Reteaua Corect

Moartea misterioasa a celui mai promitator istoric al religiilor

Scris de newsreporter in 12 iulie 2015 la 09:35, in Arts. 12 vizualizari Intra in discutie TaguriMircea Eliade, oan Petru Culianu shortlinkhttp://crct.ro/nlJW

Destinul lui Ioan Petru Culianu este strans legat de modul brutal in care s-a sfarsit. Asa cum adesea a fost supranumit, de mai multi filosofi ai lumii, „urmasul lui Mircea Eliade“, a primit, pe nedrept, si stigmatul de „celebru istoric al religiilor, asasinat intr-o toaleta a facultatii“. Crima a ramas neelucidata pana azi. Un lucru ramane limpede: disparitia catastrofala, prematura, a curmat insa traseul aflat la inceput al unui roman de geniu, informeaza Adevarul.ro.

Sursa imagine: revista22.ro

Pe 21 mai 1991, atmosfera de la Divinity School, Institutul Teologic al Universitatii din Chicago, era destul de agitata.  Membri ai facultatilor, profesori, cercetatori savanti, dar si alti oameni care munceau pe langa birourile si laboratoarele universitatii, umplusera campusul curiosi de noutatile de la targul anual de carte. In fata cladirii in stil gotic, denumita „Swift Hall“, studentii stateau de vorba in grupuri, ademeniti de mult-asteptatul aer de sfarsit de semestru.

Ora despre gnosticism

Dincolo de ziduri, in sala 202 din Swift Hall, Ioan Petru Culianu, in calitate de Visiting Proffesor la Divinity School, isi incheia cursul de „Elemente fundamentale de religie comparata“. Tema aleasa pentru acea zi: gnosticismul. Le vorbea studentilor despe textele Nag Hammadi, despre care spunea ca „aidoma unei intrigi politiste clasice, aceste manuscrise au fost tainute secole de-a randul deoarece ofereau interpretari ale Bibliei, constituindu-se astfel ca o provocare la adresa ideii de adevar propovaduite de Biserica Crestina“. Inainte de a-si inchide cartile, voia sa mai citeasca inca doua randuri din prologul unuia dintre texte: „Acestea sunt ofrande aduse unei ordini ideale care transcende complet viata asa cum o cunoastem noi. (...) Oricine afla interpretarea acestor texte nu va fi supus mortii.“ Studentii nu pareau sa inteleaga neaparat.

Dupa curs, Culianu si cativa studenti au plecat spre targul de carte. Unul dintre absolventi, emotionat pentru ca in acea dupa-amiaza avea prima sustinere a tezei de licenta in fata profesorilor de la facultate, cauta sfaturi la cel mai apropiat prieten dintre profesori. „E doar un rit de trecere“, i-a spus Culianu lui Alexander Arguelles, pe care l-a batut incurajator pe umar. „N-ai de ce sa te temi. O sa te descurci bine. Ne vedem peste cateva ore.“ 

Planurile

De mai multe saptamani, Culianu era foarte ocupat. Facea si desfacea o multime de proiecte diferite. Cu cateva zile in urma, organizase o conferinta internationala despre „calatoriile de dupa moarte“, unde avusese, printre invitati, cercetatori de la Barnard College, Princeton si Harvard. „Alte taramuri. Moarte, extaz si calatorii in lumea de dincolo in cercetarea contemporana“ era prima intalnire academica pe teme de religie care avusese loc in campus dupa multi ani. Urmau sa-i fie publicate trei lucrari – o carte despre calatoriile in lumea de dincolo, o alta despre gnosticism si un dictionar al religiilor. Era titularul a doua cursuri, unul despre „Calatorii in lumea de dincolo si experiente extrasenzoriale“, iar celalalt de „Elemente fundamentale de religie comparata“. Era coordonatorul catorva teze de doctorat. Voia, in curand, sa faca prima vizita, dupa nouasprazece ani, acasa, in Romania. Si, in fine, planuia sa se casatoreasca, pentru a doua oara.

