Reteaua Corect

Francis Bacon, un rasfatat al pietei de arta

Peste 10.000 de persoane venisera in 2013, la ”Christie’s” sa admire ”Tripticul” lui Francis Bacon, din 1969, ce obtinuse un pret record de 142,4 milioane de dolari, depasind recordul de 119,9 milioane de dolari pentru ”Strigatul” lui Munch, vandut la ”Sotheby’s” in 2012... Un alt precedent record pentru o pictura a fost de 86 de milioane de dolari, pentru un alt ”Triptic” cumparat de Roman Abramovich. Cele trei studii erau consacrate prietenului sau, Lucian Freud, nepotul fondatorului psihanalizei.

Sursa imagine: cotidianul.ro

Lumea venita atunci a participat la un alt moment istoric care a facut sa creasca adrenalina, atunci cand miliardarul François Pinault a achizitionat colectia Bergé- Saint Laurent, cuprinzand 63 de loturi, pentru 691,5 milioane de dolari.

Inca o data actorii pietei de arta au aratat ca isi doresc opere iconice recognoscibile, asa cum este Andy Warhol cu sticla sa gigantica de Coca-Cola, pictata cu cazeina pe panza, cumparata cu 57,2 milioane de dolari de Jose Mugrabi, cunoscut pentru marea cantitate de pop art pe care o poseda.

Aceleasi cateva nume se afla intotdeauna in fruntea clasamentelor la licitatii. Redutabil om de afaceri, Jeff Koons a devenit regele licitatiilor. Stralucind sub proiectoarele din fata intrarii de la Rockefeller Plaza, „Cainele” lui din baloane portocalii a depasit toate pronosticurile, devenind, la 58.405.000 de dolari, un record de pret pentru artist in viata. Lucrarea a fost vanduta magnatului pietei americane Peter Brant.

Preturi care iti dau ameteala, precum cel de 46 de milioane de dolari pentru un Rothko, adus de galeristul din Manhattan, Christophe Van de Weghe. Acesta a achizitionat, pentru 26,4 milioane de dolari, „Apocalypse Now” de Christopher Wool.

Preturile pentru arta contemporana explodeaza la New York si Hong Kong

Cum de se face ca vanzarile de arta contemporana au devenit enorme performante comerciale? Se pare ca acest apetit a venit din Asia. Totul este o chestiune de strategie, de marketing. Trebuie sa fii foarte agresiv. In acest domeniu, „Christie’s” din New York a demonstrat inca o data ca este cea mai buna. Casa de licitatii a lui François Pinault a anuntat cifra stratosferica de 975 de milioane de dolari. Ea a afisat totodata o frumoasa achizitie a lui „Popeye” de Jeff Koons, de 28,2 milioane de dolari, realizata de reputatul colectionar Steve Wynn, care cumparase si „Visul” de Picasso, printre altele, asa incat aceasta sculptura isi va gasi locul in faimosul sau Cazino de la Las Vegas.

Dupa vanzarea istorica din noiembrie anul trecut a „Tripticului” lui Bacon, devenit opera cea mai scumpa din lume, cu 142,4 milioane de dolari, „Christie’s" a deschis un nou palier cu imaginea celor trei studii pentru un „Portretul lui John Edwards”, un alt triptic, mai putin solar, adjudecat pentru 80 de milioane de dolari. Ce aveau in comun lucrarile lui Francis Bacon, Mark Rothko, Jeff Koons si Barnett Newman? Supriza: Newman a obtinut mai mult decat Bacon cu opera sa in alb-negru, „Black Fire 1”, din 1961, achizitionata cu peste 80 de milioane de dolari.

Seful Deparamentului de arta contemporana de la „Christie’s”, Brette Gorvy, a atribuit acest succes asocierii unor opere majore cu proveniente ilustre, o combinatie castigatoare pe o piata in care amatorii cauta principalele simboluri identificabile si negociabile pentru moment. Speculatie sau pasiune adevarata a colectionarilor? Intr-adevar preturile au explodat si datorita cumparatorilor asiatici. Xin Li, directoarea Departamentului Asia al Casei „Christie’s”, a confirmat ca mai mult de 10 loturi cu lucrarile cele mai importante, precum Rothko, ”Portocaliu, rosu, galben”, care a fost adjudecat pentru 86,2 milioane de dolari, merg catre piata asiatica.

