Reteaua Corect
Andrei Marga

A fi tu însuți

Scris de Andrei Marga in 18 august 2020 la 10:56, in Arts. 615 vizualizari Intra in discutie TaguriDumitru Radu Popescu, Mireasa vagaboandă shortlinkhttp://crct.ro/nwxm

Dumitru Radu Popescu surprinde continuu. A făcut-o nu cu mult timp în urmă, cu romanul istoric Simonetta Berlusconi. Călugărul Filippo Lippi și călugărița Lucrezia Buti (Contemporanul, București, 2012). A făcut-o cu volumul Mireasa vagaboandă (Curtea Veche, București, 2016), care schimbă chiar felul teatrului. O face cu fiecare apariție eseistică, nu doar prin anvergura pe care opera sa o câștigă, ci și prin robustețea analogiilor și sugestiilor sale.

Înaintarea operei lui Dumitru Radu Popescu obligă deja de ani buni istoria și critica literară la a găsi termenii de comparație. Este tot mai clar că ne apropiem de cea mai amplă operă literară a erei postbelice. Foarte probabil, cea mai ramificată pe genuri – de la proză scurtă și roman, trecând prin teatru, la eseistică. Este opera în care, de la o vreme, se face tranziția de la roman la poem sau de la teatru la eseu în corpul aceleiași scrieri sau în prelungirea ei. La fel de probabil, este opera cea mai receptivă la starea societății și cea mai sensibilă la mutațiile din viața acesteia.

Cum observa primul monograf al scriitorului, Mirela Roznoveanu, substanța tot mai evidentă a acestei opere rezidă în captarea rupturilor dintr-o evoluție în care oamenii intră în situații de viață și conflicte specifice și care nu lasă să se vadă un sens anume. Adaug că Dumitru Radu Popescu a izbutit mai mult decât oricare, dintre creatorii de literatură, să capteze rupturile ce s-au succedat în România deceniilor postbelice: ruptura anilor cincizeci, cu trăirea impusă în noi cadre politice, cea a anilor șaizeci, cu încercarea de liberalizare, ruptura lui 1989, cu deschiderea societății, cea ulterioară, a întâlnirii cu regulile pieței, și una ce se prefigurează, ce ar putea fi spre învățare din propriile eșecuri.

Comparația rodnică este, într-adevăr, cu orizontul lui Marin Preda. Dacă, așa cum s-a spus, „Moromeții“ este romanul căutării unei ordini pierdute, iar în „Cel mai iubit dintre pământeni“ eroul trăiește nesiguranța alternativelor, se poate spune, cu probele la îndemână, că proza lui Dumitru Radu Popescu exprimă șocul creat de metamorfozele unei societăți în căutarea sensului.

Eseistica lui Dumitru Radu Popescu, la care mă opresc în însemnările de față, consolidează, la rândul ei, poziția scriitorului în ordinea creatorilor din epocă. Ea însăși a devenit un capitol aparte, de sine stătător al operei. Concentrată pe teme acute ale actualității, densă ideatic și memorabilă, eseistica face din autor o conștiință reper în peisajul reflecțiilor din zilele noastre. Exemplific aici cu câteva eseuri.

Primul este „Oglinda lui Narcis“, care oferă o meditație ce merge până la resorturi ultime despre a fi și a rămâne tu însuți în circumstanțele dinamicei istorii a ultimelor decenii. Este vorba de o meditație plină de observații esențiale, ocazionate de traseul personalității de largă notorietate care este Eugen Mihăescu. De pildă, un artist adevărat “nu se lasă pustiit de ce întâlneşte în cale, pe cărare, în drumul său spre împlinirea binelui şi frumuseţii în lume – adică pentru toţi oamenii, în primul rând, nu doar pentru sine”.

Diagnosticul intervine imediat, cu precizie.“Fără să pretindă că poartă crucea lumii în spinare, ci doar crucea sa de artist! – s-a luptat ca să rămână el însuşi, fără să înghită săbii de mucava, prin bâlciuri politice” – scrie Dumitru Radu Popescu despre Eugen Mihăescu. Profund reflexiv, graficianul a trecut “dintr-un paradis oral într-un alt paradis, economic, se descoperă pe sine însuşi parcă mai în întregime, refuzând vidul utopiilor politice, bine augmentate de bateriile lor financiare”. Multe au importanță în viață, inclusiv confortul, dar descoperirea de sine poate fi, în fond, marele rezultat al cunoașterii lumilor. “Eugen Mihăescu nu vrea să fie nici primul om, nici ultimul om în carnavalul acestor istorii parfumate şi sângeroase, vrea să fie el însuşi, un om al crizei şi al luminii descoperite în el însuşi – şi care îşi dispută soarta sa!”. Iar rezistența operei este consecința majoră a acelei cunoașteri.

