Potrivit directorului festivalului, John Cooper, anul acesta, o mare parte din filmele intrate in competitie abordeaza teme religioase. "Pe masura ce lumea s-a afundat in criza economica, tot mai multi oameni incep sa se intoarca la credinta", considera Cooper, citat de Reuters.
Din partea Statelor Unite, organizatorii au ales 16 drame si 16 documentare care vor concura in cadrul evenimentului din 2011. Intre acestea se regaseste filmul "Pariah", regizat de Dee Rees, care spune povestea unei adolescente din Bronx care incearca sa-si descopere identitatea.
Intre documentarele intrate in concurs se numara si "Sing Your Song", o pelicula care examineaza contributiile lui Harry Belafonte la drepturile civile si justitia sociala din intreaga lume.
Chiar daca "Sundance" este un eveniment dedicat in special filmelor americane realizate in afara marilor studiouri Hollywoodiene, in ultimii ani, festivalul a atras din ce in ce mai multe pelicule realizate de regizori din numeroase alte tari.
In sectiunea "World Cinema" au fost nominalizate 14 drame, intre care filmul britanic "Tyrannosaur" si pelicula mexicana "The Cinema Hold Up".
In ceea ce priveste documentarele din afara Statelor Unite, au intrat in competitie 12 filme, intre care productia germana "The Green Wave" si pelicula britanica "Project Nim".
In ultimii cativa ani, producatorii independenti s-au confruntat cu o economie mondiala in declin, insa dorinta de a produce filme pare sa ramana mai presus de orice impediment financiar. Marturie in acest sens sta si numarul impresionant de candidaturi, care a ajuns la 3.182 de filme din 30 de tari pentru editia din 2011.
Festivalul de Film "Sundance" este un eveniment anual care are loc in statul american Utah inca din 1978. Este considerat a fi cel mai important festival al cinematografiei independente din Statele Unite.
Desfasurat in luna ianuarie in orasul montan Park City, la est de Salt Lake City, festivalul este un prilej de a recunoaste si recompensa munca producatorilor independenti de film, atat din Statele Unite, cat si din strainatate.
Urmatoarea editie a festivalului, cea din 2011, va avea loc intre 20 si 30 ianuarie.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.