Reteaua Corect

Filmul 'Titanic' revine în cinematografe în format 3D - 4K HD

Scris de newsreporter in 13 ianuarie 2023 la 10:57, in Arts. 455 vizualizari Intra in discutie Taguri3D - 4K HD, cinematografe, titanic shortlinkhttp://crct.ro/nAJK

Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la prima proiecție a filmului, „Titanic” revine în cinematografe în format 3D - 4K HD, potrivit People. Regizorul James Cameron a dezvăluit că actorul Leonardo DiCaprio nu a vrut inițial să joace rolul lui Jack, relatează Știripesurse.

James Cameron a dezvăluit, la Globurile de Aur 2023, că a trebuit să ducă multă muncă de convingere pentru a-l convinge pe Leonardo DiCaprio să joace în „Titanic”.

„El nu a vrut să o facă. Credea că este plictisitor”, a declarat regizorul pentru People, într-un interviu exclusiv la Globurile de Aur, potrivit Mediafax.

„Nu voia să facă un rol principal”, își amintește Cameron. „A trebuit să conving pentru a fi în film. El nu voia să o facă. Credea că este plictisitor”.

Cineastul canadian, în vârstă de 68 de ani, spune că, deși DiCaprio a „acceptat în cele din urmă rolul” nefericitului Jack, acest lucru s-a întâmplat „doar când l-am convins că era de fapt o provocare dificilă”.

„Nu m-a surprins, în primul rând, faptul că a făcut o mulțime de alegeri autentice în continuare”, adaugă Cameron. „Și, în al doilea rând, nu m-am îndoit niciodată de talentul lui”.

După 25 de ani de la lansare, „Titanic” rămâne în continuare unul dintre filmele cu cele mai mari încasări realizate vreodată, iar Cameron a declarat recent pentru Deadline că „nu își poate imagina acel film” fără cele două vedete principale: Leonardo DiCaprio și Kate Winslet.

„Mă gândesc la acea distribuție a lui Leonardo și Kate în Titanic. Pe Leo, studioul nu l-a vrut, a trebuit să mă lupt pentru el”, a declarat regizorul pentru publicație în timpul unui interviu despre cariera sa și despre noul său film, Avatar: Drumul apei.

„Kate l-a plăcut foarte mult”, a spus regizorul despre DiCaprio. „Și apoi Leonardo a decis că nu vrea să facă filmul. Așa că atunci a trebuit să-l conving să facă filmul”.

În timpul interviului, Cameron a precizat că Titanic „nu ar fi fost acel film” dacă DiCaprio ar fi decis să nu-și asume rolul lui Jack sau dacă ceva din producție ar fi decurs altfel.

„Te gândești că în oricare dintre aceste locuri, dacă s-ar fi destrămat cu adevărat, ar fi fost altcineva și nu ar fi fost acel film”, a declarat Cameron. „Și nu-mi pot imagina acel film fără el și fără ea”.

Pentru a sărbători cea de-a 25-a aniversare, filmul se va întoarce în cinematografe. Filmul lui Cameron va face din nou senzație pe ecranele cinematografelor în februarie, marcând ocazia cu un nou trailer și un nou poster.

Titanic, care a câștigat un număr record de 11 premii Oscar în 1998, va fi proiectat în format 3D 4K HDR.

Alături de DiCaprio și Winslet, filmul, care a fost scris tot de Cameron, i-a avut în distribuție pe Billy Zane, Kathy Bates, Frances Fisher, Gloria Stuart, David Warner, Victor Garber și Bill Paxton.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.