La Londra, la inceputul lunii iunie, vanzarile de la „Christie’s” au totalizat 169,8 milioane de dolari, odata cu adjudecarea, la 19,6 milioane de dolari pentru „Portretul lui George Dyer” de Francis Bacon. Casa „Christie’s”, deja prezenta in Hong Kong, isi va deschide in curand un nou birou in Shanghai si noi galerii in „Rockefeller Center” din New York. „Christie’s” a precizat ca noua sa crestere a venit datorita noilor cumparatori. Ei reprezinta 24% si 15% din vanzari.

In iunie, Casa „Christie’s” a anuntat vanzarile de la New York, prezentand 4 tablouri din trei colectii, provenind din restituiri din acest an ale unor opere jefuite de nazisti. ”Tarani in caruta” de Pieter Brueghel cel Tanar reprezinta o scena pitoreasca de plecare la o sarbatoare, intr-o atmosfera de mare bucurie. Taranii din aceasta compozitie adopta fiecare o atitudine diferita. O femeie are in mana o sticla de vin, un preludiu al viitoarelor momente bahice. Aceasta opera are cateva trasaturi din tablourile tatalui artistului, Pieter Brueghel cel Batran. Tabloul a fost gasit intr-o mina de sare din Altaussee din Austria, inainte de a fi donat descendentilor familiei Larsen in acest an. Lucrarea, estimata intre 300.000 si 500.000 de dolari, a fost achizitionata pentru 665.000 de dolari.

Dune de la malul marii” este datata 1648. Acest peisaj poetic este o vedere de Jacob Issaacksz van Ruisdael, fara indoiala inspirat de Zuiderzee, ilustru prin sobrietatea stilului a carui paleta inca restransa evoca influenta unchiului sau Salomon van Ruisdael. Artistul este foarte atent la flora si la fauna peisajului dunelor. Arborele mort in prim-plan va deveni o tema recurenta in opera pictorului. Frunzele sunt minutios pictate, aproape de grafica, si reamintesc stilul peisagistilor manieristi. Fascinatia poetica pe care o degaja tabloul este minunata.

Caspar Netscher, fata hranind un papagal, adjudecat pentru 5.093.000 de dolari

Estimata intre 400.000 si 600.000 de dolari, pictura a fost adjudecata pentru 1.805.000 de dolari.

Tanara femeie hranind un papagal”, de Gaspar van Netscher. Aceasta capodoera a depasit cu mult estimarile. Ea a fost achizitionata de catre Goering, in 1944, de la Muzeul „Jeu de Paume” si redata in acest an descendentilor familiei Hugo si Elisabeth Andriessen. Estimata intre doua si trei milioane de dolari, ea a fost adjudecata pentru 5.923.000 de dolari.

Dupa ce realizase scene de gen in maniera lui Ter Borch, maestrul sau, Gaspar van Netscher a ales treptat formate din ce in ce mai mici, dar in stilul foarte elegant al lui Van Mieris. Figurand intr-o nisa, cu efect de trompe-l’oeil, o tanara femeie tine in mana un papagal, simbol al luxului si al senzualitatii. Un desen preparator al acestei opere este conservat la „British Museum” din Londra.

In ceea ce priveste arta moderna, dupa focul de artificii al vanzarilor din mai de la New York, arta moderna si contemporana a realizat excelente scoruri in iunie la Paris. Sa notam, printre altele, recordul de 13 milioane de euro pentru un „Portret de barbat” de Modigliani, de la „Sotheby’s”.

”Nicolas de Stael, muzeal”. Vanzarea de arta contemporana de la „Sotheby’s” a fost triumfala totalizand 28 de milioane de euro, cel mai bun rezultat inregistrat vreodata. Cele doua zile de vanzare din 3 si 4 iunie au dublat estimarile, bazate pe doua sesiuni, si mai multe recorduri mondiale au fost stabilite. Licitatia cea mai importanta a fost raportata de o impresionanta panza de Nicolas De Stael, poate cea mai mare ce a fost oferita vreodata intr-o licitatie. Artistul nu a pictat decat 6 tablouri de format echivalent, cel mai monumental aflandu-se in „Muzeul Picasso” din Antibes. Achizitionata de Denys Sutton, directorul revistei de arta „Apollo”, pentru colectia sa personala, aceasta compozitie monocroma a figurat in 1953 in expozitia monografica a Galeriei „Matthiesen” din Londra.

