Reteaua Corect

Gala de balet „Carmen Sylva”. Balerinii Oleg Ivenko și Marina Minoiu, pe scena TNB

Gala de balet „Carmen Sylva” aduce publicului din București momente îndrăgite ale baletului clasic, care primesc interpretări noi. Celebra Iana Salenko va dansa „Moartea lebedei”, iar Marina Minoiu va apărea, împreună cu Oleg Ivenko, într-o coregrafie special creată pentru acest eveniment, dedicată Reginei Elisabeta a României. Spectacolul va avea loc luni, 20 ianuarie 2020, de la ora 20:00, pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Cu casa închisă, anunță organizatorii, într-un comunicat remis HotNews.ro.

Proiect unic al balerinei Alice Minoiu, Gala de balet „Carmen Sylva” este o demonstrație de grație și tehnică desăvârșită, dedicată personalității Reginei Elisabeta a României, al cărei pseudonim literar a fost „Carmen Sylva”. De altfel, spectacolul se va deschide cu Oleg Ivenko și Marina Minoiu, care vor dansa în coregrafia originală a lui Andrei Cozlac, „Carmen Sylva – Fluturi sărutându-se”, având la bază poemul cu același nume scris de prima regină a României. Totul, pe muzica lui George Enescu (Balada op. 4 pentru vioară și pian), în interpretarea pianistei Ana Silvestru și a violonistului Rafael Butaru.

Cel mai așteptat eveniment cultural al începutului de an în România va fi de asemenea prilejul pentru a o revedea pe Marina Minoiu în Pas de Deux „Marguerite et Armand” (coregrafia Sir Frederick Ashton), alături de Julian MacKay și Henry Dowden. Un alt moment aparte va fi cel prezentat de Francesca Velicu și Brooklyn Mack - Pas de Deux „Diana și Acteon”, în coregrafia Agrippinei Vaganova.

Francesca Velicu: „Sunt convinsă că va fi o seară foarte frumoasă”

„Sunt convinsă că va fi o seară foarte frumoasă pentru toți cei care vom fi la Gală, atât publicul cât și noi, cei de pe scenă”, a declarat balerina Francesca Velicu.

„Aștept cu emoție să vin pentru prima oară în România și să mă întâlnesc cu publicul român. Sunt încântat că voi urca pe scenă alături de așa artiști minunați”, a declarat balerinul Oleg Ivenko, devenit celebru în special după ce a interpretat rolul „Rudolf Nureyev” în filmul The White Crow.

La rândul lui, balerinul american Julian MacKay și-a exprimat nerăbdarea de a veni la Bucuerști: „Mă bucur foarte mult că am ocazia să revin în România, de care mă leagă amintiri frumoase! Aștept cu nerăbdare să urc din nou pe scenă și să dansez pentru un public pe care îl îndrăgesc atât de mult”.

„Număr orele până la Gală, când vom celebra, alături de publicul din România atât de drag mie, arta, dansul și cultura românească, având în gând personalitatea Reginei Elisabeta”, a spus și balerina Marina Minoiu.

„Abia aștept să prezentăm publicului, care ne va încredința fericirea pentru o seară întreagă, acest proces fascinant în care piese arhicunoscute vor primi o noua viață, nu doar o nouă interpretare”, a mărturisit pianista Ana Silvestru.

Artiști remarcabili, din toate colțurile lumii

Considerată de revista Dance Magazine „exemplu strălucitor al unei cariere fulminante în baletul secolului XXI”, Iana Salenko este prim-solistă la Staatsballet Berlin și invitat permanent la Royal Ballet din Londra. A mai fost în București în 2013, pentru La Sylphide.

Balerinul Dinu Tămăzlăcaru este prim solist la Staatsballet Berlin, după experiența de la Ballett der Staatsoper Unter den Linden. A studiat la Colegiul Național Coregrafic al Moldovei și la Ballet Conservatorium din Viena.