Delimitările lui Dumitru Radu Popescu sunt în raport cu toate punctele cardinale și bine acoperite în realitate. El constată că în ultimele decenii “dezidenţa imaginară a unor cetăţeni era destul de înfloritoare – rezistenţa prin cultură devenise un subiect rentabil! […] Politizarea unor gesturi şi vorbe imaginare câştiga teren – într-o lume a revoluţiilor orientale”. Autoflatarea și adesea admirația de sine au depășit la mulți concentrarea și efortul necesar creației, încât ego-urile s-au gonflat și au întrecut de departe operele. Așa stând lucrurile, “un mare câştig înregistrat de Eugen Mihăescu la plecarea sa peste graniţă a fost generozitatea cu care şi-a lăsat în ţară oglinda lui Narcis! Această magică proprietate individuală te învaţă un adevăr colosal: că dincolo de tine, în susul sau în josul tău, la dreapta sau la stânga ta, nu mai este nimeni!”. Ești tu, cu ceea ce ai izbutit să faci în ordinea creației, și nimic și nimeni nu-ți dă dispensă. “O, câte inimi, privindu-se în oglinda teribilului Narcis, n-au putrezit de vii într-o veselie onanistică!” exclamă, pe cel mai simplu înțeles, autorul Oglinzii lui Narcis.

Al doilea eseu la care mă opresc este „Medicii? La, la, ladada de gunoi“. Aici găsești o meditație despre ceea ce duce la confuzia de valori actuală – tehnicile de “punere pe tușă, de dincolo de ușă” a oamenilor de valoare. Două imagini sunt din capul locului mai mult decât impresionante.

Prima este cea a micimii rezultatelor față de pretenții. „Pârţăgăria” este metafora situației, în condițiile în care “poporul aştepta să fie trezit din somnul cel de moarte al lipsei faptului politic divers, plin de pensii babane – cu care se obişnuise! – plin de bonusuri sanitare, de autostrăzi mecanizate şi de lirismele mandolinelor fezandate”. Morala este că, unde nu se recunoaște valoarea, nu iese decât o agitație stearpă, profitabilă cel mult câtorva.

A doua imagine este cea a „dispariției” delațiunii, trădării, turnătoriei când acestea sunt luate drept libertăți.“Trăim într-o democraţie liberală! Fără trădători, fireşte! …În locul trădătorilor destinaţi spânzurătorilor şi iadului dantesc, au apărut turnătorii destinaţi raiului politic şi domestic, danubiano-pontic”. Delatorii nu se mai spânzură, singuri sau ajutați, cum ne spun scriptele de altădată. Doar că delațiunea și cele din specia ei întrețin mirosul pestilențial dintotdeauna.

Al treilea eseu la care mă refer este Diferența dintre asasinul lui Abel și asasinul Rigăi Hamlet – o meditație gravă asupra urmărilor uzurpării ordinii firești. “Claudius duce mai departe biografia lui Cain, care și-a ucis fratele mai mare – pe Abel”, fiind pus în mișcare, la rândul său, de „invidie, ura neîmplinitului”, cu consecința ineluctabilă care este „confuzia de simțiri, gânduri și cuvinte”. „Criminal regal, bine făcut, matematizat, încrezător în crimele sale”, el este mai presus de toate suficient – boală mai răspândită decât se crede. „A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea! – el își sufla mucii cu batistă, plictisit de banalitatea asta școlărească a fiului Gertrudei”. Claudiu ia ca „fleacuri” faptele sale grave, dar „stafia” regelui pe care l-a ucis nu-i dă pace, chiar dacă el își dă fel de fel de aere.Din ce face nu iese nimic, căci nu are cum să iasă.

