Reteaua Corect

Innersound 2018 reuneşte zeci de artişti şi performance-uri, în şase zile de festival în Bucureşti

Cea de-a cincea ediţie a InnerSound New Arts Festival "atinge, încalcă şi topeşte limitele muzicii clasice şi contemporane supusă academicului şi se deschide spre lumea nonconformistă a culturii alternative", a declarat directorul artistic al manifestării, Sabina Ulubeanu, pentru MEDIAFAX.

Organizatorii festivalului InnerSound New Arts anunţă că, la cea de-a cincea ediţie a manifestării, care va avea loc între 26 august şi 1 septembrie, vor fi la Bucureşti, alături de artişti români, invitaţi din Norvegia, Olanda, Danemarca, Islanda, Franţa, Austria. Aceştia vor susţine performance-uri inedite la finalul verii. Innersound este un eveniment independent care oferă o nouă perspectivă asupra muzicii contemporane culte, punând-o în relaţie cu artele vizuale, film şi multimedia.

Concerte camerale, instalaţii, film mut însoţit de compoziţie contemporană interpretată live, artă participativă şi performance, precum şi workshop-uri creative sunt anunţate în calendarul manifestării din luna august.

Printre invitaţii acestei ediţii se numără cvartetul de coarde Arcadia, Zona Imaginarium, ansamblul cameral SonoMania, dirijorul Alexandru Mija, Barbara Lüneburg (Germania/Austria), Daniel Formo (Norvegia), Stephanie Pan/Vitaly Medvedev (Olanda), SiGRUN (Islanda), Zoli Toth, Mitoş Micleuşanu, Rowan Tara de Freitas (Marea Britanie/ Germania) şi alţii.

Fondatorii InnerSound sunt trei compozitori ce includ în creaţia lor artele vizuale şi performance-ul: Sabina Ulubeanu, director artistic, este şi fotograf, Diana Rotaru este preocupată de latura sincretică a artelor, Cătălin Creţu, consultant artistic, este artist multimedia. Festivalul reprezintă, totodată, o platformă puternică de promovare a tinerilor compozitori, instrumentişti, fotografi, artişti vizuali şi regizori.

"InnerSound e primul eveniment care a conectat instituţionalizat muzicienii tineri din România cu celelalte arte. Fiecare concert sau act performativ aduce împreună creatori din diferite domenii, astfel încât a ajuns să fie aşteptat cu nerăbdare atât de muzicienii de formaţie clasică, cât şi de cei din cultura alternativă. Totodată, le oferă o platformă de exprimare deschisă, nonconformistă, necesară", a explicat Sabina Ulubeanu pentru MEDIAFAX.

InnerSound New Arts Festival a reunit, de-a lungul timpului, tineri artişti români cunoscuţi în plan internaţional, precum violonistul Alexandru Tomescu, violonistul şi compozitorul Vlad Maistorovici, cvartetul Ad Libitum, dirijorul Gabriel Bebeşelea, violoncelista Laura Buruiană, alături de artişti şi ansambluri de muzică clasică contemporană, precum compozitorul Henry Vega, violonista Barbara Lüneburg, mezzosoprana Anat Spiegel, SIGMA Project, Dublin Sound Lab, soprana Irina Ungureanu, grupul Controllar şi Cvartetul Contempo.

Potrivit directorului artistic al manifestării, InnerSound New Arts Festival a crescut de la un an la altul. "Prima ediţie, în 2012, ar fi trebui să aibă loc în garajul cu pereţi albi ai unei case de la Buşteni. Până la urmă au fost trei zile pline, care au dat şi miezul actual al festivalului: seara de scurtmetraje mute cu muzică nouă interpretată de un ansamblu cameral, concertele de muzică din toate epocile şi componenta multimedia. De-a lungul timpului, festivalul s-a extins de la trei zile la circa o săptămână, seara de film a devenit o competiţie la finalul căreia se acordă trofeul InnerSound, am extins latura educaţională a prezentărilor academice prin workshop-uri inedite (cinema tactil, ateliere de conştietizare a sunetului pentru copii, fotografie experimentală) şi continuăm să invităm artişti curajoşi, cu proiecte ce se potrivesc de fiecare dată temei ediţiei", a declarat Sabina Ulubeanu pentru MEDIAFAX.

