Remarcand vocea “infocata” a solistei Mandinga, Elena Ionescu, jurnalistii AP noteaza ca melodia romanilor este “exotica”, textul fiind scris in spaniola si engleza, agentia de presa speculand ca romanii urmaresc, probabil, votul iberic. Altfel, membrii trupei Mandinga se pare ca sunt favoritii presei din Baku de vreme ce au aparut pe prima pagina a publicatiei “Baku Post” si si-au postat fotografia ce insoteste articolul respectiv pe pagina lor de Facebook. Un site specializat face chiar un clasament al pieselor prezentate la Eurovision cu potential pentru piata muzicala americana, “Zaleilah” fiind una dintre ele. Ramane de vazut ce se va intampla dupa mult asteptata finala de sambata.
Pana atunci, iata inca sase favorite la titlu, in viziunea jurnalistilor Associated Press.
Loreen, reprezentanta Suediei, este de departe marea favorita la victorie cu piesa “Euphoria”. Ea s-a calificat fara probleme in finala Eurovision. Nascuta la Stockholm in 1983, din parinti marocani, Loreen (numele sau real este Lorine Zineb Noka Talhaoui) a devenit cunoscuta in tara sa dupa ce a participat la a 4-a editie a concursului Idol. Piesa din concurs este de sase saptamani in fruntea topurilor muzicale din tara sa si promite sa devina un hit international. Daca ar castiga, ar aduce tarii sale al cincilea titlu.
Reprezentantele Rusiei sunt cotate cu a doua sansa. Buranovskiye Babushki e o trupa formata din opt femei de varsta a treia, imbracate in costume traditionale rusesti. Veritabilul lor farmec le da o atractie universala, fiind greu sa iti displaca total melodia lor antrenanta cu note traditionale “Party for Everybody”.
Reprezentantul Marii Britanii, Engelbert Humperdinck, de numai 20 de ani, este cotat cu a treia sansa, cu piesa “Love Will Set You Free”.
De asemenea, reprezentantul Serbiei, Zeljko Joksimovic, un veteran al Eurovision, are mari sanse sa se claseze pe podium, cu piesa “Synonym”. Tarile din fosta Iugoslavie obtin adesea rezultate semnificative datorita obiceiului lor de a se vota una pe alta.
Reprezentantii Irlandei, gemenii de la Jedward, interpreteaza piesa “Waterline” si au sanse sa ajunga pe podium. Ei s-au remarcat in 2009, pe scena show-ului britanic “The X Factor” si sunt la a doua participare la Eurovision.
Reprezentanta Italiei, Nina Zilli, are si ea sanse la un loc pe podium cu piesa “Out of Love”. Prima parte a numelui sau de scena este un tribut adus celebrei cantarete de jazz Nina Simone, iar daca asculti foarte atent, poti auzi notele de soul ale acesteia. In opinia jurnalistilor AP, ea ar putea aduce surpriza acestei editii a concursului.
"Zaleilah" |
|
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.