Reteaua Corect

A fost lansat un nou clip video cu Freddie Mercury

Universal Music a lansat joi un videoclip pentru o variantă inedită a piesei “Time Waits for No One” interpretată de regretatul solist al trupei Queen, Freddie Mercury, anunţă Variety, scrie Mediafax.

Înregistrarea este realizată în perioada în care interpretul era în formă vocală maximă, în aprilie 1986, când artistul lucra pentru albumul ”Time”, cu producătorul şi compozitorul Dave Clark. Vocea lui Mercury este acompaniată doar de pian într-o înregistrare complet diferită de cea difuzată în anii '80. Varianta lansată acum, la aproape 28 de ani de la moartea muzicianului a fost recuperată din arhive după ce Clark şi-a amintit ce impresie copleşitoare i-a lăsat momentul înregistrării.

 

 

“Dave Clark nu a uitat niciun moment acea interpretare oferită de Freddie Mercury la Studiourile Abbey Road în 1986. Sentimentul pe care l-a avut în timpul înregistrării, care «i-a făcut pielea de găină», nu s-a pierdut în tot acest timp şi a vrut să asculte varianta originală a piesei cu vocea lui Freddie şi pianul la care cânta Mike Moran. După multe căutări în arhivă pentru varianta fără cor, a reuşit să o recupereze de pe bandă, în primăvara anului 2018”, au explicat cei de la casa de discuri.

”Colaborând cu pianistul de acum 33 de ani, Mike Moran, pentru o nouă înregistrare... Dave a produs piesa pe care îşi dorea să o readucă la viaţă, curăţând cele 96 de piste ale înregistrării originale până a rămas una singură, vocea lui Freddie Mercury”, au arătat cei de la Universal.

Pentru videoclip, producătorul nu a vrut să folosească filmări deja cunoscute. Avea negativele unei filmări cu patru camere păstrate la Rank Laboratories din Pinewood. Timp de patru zile, materialul filmat a fost editat până când s-a ajuns la o formulă potrivită pentru a reda interpretarea lui Mercury.

Lansarea piesei vine într-un moment în care piesele Queen au revenit în atenţia publicului larg după succesul peliculei “Bohemian Rhapsody”, care a ajuns filmul biografic muzical cu cele mai mari încasări din istorie, cu un total de 900 de milioane de dolari, premii Oscar, Globuri de Aur şi BAFTA pentru Rami Malek, interpretul lui Mercury pe ecran.

Videoclipul a adunat peste 100.000 de vizualizări în primele cinci ore de la lansare.

Vedeți videoclipul pe Mediafax

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.