Artista vorbeşte cu entuziasm despre tema festivalului pentru ediţia 2018: "Margini/ Fringe atinge, încalcă şi topeşte limitele muzicii clasice şi contemporane supusă academicului şi se deschide spre lumea nonconformistă a culturii alternative. Marginea este văzută ca spaţiu fluid, de intersecţie al genurilor şi al lumilor interioare ale artistului. Pentru noi este o ediţie aniversară, aşa că am încercat să aducem publicului cât mai multe creaţii special elaborate pentru festival cum ar fi: instalaţia 100 de ani de sunete româneşti, la Galateca, o serie de lucrări ce au ca punct de pornire opera unor compozitori din prima jumătate a secolului 20, transformate în limbaj contemporan de muzicieni de muzică electronică. Invitaţii speciali sunt Zoli Toth şi Mitoş Micleuşanu. Un alt eveniment cu creaţii speciale pentru festival este Seara de film, la cinema Elvire Popesco - ce va cuprinde animaţii, filme experimentale şi narative mute, contemporane, pentru care compozitorii români scriu muzica într-un timp foarte scurt şi sunt interpretate de ansamblul Sonomania, un promotor al muzicii contemporane în România. Tot la Galateca va rula în timpul festivalului o selecţie din cele mai bune producţii InnerSound de-a lungul anilor - film mut şi muzică nouă. Pentru prima dată invitat la InnerSound, multipremiatul cvartetul Arcadia din Cluj va interpreta muzică de Doina Rotaru şi Claude Debussy, precum şi o lucrare scrisă special pentru festival de Sabina Ulubeanu. Acestea sunt doar o parte din evenimentele pregătite de festival. Ne aşteptăm la un public numeros şi la evenimentele <fringe>, ce fuzioneaza lumea academică cu sunetele contemporane tehnologice, sound-ul industrial şi prin arta participativă. Ne-am definit mai de mult ca o oază de prospeţime în peisajul festivalurilor bucureştene, iar ediţia a cincea, Margini/Fringe, întăreşte această definiţie", a mai spus Sabina Ulubeanu.

La rândul său, compozitoarea Diana Rotaru, membru fondator al manifestării, arată în ce fel a reuşit festivalul să pună în valoare raporturile dintre muzicile culte contemporane şi peisajul artelor performative de azi: "Faptul că InnerSound a fost un eveniment absolut necesar în spaţiul românesc este probat de evoluţia spectaculoasă a festivalului din anul naşterii, 2012 - cu mult stres şi un buget minuscul, compensat din greu de buzunarele proprii ale echipei de organizatori - şi până acum. De ce e necesar: pune muzica contemporană de cameră, mai mult sau mai puţin de avangardă, într-un context cool, tineresc şi, foarte important, pe cât se poate, nu face rabat de la calitate. Câteva zile de muzică bună, o dată la doi ani, fără responsabilităţile inerente unei instituţii sau uniuni de creaţie, sunt o gură de aer proaspăt care stimulează atât publicul, cât şi participanţii. Ideea de a promova în mod majoritar evenimente de natură sincretică sau multimedia este un alt factor foarte important pentru care InnerSound a trezit de la început interes în rândurile amatorilor de artă contemporană şi, mai ales, unor sponsori şi parteneri media puternici. Le doresc mult succes în continuare colegilor mei şi aştept cu nerăbdare ediţia a cincea", a spus Diana Rotaru pentru MEDIAFAX.

Organizatorii InnerSound New Arts Festival sunt Asociaţia Art&Co şi Asociaţia OPUS.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.