Logodnica lui, Hillary Wiesner, absolventa a Institutului Teologic de la Harvard, care urma sa-i fie partenera si pe doua dintre copertele cartilor semnate de el, abia astepta calatoria in Romania.  „Ne vom simti minunat!“, ii spunea Culianu, in timp ce pregatea un tur al tarii inceput la Bucuresti, continuat in Transilvania si care sa se opreasca, unde altfel?, in orasul sau natal, la Iasi.

De fapt, plecarea il macina si o amanase deja de cateva ori. Sora lui, Tereza, pe care Culianu o alinta „Tess“, si cu care obisnuia sa vorbeasca noaptea tarziu la telefon, insista sa vina cat mai curand. El se tot razgandea. Cu cateva zile inainte, ii daduse de inteles ca e amenintat de un grup de extrema drepta din tara. Si, desi nu renuntase la biletele de avion, treaba asta parea ca-l ingrijora mai mult decat lasa sa se vada. 

Pe 21 mai, pe la ora unu fara un sfert, Culianu se afla in micul local de la subsolul cladirii Swift, acoperit de zumzetul studentilor care isi beau cafelele daneze, Kona. A stat putin la discutii cu colegii si studentii sai, urcand apoi treptele scarii principale pana la etajul al treilea, in capatul coridorului. Voia sa-si intrebe secretara daca avea mesaje si sa-si ridice corespondenta.

Dintre cei trei membri ai facultatii in serviciul carora se afla, secretara Gwen Barnes il prefera de departe pe Ioan Culianu. Pentru ca isi amintea cand e ziua ei de nastere si obisnuia s-o salute cu un energic „Buna dimineata, Gwedolyn!“. Culianu o invitase chiar sa-i fie editor asociat la revista trimestriala „International Journal for Cognitive Studies in the Humanities“. Uneori, mergeau impreuna la pranz, iar printre discutiile plictisitoare despre acte ce trebuie semnate si lucrari, el o incuraja sa-si ia masteratul. De doisprezece ani de cand era secretara in universitate, Barnes avea suficiente motive sa stie ca o asemenea atitudine nu era deloc banala. 

Gwen Barnes era la biroul ei, cu castile in urechi. Asculta vocea monotona a unui alt profesor, care dicta un capitol de carte, cand o alta colega cu ea in camera i-a facut semn incruntata. „Ai auzit?“. „Esapamentul unei masini“, a spus atunci o alta secretara aflata cu ele in incapere. „A sunat ca o pocnitoare. Doar ca mai ascutit...“, a mai zis ea.

Pocnetul de la ora unu si cateva minute

Profesorul Jerry Brauer se afla in biroul sau din coltul coridorului. Purta papion si se pregatea pentru seminar. Ceasul arata ora unu si cateva minute cand a auzit un pocnet puternic. Gandul il nelinistea. Ce putea sa fie? Teava de esapament a unei masini? Strada era prea departe. Impuscatura? Nu se poate. Doar se afla in Swift Hall si era unu la amiaza. Dupa un timp, s-a hotarat sa mearga pana la baie. A impins usa cat sa vada interiorul incaperii cu despartiturile albastre, gresia galbena si lumina aceea fluorescenta. Jim Egge, un student de-al lui, se uita pierdut la a doua cabina de la fereastra. Dedesubtul usii se vedea o mana cu degetele inchircite iesind din manseta unei camasi turcuoaz. „S-a intamplat ceva ingrozitor!“, a strigat Egge la profesorul sau. „Vad si eu. Trebuie sa facem ceva!“ „Am chemat deja ajutoare. Doctore Brauer, e mort!“.
Gwen Barnes nu auzise impuscatura. Aflase despre ea de la o alta colega. Cu toate ca se afla la cativa metri de toaleta, nu se gandise nicio clipa ca putea fi un foc de arma. A mers in toaleta barbatilor, privind incremenita scena – gresia colorata in negru si galben, mana si un ceas care ii parea totusi cunoscut. N-a putut sa stea mai mult de cateva clipe. Numele spus pe litere Mai tarziu, a vazut omul decedat pe targa. In ciuda hainelor –  pantaloni kaki, camasa turcoaz cu dungi, cravata galbuie, sosete brodate cu maro inchis –  si a ceasului, nu si-a dat seama cine era. Pe la ora doua dupa-amiaza, un politist din Chicago i-a cerut voie sa dea un telefon. In timp ce vorbea cu o alta secretara, l-a auzit cum spune un nume pe litere: „C-u-l-i-a-n-u!“.

