Reteaua Corect

Festivalul ARTmania - în iulie, la Sibiu. Ce trupe vor urca pe scenă

Scris de newsreporter in 02 iunie 2022 la 11:14, in Arts. 470 vizualizari Intra in discutie TaguriArtmania, festival, rock, sibiu, trupe shortlinkhttp://crct.ro/nzFS

Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului de rock ARTmania are loc între 22 şi 24 iulie, la Sibiu, anunță Știripesurse.

ARTmania, festivalul-fenomen de rock de la Sibiu, anunţă completarea line-up-ului din acest an cu ucrainenii de la Stoned Jesus, una dintre cele mai cunoscute trupe rock din Europa de Est. Aceştia vor urca pe scenă alături de trupe precum: Mercyful Fate, Meshuggah, Transatlantic, My Dying Bride, Testament şi Cult of Luna, potrivit Agerpres.

''Cu aproape 500 de spectacole live susţinute de-a lungul istoriei lor, formaţia a făcut nu doar turnee în Europa şi America de Sud (de două ori), dar a împărţit şi scenele celor mai mari festivaluri cu trupe precum Rammstein, The Prodigy, Ghost, Unkle, Slayer, Korn, The Offspring, Gojira, Dream Theater, Bring Me The Horizon şi chiar şi cu legendarii Black Sabbath. Trio-ul a fost ales ca support band de trupa iconică Deep Purple pentru concertul lor din 2018 de la Kiev, la care au participat 10.000 de fani rock şi metal'', arată organizatorii.

Participarea Stoned Jesus la festivalul ARTmania vine ca urmare a lansării proiectului ARTery (artery.community) de către organizatorii festivalului, în parteneriat cu Music Export Ukraine şi cu Pohoda Festival (Slovacia) - o platformă pan-europeană menită să îi ajute pe creativii ucraineni să îşi găsească locuri de muncă în Europa.

''ARTery este o mişcare creativă al cărei scop principal este acela de a-i susţine pe artiştii şi profesioniştii din sectoarele creative care au fost nevoiţi să plece din zone de război şi de a-i sprijini în eforturile de a-şi continua vieţile cu demnitate în ţările care îi găzduiesc'', menţionează sursa citată.

Potrivit organizatorilor, abonamentele sunt deja disponibile pe artmaniafestival.ro, ambilet.ro, eventim.ro, entertix.ro şi iabilet.ro. Toate abonamentele achiziţionate pentru festivalul ARTmania în perioada 2019-2021 rămân valabile pentru ediţia din 2022 a acestui eveniment, fără modificări suplimentare de cost.

***

ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă şi divertisment ("entertainment"), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platforma culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente şi moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziţii, lansări de carte sau proiecţii de film. Acest spaţiu comun de întâlnire a artiştilor şi publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piaţă şi de cetatea medievală, creează spaţiul de poveste şi magia care reprezintă, în esenţă, spiritul festivalului, precizează organizatorii.

În ediţiile anterioare, pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Steven Wilson, Serj Tankian şi Devin Townsend, la Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.