Reteaua Corect

Globurile de Aur deschid duminică seria premiilor cinematografice de la Hollywood

Scris de newsreporter in 07 ianuarie 2017 la 11:42, in Film. 294 vizualizari Intra in discutie Taguribeverly hills, globurile de aur, La La Land, PREMII shortlinkhttp://crct.ro/npNx

Comedia muzicală "La La Land" este marea favorită a prestigioaselor Globuri de Aur, care vor deschide duminică sezonul premiilor de la Hollywood, relatează AFP și RTBF, potrivit Agerpres.

Sursa imagine: tvmania.ro

Globurile de Aur, printre cele mai râvnite premii ale cinematografiei americane, vor fi decernate în cadrul unei ceremonii strălucitoare la Beverly Hills și vor fi prezentate de comicul Jimmy Fallon, alături de o pleiadă de staruri, precum Drew Barrymore, Steve Carell, Matt Damon, Viola Davis sau Nicole Kidman.

Seara de gală, generos stropită cu șampanie, este apreciată pentru atmosfera sa mai degajată decât la Oscaruri, unde totul este organizat la milimetru.

Decernate de circa 90 de jurnaliști din cadrul Asociației presei străine de la Hollywood (HFPA), Globurile de Aur nu reprezintă un indiciu garantat privind favoriții la premiile Oscar, recompensele cele mai importante din cadrul celei de a șaptea arte în SUA și care se acordă în urma voturilor celor 6.000 de membri ai puternicei Academii de film.

Globurile de Aur dau totuși o idee destul de bună despre filmele care au vânt din pupă, iar câștigătorii lor capătă "o aură" care poate influența votul la Oscaruri, comentează AFP.

"Globurile sunt una dintre sărbătorile cele mai amuzante ale anului" la Hollywood și "nu există decât 1.200 de locuri foarte disputate", a declarat Tim Gray, care acoperă evenimentul pentru revista Variety.

"La La Land", o poveste de iubire între o actriță aspirantă și un muzician de jazz, pleacă mare favorită cu șapte nominalizări, urmată de "Moonlight" și "Manchester by the sea", cu șase și respectiv cinci nominalizări. 

Filmul, o declarație de dragoste pentru Los Angeles a regizorului Damien Chazelle, de 31 de ani, care a fost deja remarcat pentru "Whiplash" în urmă cu doi ani, este un favorit al pronosticurilor pentru cel mai bun film musical sau comedie întocmite de Goldderby.com.

Acest site specializat în premii hollywoodiene îi dă câștigători și pe Emma Stone și Ryan Gosling, care cântă și dansează în rolurile principale din "La La Land", la categoriile rol principal feminin/masculin într-un film musical sau comedie, deși prima le are printre contracandidate pe Annette Bening ("20th Century Women") și Meryl Streep, iar al doilea va concura, printre alții, cu Hugh Grant și Colin Farrell ("The Lobster").

Potrivit RTBF, marele rival al "La La Land" de la categoria musical sau comedie va fi "Florence Foster Jenkins", cu Meryl Streep și Hugh Grant.

Concurența este mai dură la categoria dramă, unde "Manchester by the sea", despre un bărbat obligat să se ocupe de nepotul lui după moartea fratelui său, este cot la cot cu "Moonlight", povestea unui adolescent homosexual de culoare crescut de o mamă toxicomană.

"Va fi foarte strâns", "vor câștiga probabil fiecare câteva premii", a declarat Chris Beachum, director general al Goldderby.com.

Casey Affleck, care joacă rolul principal în "Manchester by the sea", este favoritul pentru premiul acordat celui mai bun actor într-un rol dramatic, deși îi va avea printre contracandidați pe Denzel Washington ("Fences"), Viggo Mortensen ("Captain Fantastic") sau Andrew Garfield ("Hacsaw Ridge").

La categoria cea mai bună actriță într-un rol dramatic favorită este Natalie Portman pentru rolul din "Jackie", în care îi dă viață fostei prime doamne americane Jacqueline Kennedy, în zilele care au urmat după asasinarea președintelui John F. Kennedy. 

Actrița, deja laureată a două Globuri de Aur, le va avea ca rivale la această categorie pe Amy Adams ("Arrival") și Isabelle Huppert, care interpretează în "Elle", a regizorului Paul Herhoeven, rolul unei femei violate violate care încearcă să-și demaște agresorul.

"Elle" este reprezentantul Franței la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, în care mai candidează tragicomedia lui Maren Ade "Toni Erdmann" (Germania), "Divines", al franțuzoaicei Houda Benyamina, "The Salesman", drama regizorului iranian Asghar Farhadi, și filmul chilian "Neruda".

La categoria cel mai bun film de animație, filmul franco-elvețian "Ma vie de courgette", o poveste a lui Claude Barras despre un băiețel dintr-un orfelinat, se va înfrunta cu două producții de prim-plan ale Disney, "Vaiana" și "Zootopia".

Charlotte Rampling este favorită pentru obținerea unui premiu pentru cea mai bună actriță în rol principal într-un miniserial sau film de televiziune, cu rolul din "London Spy", deși șanse bune la premiu au și Sarah Paulson ("The People v. O.J. Simpson: American Crime Story") sau Felicity Huffman ("American Crime").

În materie de televiziune, seara s-ar putea dovedi una memorabilă pentru miniserialul despre cazul O.J. Simpson, care are nu mai puțin de cinci nominalizări.

De asemenea, serialele polițist "The Night Of", de spionaj "The Night Manager" sau de science-fiction "Westworld", candidează și ele pentru mai multe premii, alături de "Stranger Things", "This Is Us" sau deja consacratul "Game of Thrones". 

Un singur lucru este sigur: Meryl Streep, care este nominalizată pentru a 30-a oară la un Glob de Aur, va primi premiul Cecil B. DeMille pentru prolifica sa carieră. Actrița americană, care a câștigat de altfel opt Globuri de Aur în întreaga sa carieră, va începe astfel "en fanfare" anul 2017, notează RTBF.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.