In Cambridge, Massachusetts, Hillary, logodnica lui de 27 de ani, dormea. Obisnuia sa discute de multe ori cu Ioan dupa ce se trezea din somn, ca sa-i povesteasca vreun vis sau ca sa-i explice vreun amanunt semnificativ legat de un viitor plan editorial. A trezit-o brusc sunetul telefonului. Era Wendy Doniger, colega lui Ioan si detinatoare catedrei „Mircea Eliade“ la Divinity School. Vestea a incremenit-o. N-a plans. Si-a amintit insa un lucru pe care-l mai discutase si cu prietenii ei. Trebuie sa ai un mit in viata, ii spusese el candva, o poveste pe care o descoperi si din care traiesti si la care revii in momentele cele mai intunecate ale existentei. Niciodata insa nu-si facuse timp sa gaseasca acel lucru.

„Impuscatura ca o executie de gangsteri“

Reconstituirea zilei de 21 mai 1991 si minutele scurse dupa ora unu dupa-amiaza, fiecare coltisor din cladirea Divinity School a Universitatii din Chicago, din toaleta barbatilor, propria mustrare a profesorului Brauer de a nu fi iesit mai repede pe culoar, amintirea ultimelor vorbe primite din partea profesorului preferat – „O sa te descurci bine!“ n-au fost doar investigatiile politistilor din Chicago. Ted Anton, profesor de jurnalism la Universitatea din Chicago, in cartea sa „Eros, magie si asasinarea profesorului Culianu“ a redat, pe baza a sute de interviuri realizate cu prieteni, studenti, familie, atmosfera agitata din 21 mai din campusul Universitatii. Si nu din cauza targului anual de carte.

Prin holurile facultatii, in ziua aceea, umbla zvonul, ca in telefonul-fara-fir, ca profesorul Culianu s-a sinucis. Era insa de neconceput pentru oricine ca „unul dintre cel mai fericiti profesori de pe aici“, cum spunea unul dintre studenti, sa faca asta. Ioan Petru Culianu a fost impuscat in cap cu o arma de calibru mic, un Beretta 25, de la o distanta mica – 25 de centimetri. Medicul legist Robert Stein spunea, in cartea lui Ted Anton, ca „nu este usor sa faci acest lucru de la asa o distanta“, vorbind despre o „impuscatura de expert, ca o executie de gangsteri“. Ioan Petru Culianu avea 41 de ani.
Aparitia lui Culianu printre noi a fost un miracol, parea ca exemplul sau ne poate face mai buni, mai profunzi, mai indrazneti, mai temeinici. Disparitia sa a fost o catastrofa; fara emulatia starnita de extraordinara sa reusita, am redevenit ce eram, si mai mai putin de atat. Dupa entuziasmult starnit de revelatiile lui Mircea Eliade, a urmat emotia starnita de revelatiile lui Ioan Petru Culianu. Amandoi au biruit lumea, ajungand mari savanti recunoscuti de toti; si amandoi au incercat sa realizeze in mod subversiv absolutul - unul cu indrazneala savantului universal, celalalt cu strafulgerea geniului revolutionar. (H.R. Patapievici, in cartea „Ultimul Culianu“)

Numele ucigasului, identitatea celor din spatele acestuia, motivele si circumstantele asasinatului au ramas pana astazi necunoscute. Ipoteze au fost destule: o crima pasionala, plecand de la o posibila orientare homosexuala a scriitorului, fostii agenti ai Securitatii, inca activi in strainatate, deranjati de articolele acide ale lui Culianu la adresa noii puteri instalate la Bucuresti, eventuala intentie a logodnicei sale Hillary Wiesner de a-i incasa polita de asigurare, pana si unele relatii conflictuale cu persoane din universitate.