„Artcurial” a prezentat in iunie o frumoasa sectiune de arta suprarealista, cu enigmatica lucrare a lui Victor Brauner si trei frumoase guase de Paul Klee, artistul recent celebrat la „Tate Modern” din Londra, sugerand trei personaje. Ele fac parte din colectia psihanalistului Jacques Lacan. Cel din urma a fost cumparat de marele negustor Daniel-Henry Kahnweiler. Estimate intre 60 si 80 de mii de euro fiecare, ele au fost adjudecate pentru 132.000 de euro. Una dintre ele este intitulata „Winterliche Masken”.

Record mondial pentru „Atelierul” lui Sam Szafran. Preturile au zburat pentru operele lui Sam Szafran in ultimii ani. Recordul mondial obtinut pentru „Atelierul din strada Crussol” l-a pulverizat pe cel obtinut in 2005, care a facut din Szafran cel de al treilea artist in viata bine cotat. Estimata intre 500.000 si 700.000 de euro, lucrarea a fost vanduta pentru 865.500 de euro. Nu exista decat 11 pasteluri consacrate seriilor „Atelierului”, realizate exclusiv intre 1968 si 1972. O perioada de timp a anului 1968, artistul a ocupat in rue Crussol, in arondismentul 11 al Parisului, atelierul pictorului american Irving Petlin, care i-a servit ca sursa de inspiratie.

Yaganko” este un ulei pe panza de japonezul Kazuo Shiraga, care a realizat pretul cel mai mare de vanzare a artei contemporane de la „Christie’s” din Paris in acest iunie. El a fost estimat intre 1 si 1,5 milioane de euro si adjudecat pentru 1.021.500 de euro, fiind insa departe de recordul inregistrat la „Sotheby’s” in 1969, de 3,9 milioane de euro. Cateva panze ale anilor ’80, realizate de japonezul Kazuo Shiraga, au fost vandute la un pret superior la New York. Artistul japonez, care picteaza furios, cu picioarele, in traditia action painting, beneficiaza de interesul sustinut al colectionarilor din intreaga lume.

O rochie imperiala din secolul al XVIII-lea, din matase chinezeasca ”kesi”, prezentand un decor clasic, cu noua dragoni si cinci grifoni pe un fond galben, cu 12 embleme imperiale, reprezinta smbolul puterii. Manecile si gulerul sunt realizate in broderie traditionala. „Jifu”, cum era numit acest costum traditional de ceremonie, era rezervat imparatilor. Rochia, de o deosebita fragilitate, nu a fost purtata decat de doua ori. Pretul atesta extrema importanta a ritului si a locului imparatului in societatea chineza. Dar ea a fost adjudecata numai pentru 56.340 de euro, intrucat nu a fost reconditionata la modul superlativ.

O piatra sonora din perioada Qianlong a fost vanduta la „Sotheby’s” pentru 265.500 de euro. Aceasta piatra sonora in ton ”bezi” a fost decorata cu figuri de dragoni pictate in aur si avea si o perla sfanta. 16 pietre sonore, oferind fiecare un sunet diferit, dupa talia sa, au fost montate intr-o structura de lemn, formand un Carillon pentru rituri si ceremonii. Un carillon identic exista in Orasul Interzis din Beijing. Aceasta piatra a fost achizitionata de baronul belgian Antoine Allard in timpul vizitei sale in China, acompaniat de regina Elisabeta a Belgiei in 1961.

O tapiserie intitulata „Pescuitul”, dupa François Boucher, a fost achizitionata pentru 44.800 de euro. Ea a fost creata in manufactura regala de la Aubusson, in 1754, realizata din matase si lana. In expozitia de anul acesta, ce va avea loc la Versailles, intitulata „Din China la Versailles”, va fi prezentata o tapiserie realizata in aceeasi maniera ce pune in evidenta relatiile dintre China si Franta in timpul lui Ludovic al XIV-lea. Dar, din pacate, cumparatorul chinez nu a fost sensibil de a se intoarce spre radacinile sale si de a imprumuta lucrarea pentru expozitia de la Versailles.

 

SURSA: Cotidianul.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.