Puține conștiințe au reacționat la abuzurile din instituțiile anilor noștri în numele valorilor civilizației. Dumitru Radu Popescu a făcut-o cu responsabilitatea unui intelectual propriu-zis, nedisimulat, cu verva sa sarcastică dintotdeauna. Iau ca exemplu doar Gigi Becali, pişicherlâcul danubiano-pontic şi capitaliştii de puşcărie – una dintre scrierile representative ale perioadei de simplificare incultă a temelor României, care au fost reduse la găsirea de “penali” și la trimiterea în pușcărie. Un text elocvent despre “justiția” ce a trecut bine spre o lume a lui Urmuz! “Sacralitatea absolută este, la danubiano-pontici, în ultimii ani, puşcăria! Acolo vin să cânte şi să se închine şi călugări de la Muntele Athos! …Aşa că aserţiunile demagogilor vechi şi noi sunt absolut fără sens: fiindcă, în fapt, puşcăria nu mai este un spaţiu al dezonoarei şi al neîmplinirilor![…]. Cine trece pragul hulitelor – de altădată! – instituţii comunitare este un bărbat cu bani, cu averi, cu părul împrospătat, cu insule pe mapamond, şcolit prin ministere şi parlament, demn de ţara noastră dragă, patria unor idei clare, distincte şi originale despre trecut, prezent şi viitor!”. “Penalii”, nici măcar toți și nici măcar recuperarea pagubelor, și încarcerarea au devenit obsesii în timp ce urgențele țării sunt cu totul altele.

În această vreme, lucrurile s-au aranjat într-un triumfalism ieftin, încât “Europa bate din palme, europarlamentarii şi euroiparlamentariţele carpato-bahluiene bat din palme: puşcăriile nu mai sunt pline doar cu hoţi de buzunare şi cu bişniţari fără ideologie!”. În pușcărie intră mulți alții! “Dacă te-ai pus câş cu procurariada independentă şi suverană, nu e bine să te pui rău şi cu sfinţii! Mai ales că până la Dumnezeu ei reprezintă Absolutul!”.

Concluzia este netă: “De fapt, statul român a privatizat justiţia şi nu mai monologhează în faţa cetăţenilor săi decât în clipele când mascaţii taichii dau năvală – fie noapte, fie zi! – să le pună cătuşe la mâini şi la gură![…].Nimic nu-i poate împinge pe procurori să înghită vreun adevăr posibil – venit de cine ştie unde! – în afara propriilor lor adevăruri, culese prin magica industrie a telefoniei patriotice!”. Justiția este un apendice al forțelor care nu cer și nici nu vor legitimare. Dar care duc la ananghie această țară.

Nefiind critic literar, caut în literatură viziuni și omul din spatele lor. Așa cum am arătat în alt loc (Profunzimea artei, Libris, Brașov, 2020), în opera de prozator a lui Dumitru Radu Popescu viziunea mi se pare orientată de o intuiție dominantă – cea a lumii dislocate, care nu și-a găsit cursul firesc. Această viziune conține o opțiune. Așa cum se scrie în volumul Virgule: “Lumea în imagini artistice trebuie să fie echivalentul unei realități autentice trăite, învățate”. Realismul acesta nu exclude, ci devine profund apelând la fabulos, la grotesc, la fantastic, absurd, telepatie, magie, analogie, ca mijloace. Viziunea conține și o evaluare cuprinzătoare – anume că “răul s-a înfiltrat deja printre oameni”. Imaginea conducătoare a viziunii este “labirintul”- lumea ca labirint. În cel mai recent roman se și scrie că „labirintul timpului este mereu același”.

Eseistica lui Dumitru Radu Popescu probează, alături de construcțiile romanești, și alte însușiri ce-l disting pe autor. Am în vedere mai cu seamă trei dintre ele.

Este dintru început absorbția unei culturi largi, ce se extinde interogativ mereu. Este apoi capacitatea rară de asociere de evenimente din timpuri și locuri ce par fără vreo legătură. Este, în sfârșit, capacitatea de a face ca un simplu cuvânt să sugereze o lume sau să deschidă o perspectivă asupra lumii. Efectul general al acestor însușiri și capacități ale eseistului Dumitru Radu Popescu este dezlegarea morală firească, de bună calitate, ce subâtinde eseurile sale.