O crima politica?

Dar anchetatorii nu au gasit, de-a lungul timpului, nicio urma a acestor amenintari. Totusi, Tereza Petrescu-Culianu, sora scriitorului, scria, in 2001, intr-un articol din „Observatorul Cultural“ ca dintre toate ipotezele privitoare la asasinat care au fost formulate, singura in sprijinul careia au mai aparut dovezi este cea a crimei politice. „Pentru cine urmareste o anumita parte a preocuparilor lui C. din ultimii sai doi ani, plasa amenintarilor se tese din doua directii. In mod neclar inca, dar cu siguranta nu de nedezlegat pentru cercetari politienesti conjugate, americane si romanesti, care ar voi cu adevarat sa ajunga la aflarea si pedepsirea vinovatilor – pana acum se poate vorbi doar despre o complicitate intru tacere –, se profileaza, pe de o parte, un nucleu de tip fundamentalist de dreapta, cu cativa oameni in America si cu legaturi, probabil, in Italia, iar pe de alta parte, un nucleu, tot foarte restrans, apartinand unei fractiuni „scapate de sub control“ a vechii Securitati romane, asa cum opina generalul Ion Pacepa, necontrazis de fostul sef din 1991 al noilor servicii secrete din Romania, Virgil Magureanu“, explica „Tess“.

„Firav, sensibil, cu o cunoastere uriasa“

Dupa 24 de ani, numele Ioan Petru Culianu este din ce in ce mai putin cunoscut, chiar daca nu exista vreo cercetare statistica in acest sens. Stau insa marturie si pe rafturi studiile sale despre istorie a religiilor, cartile de fictiune si numeroasele lucrari in limbile italiana, engleza si franceza care si-au pierdut numaratoarea prea devreme. Despre care ar fi fost importanta urmatoarelor volume este lesne de prevazut. Totusi, unele voci nu se sfiesc sa considere ca riscul ca moartea prematura a savantului si ratiunile misterioase care au stat in spatele asasinatului sa genereze o tendinta opusa - de supraevaluare a operei lui si de idealizare a personalitatii sale.

Pornind de la interviurile cu prietenii apropiati, colegi si familie „Weekend Adevarul“ propune un portret  compus din carne, oase, emotii si nervi al scriitorului, fara sa fie suit pe un piedestal. Exact asa cum se autocracateriza chiar el, intr-o scrisoare trimisa din exil, in 1973: „Pe de-o parte, ma vad un om ca toti ceilalti, timid, firav, sensibil, suspicios, plin de meschinarii. Pe de alta, toate aceste disperarari sunt chinuri a «ceva» ce zace inca neexplicat, nedesfasurat in mine: o cunoastere uriasa si o putere asemenea, care nu sunt ale mele“.
Ioan Petru Culianu s-a nascut intr-o familie erudita. Mama sa, Elena, fiica renumitului chimist Petru Bogdan, director al Fundatiei Regale „Ferdinand I“ si membru al Academiei Romane, era profesor de chimie la Universitatea „A. I. Cuza“ din Iasi. Tatal, Sergiu-Andrei, „un om integru, cu un acut simt al ironiei si al absurdului“, dupa cum il descrie Tereza, sora mai mare a lui Culianu, facuse studii de matematica si de fizica la Paris, insa preferase totusi sa-si ia licenta in drept. Din 1948, tatal renunta insa sa mai practice avocatura sub regimul impus de comunisti. „Stiu ce este dreptul, nu stiu ce este dreptul comunist“, obisnuia el sa spuna. Pe 5 ianuarie 1950, in casa parinteasca din Iasi de la numarul 13, Elena si Sergiu Culianu aveau norocul nasterii celui de-al doilea copil – Ioan Petru.