Inclus de revista Dance Magazine în clubul select al celor „25 to Watch”, Brooklyn Mack este un artist independent. După performanța din Corsarul, pus în scenă anul trecut la Metropolitan Opera House împreună cu American Ballet Theatre, Washington Post a scris că „Mack străbate în trei pași scena de la Met, care este una dintre cele mai mari din lume”.

Nominalizată de Dance Europa pentru rolul din „Marguerite și Armand” (2015) la categoria Outstanding Performance by a Female Dancer, Marina Minoiu vine de la The Royal Danish Ballet, după ce a fost prim-solistă la Opera Națională București.

Oleg Ivenko, prim balerin la Tatar Academic State Opera și Ballet Theatre Musa Djalil (Kazan, Russia), vine la București după ce a devenit celebru la Hollywood pentru rolul principal (Rudolf Nureyev, considerat unul dintre cei mai mari balerini ai secolului 20) din filmul The White Crow, unde a jucat alături de Ralph Fiennes și Sergei Polunin.

Recompensată la vârsta de 19 ani cu Premiul Olivier pentru performanță remarcabilă în dans datorită rolului din „Le Sacre Du Printemps” - The Chosen one (Pina Bausch, 2018), Francesca Velicu este balerină la English National Ballet din 2016.

Julian MacKay este primul american care a absolvit celebra academie de balet Bolșoi din Moscova (2016). În sezonul 2015/2016 a fost primit la The Royal Ballet, ca Prix de Laussanne Dancer, iar în 2016 a devenit cel mai tânăr solist la Mikhailovsky Ballet din Sankt Petersburg

Henry Dowden este prim artist la English National Ballet, după ce a fost solist la ONB și la Scottish Ballet. În 2019 a dansat în Romeo și Julieta/Sreet Dancers alături de Sergei Polunin și Alina Cojocaru - în coregrafia lui Johan Kobborg.

Prim-balerină în Compania de Balet a ONB din anul 2012, Rin Okuno a început să danseze la Swako Murase Ballet Studio (Japonia). S-a remarcat în Corsarul, La Sylphide (coregrafia Johan Kobborg), Lacul Lebedelor (Gheorghe Iancu), Classical Symphony (Yuri Possokhov).

Prim-balerin al ONB, Robert Enache a studiat cu Alexandre Prokofiev la Academia Heinz Boss Stiftung din München. În 2014 a dansat cu Iana Salenko în „La Sylphide” și cu Alina Cojocaru în „La Fille mal gardée” și „Marguerit și Armand”.

Solist al Operei Naționale București, Cristian Preda a făcut parte din proiectul Alina Cojocaru Dream Project 2014 Tokyo și din distribuția unor tururi internaționale, în calitate de solist.

Balerină la Opera Națională din București, Alice Minoiu a dansat în 2019 pe Arena din Verona, alături de Alina Cojocaru și Sergei Polunin, în „Romeo și Julieta”, producția lui Johan Kobborg. Din 2018 organizează gale de balet, pentru care asigură și regia artistică.

Pianista Ana Silvestru este director artistic al seriei de concerte Kulturlinth și Salon Bentzky din Elveția, după ce a studiat cu muzicieni de prim rang precum Constantin Șcerbakov, Dimitri Bașkirov sau Karl-Heinz Kämmarling.

Violonistul Rafael Butaru, concertmaestru al Operei Naționale București și al Orchestrei de Tineret a României, a fost numit „Prieten al Fundației Principesa Margareta a României” în cadrul programului național Tinere Talente.

De asemenea, spectacolul se va bucura de prezența extraordinară a îndrăgitului actor Adrian Titieni, care va recita versuri semnate Carmen Sylva.

Gala de Balet „Carmen Sylva” este organizată de Asociatia Literati şi de Alice Minoiu.

Partener de comunicare: PiArt Vision
Cu sprijinul: Muzeul Național Cotroceni, Institutul Cultural Român, Primăria Sinaia, Cazino Sinaia, Casa de balet

HotNews.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.