Reteaua Corect

Experiment fără precedent în muzică

Scris de newsreporter in 14 februarie 2023 la 10:05, in Arts. 415 vizualizari Intra in discutie Taguriai, eminem, experiment, inteligenţă artificială, muzica, versuri shortlinkhttp://crct.ro/nASW

Unul din cei mai apreciați DJ de pe mapamond, David Guetta, a declarat că "viitorul muzicii stă în inteligenţa artificială" (AI), după ce a utilizat el însuşi această tehnologie pentru a adăuga o voce în stilul celei a rapperului Eminem într-un cântec pe care l-a compus recent, informează luni BBC, conform Agerpres, citat de Știripesurse.

Sună exact ca el

Celebrul DJ francez a folosit două platforme AI pentru a crea versuri şi strofe rap, în stilul celor lansate de rapperul american Eminem, pentru un spectacol live. David Guetta a precizat însă că nu va lansa acel single pentru comercializare.

Într-un mesaj video distribuit săptămâna trecută pe reţelele de socializare, David Guetta a spus că a creat o voce asemănătoare cu stilul rapperului Eminem, "ca o simplă glumă", dar "aceasta a funcţionat atât de bine, încât nu-mi venea să cred".

El a declarat pentru BBC că a distribuit acel mesaj "pentru că am vrut să deschid o discuţie şi să cresc gradul de conştientizare".

"E foarte amuzant, de fapt, căci mulţi oameni au reacţionat. Unii dintre ei au spus: 'Oh, asta e genial'. Alţii s-au supărat foarte tare pe mine, dar eu nu voi lansa acel single. E imposibil să crezi că ar putea fi vorba despre o colaborare reală, dar sună exact ca el (ca Eminem - n.red.)", a adăugat DJ-ul francez.

Mai mulţi fani au reacţionat pe contul său de Twitter pentru a se declara impresionaţi de acel experiment, însă alţii au avut păreri mai puţin apreciative. Un utilizator de pe YouTube şi TikTok, Bilawal Sindhu, a scris următorul mesaj: "Aceasta este problema cu starea de proliferare a AI în zilele noastre. Creativitate încătuşată".

Eminem nu a făcut deocamdată comentarii pe această temă.

Revoluție muzicală

DJ-ul consideră că muzicienii vor folosi AI ca un instrument pentru a crea noi sunete în viitor, deoarece "orice stil muzical nou vine dintr-o tehnologie nouă".

"Sunt sigur că viitorul muzicii stă în inteligenţa artificială. Cu siguranţă. Fără niciun dubiu. Însă doar ca un instrument", a declarat starul francez într-un scurt interviu acordat corespondentului muzical al BBC, Mark Savage, la gala Brit Awards 2023.

"Nimic nu va înlocui însă gustul muzical. Ceea ce defineşte un artist este faptul că el are un anumit gust muzical, are un anumit tip de emoţie pe care vrea să o exprime şi se va folosi de toate instrumentele moderne pentru a face acest lucru", a mai spus DJ-ul francez.

El a comparat AI cu instrumentele care au dus la apariţia unor revoluţii muzicale în trecut.

"Probabil că nu ar exista rock-and-roll dacă nu ar fi chitara electrică. Nu ar exista acid house fără sintetizatorul de bas Roland TB-303 sau fără maşina de tobe Roland TR-909. Nu ar exista hip-hop fără sampler. Cred că AI ar putea cu adevărat să definească noi stiluri muzicale. Cred că fiecare stil muzical nou vine cu o nouă tehnologie", a adăugat el.

Experimente

Revista americană Variety a anunţat săptămâna trecută că mai multe cântece generate de AI au devenit virale pe Tik Tok în lunile recente, în contextul în care internauţii preiau cântece existente şi folosesc software-uri AI pentru a le face să sune ca şi cum ar fi interpretate de un alt artist.

Luna trecută, fani ai rapperului Drake au început să folosească un generator AI pentru a crea piese proprii în stilul celor lansate de artistul canadian.

În ianuarie, Nick Cave a publicat o recenzie usturătoare a sistemului de inteligenţă artificială care a încercat să compună un cântec "în stilul lui Nick Cave".

Artistul australian a spus că rezultatele acelui experiment sunt "o batjocură grotescă" şi "un travesti".

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.