Copilaria si-a petrecut-o printre carti, fara sa inteleaga prea multe din vremurile in care inca mai persista marasmul epocii staliniste. Era deopotriva incantat de gradina plina de copaci si flori – cu doi nuci mari, un jugastru urias, tufe de liliac, iasomie si soc –  din care avea sa rupa crengi si petale pentru ierbarele de la scoala. In jurnalul sau, scria despre casa materna ca fiind „acea geografie a certitudinii“, care, impreuna cu padurile din jurul manastirii Varatec, unde-si petrecea vacantele, alcatuiau „taramul mitologiilor mele personale“. Dupa moartea prematura a tatalui sau, raspus de boala, este crescut de mama sa, matusa si de dadaca „Manea“, o calugarita plecata de la manastire. Nené, asa cum era alintat, era rasfatatul femeilor din familie.
„Zidul casei Usher“ de pe strada Sf. Atanasie

Are, inca din primii ani de scoala, mici performante scolare: cateva premii la concursurile literare si de fizica – da, studiul pentru stiintele reale il pasionau –, invata bine franceza de mic, engleza si germana, iar cand mai renunta la micile obsesii pentru tot felul de colectii – mostre de roci, pene, timbre, insigne –, incepe sa-i placa orele de pian cu batranul domn Iakovlev. Face putine ore, dar tot mai fluiera prin casa, din cand in cand, partiturile diferitelor instrumente. Avea ureche.
De la 12 ani, Nené pune pixul pe foaie. Scrie povestiri, incepe chiar romane, apoi „lucrari“ de astronomie, toate compilate din carti vechi, iar pe unele pagini obisnuia sa mai faca un tabel, cate-un desen sau constelatie. In scurt timp, pe la 15 ani, incearca traduceri din Charles Baudelaire si din E. T. A. Hoffman si poeme din Edgar Allan Poe. „Mi-amintesc ca propriile lui povestiri au primit repede un semn poetic. Pentru ca exista o fisura persistenta in zidul casei in care locuiam, de pe strada Sfantul Atanasie – terenul fiind intr-o usoara panta, o parte a cladirii era inaltata de un zid – l-am proclamat, de prin 1963, «zidul casei Usher»“ (n.r. – referire la povestirea scrisa de Edgar Allan Poe „Prabusirea casei Usher“), isi aminteste sora sa, Tess, amuzata.

Trauma suferita la 17 ani

Prima parte a adolescentei lui Culianu se incheie trumfal. Termina ca sef de promotie in iunie 1967 sectia reala a liceului, iar in iulie sustine examenul de admitere la Facultatea de Limba si Literatura Romana din Bucuresti. Era prima lui evadare si nu era deloc usoara. Intr-un fragment publicat postum, in „Pacatul impotriva spiritului“, I.P. Culianu vorbeste despre „trauma“ cauzata de mutarea in Capitala.  „Nu-mi pot explica rezistenta si chiar indiferenta cu care m-am descurcat rapid, infruntand medii straine si invatand limbi grele (...), decat prin trauma cauzata la 17 ani de mutarea de la Iasi la Bucuresti. Experienta asta a fost mai crunta decat oricare – desi, evident, n-am schimbat limba si am avut la Bucuresti relativ multi si buni prieteni (...). Dupa aceea, a fost usor sa trec de la Roma la Milano, de la Milano la Paris, de la Paris la Amsterdam si de la Amsterdam la Boston“, scria Culianu.

„Mircea Eliade mi-a spus ca in zece ani am sa fiu cel mai bun istoric al religiilor dintre contemporani, si nu glumea, ii cunostea pe toti. I.P. Culianu. (scrisoare catre Hillary Weisner, 14 octombrie 1986 )”

Trece printr-o perioada dura de schimbari, o „criza de identitate“, asa cum ii marturisea lui Andrei Oisteanu, istoric al religiilor, intr-un interviu. Depaseste aceste momente atunci cand deschide tot mai multe carti semnate de Mircea Eliade si se hotaraste sa studieze istoria religiilor, cu toate ca era un domeniu periculos de studiat in acele vremuri.

