Academiei Europene pentru Relații Economice și Culturale, care decernează anual premii de excelență personalităților care contribuie la dezvoltarea patrimoniului cultural mondial. În 2011, a fost primul artist român care primește Premiu Mondial, “Darul Mărului” din partea U.N.E.S.C.O. pentru “Opera sa de dăruire a unui simbol de speranță, generozitate și unitate în diversitate”. Ambasador Crucea Roșie, în anul 2011, pentru inițierea campaniei umanitare „Dăruiește Speranță”, concertând în spitale pentru copii bolnavi, pentru copii orfani și fără adăpost și pentru sinistrații inundațiilor. În 2014, Nicolae Voiculeț a fost desemnat Ambasadorul Turismului Românesc în cadrul Galei din 30 ianuarie 2014, alături de o serie de personalități românești, care se bucură de recunoaștere internațională. Este singurul muzician român care a concertat cu naiul, la Crucea Eroilor Neamului din Munții Bucegi, cea mai înaltă cruce din lume (2291m), în cadrul proiectului “România din inima ta”, inițiat de artist pe 14 septembrie 2014, chiar de Ziua Sfintei Cruci, primind cu această ocazie medalia și diploma omagială “Sfinții Martiri Brâncoveni”, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La 25 octombrie 2015, de Ziua Armatei Române, primește din partea Ministrului Apărării Naționale, cea mai înaltă decorație oferită pe timp de pace, “Emblema de Onoare a Armatei Române”, pentru implicarea în activități de promovare și susținere prin acțiuni culturale, dar și concerte caritabile pentru soldații răniți în teatrele de operațiuni militare. În 2016 a fost numit Ambasador al județului Gorj și a primit Medalia Consiliului Județean. A primit premiul “45 de ani de istorie” din partea Muzeului Național de Istorie a României, în 2017. Pe 8 iulie 2017, a primit Drapelul României, din partea “Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul”, în semn de apreciere și respect. Nicolae Voiculeț este unul dintre demnii apărători și continuatori ai valorilor autentice, care își are originea în simțirea neamului românesc, fiind un mare artist, care acordă noi dimensiuni muzicii. În mâna lui, naiul românesc, nu este doar muntenesc, moldovenesc sau oltenesc, ci pur și simplu, acel nai, a dobândit sonorități sacre, clasice și universale. Prin transformarea naiului în rugăciune, iau naștere, infinite mijloace de expresie, care îi îngăduie să traducă muzical, o serie nesfârșită de sentimente. Muzica îi este rugăciune, iar sunetul, România!

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.