Reteaua Corect

Mihai Buculei: „Fără ajutorul lui Dumnezeu, nu am fi putut ridica la timp Monumentul Marii Uniri

Ridicarea Monumentului Marii Uniri de la Alba Iulia, unicul de acest gen cu care întreaga țară a celebrat recent marcarea Centenarului de la evenimentele din 1 decembrie 1918, a stat sub semnul divinității. Aceasta e convingerea fermă a sculptorului Mihai Buculei, autorul Monumentului Marii Uniri, inaugurat la 1 decembrie 2018 la Alba-Iulia, scrie canal33.ro.

Buculei a povestit cu lux de amănunte, unele însoțite de detalii incredibile, istoria ridicării monumentului în exact o lună de zile, fapt fără precedent în condițiile în care întregul edificiu are înălțimea unui bloc de 7 – 8 etaje și cântărește peste 1.500 de tone. La care s-au adăugat și condițiile meteorologice locale, lucrarea efectuându-se între 18 octombrie și 18 noiembrie, anul acesta.

„Cu exact o noapte înaintea fixării ultimei piese a monumentului, sâmbătă spre duminică, am avut un vis ciudat. Se făcea că monumentul trebuia să aibă ca ultimă piesă o reproducere ecvestră a Sfântului Gheorghe. Dar calul de bronz pe care se afla Sfântul se clătina. Mulțimea din jur a sesizat acest lucru și a început să țipe. Am țipat și eu, atât de tare încât m-am trezit din somn. A doua zi, duminică, m-am dus direct la biserică și m-am rugat pentru ca lucrurile să se încheie cu bine. Nu sunt un tip bisericos, deși am relația mea cu Dumnezeu, dar în ziua aceea am trăit o frică aparte”, a rememorat Mihai Buculei cele întâmplate, la emisiunea „Cafeneaua politică” de la Canal 33, realizată de Horia Alexandrescu.

 Mihai Buculei crede că ridicarea tuturor componentelor din calcar dur, aduse din Vrața, din nordul Bulgariei și prelucrate la Simeria, dar și îmbinarea acestora s-au bucurat în mod evident de un sprijin divin. În opinia lui, a ridica un monument de peste 1.500 de tone greutate și cu o înălțime de 22 metri în doar o lună de zile, fără niciun fel de incidente majore, e fără precedent. El a apreciat la superlativ munca depusă de cei doi macaragii ce au manipulat utilaje de 500 de tone fiecare, dar și eforturile celor patru militari de geniu din zonă, legători de sarcină, fără a căror profesie și dăruire nu ar fi reușit ridicarea monumentului la timp.

Sculptorul a amintit, printre momentele de neuitat legate de acest monument, clipa în care a fost binecuvântat, împreună cu lucrarea sa, de jetul de apă sfințită cu care Patriarhul Daniel, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, a stropit la 1 decembrie, la Alba Iulia, deopotrivă, om și piatră.

Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia ar fi trebuit să marcheze marcarea a 75 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia din 1918, dar destinul istoriei a făcut ca opera sculptorului bucovinean ce va împlini în scurt timp 78 de ani, să celebreze în fapt cel dintâi Centenar de la același moment istoric. El e compus din patru cruci imense unite în parteasuperioară de o piatră ce amintește de cele patru puncte cardinale, respectiv cele patru ținuturi care s-au unit atunci: Basarabia, Bucovina, Transilvania și țara mamă, România.

Mihai Buculei e cunoscut, printre altele, și pentru monumentele aflate deja în Capitală, precum cel dedicat lui Corneliu Coposu, un bust ridicat chiar lângă fostul Palat Regal, cel al lui Simon Bolivar, de lângă Televiziunea Română, dar și pe cel dedicat Luptei Anticomuniste, instalat în prezent în fața Casei Presei și cunoscut la modul popular drept „Aripile”.

Interviul poate fi urmărit aici

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.