Când îl observi pe Dumitru Radu Popescu îți vine în minte întrebarea: ce este, de fapt, un intelectual? Mai ales că în tradiția culturală de care aparținem, cel puțin în virtutea istoriei, de la intelectuali în primul rând se așteaptă rostirea adevărurilor care contrazic sau susțin decizii într-o societate. Constantin Noica era încântat să observe că știm ce este poezia după ce au fost un Dante, un Goethe. Putem spune analog că Dumitru Radu Popescu, prin ceea ce a realizat, contribuie la a stabili ce este un intelectual.

Înainte de orice, mai ales în contextul relativizant de la noi, cu repere încâlcite, accentuat și de declinul grav al universităților din ultimul deceniu, este de spus că un intelectual stă pe o operă ce cuprinde ceva substanțial al lui. Adică descoperiri, dacă este vorba de cercetare științifică, invenții, dacă ne gândim la tehnologie, interpretări solide, în științe istorice, conceptualizări proprii, în filosofie, răspunsuri proprii, în teologie, deschiderea de perspective asupra lumii, în artă și literatură. Intelectualul este altceva decât slujbașul sau încremenitul în metehne. Intelectual fără operă și fără creații și rezolvări personale este contradicție în termeni.

Pentru Dumitru Radu Popescu, opera literară a fost evident miza vieții sale. Această operă înaintează, dar sintezele monografice abia țin pasul și întârzie fatal. Pe măsură ce ele vor prinde în arcul analizei ramificațiile operei, aceasta va apărea într-o lumină nouă, mai profilată.

Dumitru Radu Popescu a conotat însă intelectualul și prin altceva. Căci, spre deosebire de ceea ce vor să acrediteze „profesioniștii” mai noi ai literaturii, și atunci când este, să zicem, profesie, literatura rămâne o parte a manifestării unui intelectual demn de nume. Cealaltă parte este acțiunea sa publică și iradierea pe care el o exercită.

Istoria l-a reținut pe Dumitru Radu Popescu în roluri importante la Cluj-Napoca și la București. De altfel, atunci când a plecat de la Cluj-Napoca – iar după el au plecat mulți – efectele s-au simțit.

Este greu să nu observi atașamentul lui Dumitru Radu Popescu față de standarde ridicate de performanță și devotamentul său pentru cauze serioase, în care este angajat destinul comunității din care face parte. Este imposibil să nu se recunoască îndreptățirea cu care a privit critic derivele de ieri și de azi, ale literaturii, ale culturii și, de ce nu, ale politicii și societății întregi.

Dumitru Radu Popescu a știut să înfrunte – și a făcut-o benefic pentru operă – rupturile de care vorbeam. Aceasta pentru că, în orice rol, el a știut să facă ceva și a făcut. Iar în seceta ce s-a abătut asupra României zilelor noastre ne dăm seama cât de important este ca omul să știe să facă ceva și face.

Unii din generații apropiate de cea a lui Dumitru Radu Popescu au fugit, odată cu 22 decembrie 1989, acasă la liderii fostului regim și au rupt dedicațiile pe care le făcuseră pe cărți, iar apoi i-au atacat pe cei de alte opinii, pentru ca în final să pretindă o dizidență care nu s-a putut proba. Alții și-au distrus dosarele, dar au lucrat asiduu la crearea dosarelor altora, în care vedeau concurență. Mulți s-au abandonat împrejurărilor, iar, ulterior, au pretins merite, chiar dacă tot timpul s-au ocupat numai de ei înșiși. În fine, alții au profitat de funcții, roluri și onoruri care îi depășeau evident. Multe mituri, așadar, dar prea puține valori!

Dumitru Radu Popescu a refuzat să-și revendice merite, chiar dacă prin acțiunea sa publică le avea mult peste alții. El a rămas la sine dincoace de fracturile istoriei, știind că cine are ceva de spus nu are nevoie de altceva decât de a munci asiduu și de a fi el însuși.

Cu Dumitru Radu Popescu, autor al unei opere de prim plan, angajat în cauze publice și responsabil față de soarta celor din jur, se poate întrevedea privirea de peste ani asupra zilelor noastre. În definitiv, ce va rămâne din conformismul străin de năzuințele din lumea actuală, din oportunism, din opticile care nu depășesc orizontul descurcării? Ce rămâne din trăirism, din ludism și din contrafacerile ocazionate de răsturnarea ordinii valorilor? Ca totdeauna, rezistă la confruntarea cu epocile doar opere de viziune ale unor autori care au avut tăria de a fi ei înșiși în explorarea lumii în care au trăit.

Andrei Marga

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.