Reteaua Corect

ICR: Concerte, expoziții și recitaluri de poezie dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României

Scris de newsreporter in 01 decembrie 2017 la 12:55, in Arts. 249 vizualizari Intra in discutie Taguri1 decembrie, CULTURAL, eveniment, strainatate, Ziua Nationala shortlinkhttp://crct.ro/nrTY

Reprezentanțele Institutului Cultural Român (ICR) din străinătate organizează ample manifestări culturale, concerte și expoziții cu prilejul sărbătorii Zilei Naționale, transmite Agerpres.

ICR "Titu Maiorescu" de la Berlin și Ambasada României în Republica Federală Germană vor realiza un dublu eveniment de anvergură — omagierea a 100 de ani de la nașterea compozitorului și pianistului Dinu Lipatti și organizarea Zilei Naționale a României la Berlin. Astfel, în data de 7 decembrie va avea loc un concert de muzică clasică, iar în sala de concert va fi prezentată o expoziție dedicată lui Dinu Lipatti, realizată de Muzeul "George Enescu" din București.

* În data de 4 decembrie, va avea loc un concert organizat în colaborare cu Ambasada României, susținut de Trupa Nightlosers la Hotelul Marriott din Budapesta. Trupa Nightlosers va interpreta o selecție de piese de pe ultimele albume lansate.

ICR "Dimitrie Cantemir" de la Istanbul împreună cu Consulatul General al României la Istanbul propun organizarea unui concert extraordinar susținut de Orchestra Română de Tineret, în data de 5 decembrie, în Sala de concerte Cemal Reșit Rey.

Un alt eveniment cu ocazia celebrării Zilei Naționale va fi concertul de muzică clasică (canto) din cadrul seriei "Concertelor Enescu", susținut de soprana Andreea Soare, tenorul Florin Guzgă și de pianistul Philip Richardson în data de 7 decembrie la sediul Institutului.

ICR Madrid, sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei, își propune sărbătorirea Zilei Naționale a României la Madrid printr-un eveniment de diplomație culturală care să cuprindă un concert susținut de violoncelistul Andrei Kivu și de pianista Mara Dobresco în auditoriul Muzeului Lazaro Galdiano din Madrid (30 noiembrie), urmat de o recepție și un masterclass susținut de Andrei Kivu în data de 1 decembrie la Conservatorul din Madrid (El Real Conservatorio Superior de Música de Madrid).

În perioada 1-11 decembrie, ICR Madrid va organiza o expoziție de măști tradiționale românești în sala Mănăstirii Franciscane de Călugări "San José" din Brihuega, în cadrul expoziției "Instantanee de iarnă. Măști și costume tradiționale" ale fotografului Florin Andreescu și un spectacol lectură în limba spaniolă, în interpretarea actorului spaniol Ramiro Melgar, după o poveste românească.

ICR Paris, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Franceză, organizează cea de-a IX-a ediție a Săptămânii filmului românesc la Paris, între 5 și 12 decembrie, ediție care va avea loc în premieră la Cinéma Le Lincoln, în apropierea Champs-Elysées. Săptămâna filmului românesc de la Paris va prezenta publicului francez ultimele noutăți cinematografice românești, fiind vorba de filme produse în 2016-2017, implicând 16 proiecții pe parcursul a opt zile, cuprinzând 14 lungmetraje artistice, dintre care un film clasic și două filme documentare. Vor fi susținute inclusiv dezbateri cu regizorii sau membrii echipei de filmare sau actori, precum și cu invitații. Invitatul de onoare al Săptămânii de film va fi scriitorul și filmologul Cristian Tudor Popescu, iar dezbaterile vor fi moderate de producătorul de film Dan Burlac.

ICR Praga va marca Ziua Națională a României printr-un concert susținut de grupul folcloric vocal-instrumental "Fiii Putnei", în data de 4 decembrie, pe scena amplasată în aer liber în centrul capitalei cehești cu ocazia Târgului de Crăciun de la Praga. De asemenea, în ziua de 3 decembrie, acest grup folcloric va susține un concert de colinde de Crăciun din zona Bucovinei la Biserica Românească de la Praga după slujba de duminică.

ICR de la Tel Aviv va găzdui la sediu, până pe 19 ianuarie 2018, expoziția de pictură și grafică "Magia penelului", semnată de artistul israelian de origine română Baruch Elron (1934-2006).

ICR Varșovia susține organizarea unui recital de vioară și pian cu o dublă semnificație: omagierea creației pianistului, compozitorului și pedagogului român Dinu Lipatti, la aniversarea a 100 de ani de la naștere și sărbătorirea Zilei Naționale a României. Recitalul va avea loc la Varșovia, în data de 2 decembrie, la Palatul de pe Insulă (Palac na Wyspie).

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția va organiza expoziția foto-documentară dedicată Centenarului Primului Război Mondial la Veneția (1 decembrie 2017 — 31 ianuarie 2018), cu scopul de a prezenta publicului larg italian implicarea românilor și a României în Primul Război Mondial, cu ajutorul documentelor de arhivă, a fotografiilor, ilustrațiilor contemporane și a documentelor de presă. De asemenea, va organiza în data de 1 decembrie concertul aniversar Lipatti 100, susținut de violonista Mălina Ciobanu și pianistul italian Matteo Andri, în colaborare cu Scuola Grande di San Marco din Veneția și Muzeul Național "George Enescu" din București.

* În data de 1 decembrie va avea loc la Haus der Kultur din Anif, landul Salzburg concertul intitulat "Periplu muzical România-Salzburg", susținut de șase studenți români ai Universității "Mozarteum" din Salzburg, realizat în colaborare cu Consulatul Onorific al României la Salzburg și Ambasada României în Republica Austria.

Anterior, ICR Tel Aviv a organizat un eveniment muzical, în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel, în data de 27 noiembrie, la Muzeul de Artă din acest oraș.

Totodată, ICR Madrid în colaborare cu Primăria orașului Gernika-Lumo și Asociația culturală "1 Decembrie" a propus expoziția "Bucureștiul sefard. O istorie de peste 500 de ani în 100 de imagini", în perioada 27 noiembrie — 11 decembrie, în orașul cu valoare simbolică Gernika (Guernica).

De asemenea, în organizarea ICR "Dimitrie Cantemir" de la Istanbul, în perioada 29 noiembrie — 4 decembrie, la Catedrala Franciscană "Sf. Anton" și la Biserica Ortodoxă Sf. Muceniță Parascheva, sunt programate două concerte susținute de Grupul "Vlahos".

Evenimentele organizate au rolul de a face cunoscută cultura română în afara țării și de a crește vizibilitatea acesteia, înscriindu-se astfel în misiunea Institutului Cultural Român, care în fiecare an acordă o atenție deosebită celebrării Zilei Naționale.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.