„Ma leaga de Mircea Eliade, as zice, toata existenta mea, pentru ca am incercat sa devin istoric al religiilor incepand din momentul in care, in primul an de facultate, intr-o criza de identitate pe care multi o au, am pus mana pe cartile lui... Visul a devenit realitate in masura in care am avut ocazia de a-i fi aproape, de a studia cu el in Statele Unite si m-am bucurat in nenumarate randuri de atentia sa binevoitoare – incepand de la sugestii pentru primele mele articole, pana la prefata ultimelor carti care mi-au aparut“, ii marturisea Culianu lui Oisteanu.
Rethoricus Ethicus, Chubby si Fratele Elis Zis si facut.

Culianu incepe studiul intens, iar dupa un an, hotaraste sa se transfere de la Facultatea de Romana la cea de Limbi Romanice, Clasice si Orientale – sectia italiana, unde se ocupa si de studiul religiei Renasterii, subiect care-l preocupase si pe Eliade cand era student. Dintre studenti, isi face un grup de prieteni apropiati, „grupul celor sapte“. Dintre care Serban Anghelescu, Dorin Liviu Zaharia, pe care-l numea „acel tragic cantaret de muzica rock“, Dumitru Radu Popa, si Silviu Angelescu. Pentru ei lumea era un „joc gnostic“, asa cum spunea Culianu, condus insa de profesori incompetenti aserviti partidului. Asa ca se amuzau cum puteau. Din amintirile colegilor, la cererea lui Culianu, si-au luat toti pseudonime: Radu cel critic a devenit Rethoricus Ethicus, iar Dorin Zaharia –Chubby, de la Chubby Checker (n.r. – renumit cantaret american). Culianu si-a onorat arborele genealogic cu origini grecesti, astfel ca a devenit Fratele Elis, de la Helada.
Arestat si anchetat

Culianu avea comportamentul unui om imprevizibil. Pe de-o parte, se hlizea cu colegii pe seama profesorilor, alteori se retragea cate trei-patru zile, in care se hranea doar cu lapte si miere, ca parte a unui regim ascetic hindus, si scria la ceea ce avea sa devina teza sa de licenta de trei sute de pagini –teaser-ul pentru viitoarea sa carte „Eros si magie in Renastere“. Regimul se inasprea, sarind de la „primavara din Bucuresti“ la nefastele „teze din iulie“ din 1971, iar cariera lui Culianu aflata la inceput se prabusea. Este retinut si anchetat – impreuna cu alti colegi – pentru ca participase la o defilare pasnica de la Universitate la Grozavesti, citind colinde si purtand lumanari aprinse. Doua manifestari acute de misticism care trebuiau pedepsite. Asa incat Culianu isi vede textele pe hartie din ce in ce mai greu. „Eu nu am fost baiat bun“ Intr-un interviu acordat scriitoarei Gabriela Adamesteanu in 1991, Culianu isi reaminteste acea perioada ca fiind un punct de cotitura in viata sa: „Din 1970 nici macar revistele nu ma mai publicau. Pentru ca eu spusesem foarte hotarat «nu» securistului care imi ceruse servicii. Eu nu am fost baiat bun. Si cum n-am fost baiat bun, am avut semne imediat... Atunci a fost un semnal foarte clar ca nu mai am ce cauta in Romania“. Ii sunt refuzate ani la rand vizele de iesire, in ciuda faptului ca era mereu primul candidat selectionat pentru studii in Italia. De fiecare data i se raspundea cererii sale cu „niciun raspuns si nu s-a intamplat nimic“. Pana pe 4 iulie 1972, cand reuseste sa plece definitiv din tara, cu o bursa oferita de Universitatea din Perugia. Este considerat „transfug“, i se intenteaza un proces politic si este condamnat, in contumacie, la sase ani de inchisoare. Avea 22 de ani.

Visul italian si tentativa de sinucidere

Primii doi ani din Italia ii sunt extrem de grei. Culianu locuieste pe la prieteni si se descurca cu bani prea putini. Intr-o fotografie din 1973, apare figura unui om haituit, purtand ochelari, imbracat intr-un costum ieftin la doua randuri, prea larg pentru trupul sau slabit. Culianu cere azil politic in Italia, dupa ce incearca – dar renunta dupa trei saptamani  – sa se calugareasca la o manastire din Appia. E obligat sa petreaca cinci luni in lagarele de refugiati de la Trieste si Latina. „A fost perioada cea mai dificila din existenta lui, o «Nekyia» (n.r. –o calatorie in infern)“, spune sora lui I.P. Culianu. Intr-o zi, sleit de puteri, simtind ca-si pierde pana si ambitia, incearca sa se sinucida. In cartea lui Ted Anton, Mircea Marghescu povestea ca isi facusee taieturi pe ambele antebrate. „A fost cumplit. Mi-a aratat cicatricele. Isi taiase incheieturile si interiorul antebratelor pana la cot cu taieturi adanci, prelungi. O facuse temeinic, asa cum ii sta in obicei“, povestea scriitorul. A scapat ca printr-o minune, pentru ca adormind, sangele se inchegase pe rana si oprise hemoragia. Isi revine repede. In martie 1973, e din nou la Perugia, trece de examanul final la „Corsi di Alta Cultura“ cu rarisimul punctaj 30/30 si obtine premiul „Antonio Lupatelli“. Este perioada cand are o corespondenta buna cu Mircea Eliade, de la care primeste raspunsuri prompte, incurajatoare, binevoitoare. O traiectorie pe repede-inainte printre anii italieni urmatori descriu o perioada profesionala bogata: la Milano, unde primeste o bursa de studii si apoi intra in departamentul de Stiinte Religioase al Universitatii, isi adanceste studiile filologice, face studii teologice, invata greaca, lucreaza in istoria religiilor, sub indrumarea profesorului Ugo Bianchi. In putinul timp ramas, ii scrie lui Eliade.

Seniorul, fericit ca nu va ramane singur

Cei doi se intalnesc „in carne si oase“, prima data in 1974, la Paris. „Iata-te asadar!“, isi amintea Culianu de cum l-a intampinat „profesorul“, potrivit marturiilor lasate in jurnalul sau. Dupa mai multe plimbari si discutii lungi pe cheiurile Senei, Eliade ii scrie pe un exemplar din „Tratat de istorie al religiilor“, pe care i-l daruieste: „Omagiul seniorului, fericit ca nu va ramane singur“. Se hotaraste sa scrie o carte despre Mircea Eliade, iar documentarea ii va releva un trecut zbuciumat al profesorului pe care nu-l cunostea. Acest lucru a coincis si cu numeroasele articole care aparusera in presa italiana despre insinuarile calomnioase la trecutul „de legionar“ al lui Eliade. Raspunsurile din partea mentorului sau erau insa evazive sau nu veneau niciodata.
„Nu-mi pot explica rezistenta si chiar indiferenta cu care m-am descurcat rapid, infruntand medii straine si invatand limbi grele (...), decat prin trauma cauzata la 17 ani de mutarea de la Iasi la Bucuresti. Experienta asta a fost mai crunta decat oricare – desi, evident, n-am schimbat limba si am avut la Bucuresti relativ multi si buni prieteni. „( Ioan Petru Culianu   in „Pacatul impotriva spiritului“)

„Culianu a scris mult pe aceasta tema, aparandu-l pe Eliade pana la sfarsit, in limitele impuse de onestitatea fundamentala care-l caracteriza si acuzand ceea ce era de acuzat. Facand acestea, a nemultumit multa lume: a suportat presiuni din partea diferitelor cercuri ale exilului romanesc din Germania, Paris si Spania, a intristat-o pe Christinel Eliade (n.r. – sotia lui Mircea Eliade), a starnit, din nefericire, si nerabdarea unor prieteni sinceri din lumea savanta care se bazau pe el pentru ca «aceasta istorie cu Eliade» sa fie in sfarsit clarificata. Dar, mai ales, a starnit agitatie in cercurile romanesti de dreapta din Statele Unite, aflate in relatii oculte cu persoane din tara si din Italia. Opinia lui a suferit modificari in timp“, explica „Tess“. 

 „Nu pot sa revin in Romania decat victorios!“

Odata cu sustinerea tezei, usile Ocidentului si, mai tarziu, mult-visatele usi de la Divinity School ii sunt deschise. I se propune sa plece in India, dar alege Olanda, la Groningen, din diferite motive – pentru el, „grota din Himalaya“ a lui Elade si-a pierdut deja din eficienta simbolica. Preda si un curs de istorie a religiilor – desi speranta de a avea o catedra pe aceasta disciplina in Olanda nu i se implineste – ii apar studii si articole in diferite publicatii, in primul rand in revistele de istorie a religiilor, iar in 1978 apare prima lui carte, monografia Mircea Eliade. Un an mai tarziu se casatoreste intaia oara, cu Carmen Georgescu, cu care va avea, timp de cinci ani din sapte, o casatorie „aproape fericita“, dupa insemnele surorii sale.

„Eruditia exceptionala a lui Culianu“

Ritmul acesta alert in care isi desfasoara actvitatea profesionala - rapiditatea cu care incepe sa-i apara cartile si lucrarile si ecourile lor – cu precadere in Italia -, se intinde si peste ocean. Intr-o scrisoare din 1987 a profesorului J.M. Kitagawa adresata decanului F.I. Gamwell de la Divinity School din Chicago, istoricul american vorbeste despre viitorul promitator al lui Culianu: „Inclin sa fiu de acord cu Eliade ca I.P. Culianu este unul dintre cei mai promitatori tineri discipoli din domeniul istoriei religiilor. (...) Imi amintesc bine primii zece ani ai lui Eliade la Chicago. Oamenii isi doreau ca el sa devina fie un istoric al religiilor, fie un romancier. Ca a devenit ambele si chiar mai mult (filosof, eseist, prozator) nu a fost usor de inteles. Am impresia ca I.P. Culianu urmeaza acelasi tipar si va fi doar o notiune de timp pana cand mediile academice ii vor recunoaste valoarea. Cei care i-au citit cartile «Gnosticism si gandire moderna», «Psihanodia», «Experiente ale extazului» si «Eros si magie in Renastere.1484» vor observa eruditia exceptionala a lui Culianu“. Pana la moartea sa, I.P. Culianu a predat cursuri la Divinity School in calitate de Visiting Proffesor. Abia in luna iulie 1991 urma sa primeasca cetatenia, conditie necesara pentru oficializarea pozitiei sale definitive la catedra de Istoria Religiilor.

Telefonul gresit de Sf. Constantin si Elena

In perioada de cand se stabileste definitiv la Chicago o cunoaste pe Hillary Weisner, devenita logodnica sa, cu care calatoreste mult - in Egipt, Israel, Italia, Franta, Elvetia. Una dintre urmatoarele plecari avea sa fie in Romania, in care nu mai fusese de 19 ani si, in care, „nu pot sa revin decat victorios“, asa cum ii spunea adesea surorii sale, Tess. Vestea mortii lui Ioan Petru Culianu a fost sfasietoare pentru mama lui, care a trait 97 de ani. Pe 21 mai, ea a primit telefonul gresit. Se astepta, fireste, la urari calduroase pentru ca purta numele sfintei Elena, sarbatorita in ziua aceea. De atunci, insa, pentru familie, ziua asta de sarbatoare a fost una mai degraba nenorocita. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.