Reteaua Corect

După cinci secole, cele 12 tapiserii ale lui Rafael s-au întors în Capela Sixtină

Scris de newsreporter in 18 februarie 2020 la 11:34, in Arts. 644 vizualizari Intra in discutie Taguricapela sixtina, rafael, tapiserii shortlinkhttp://crct.ro/nvHe

Toate cele 12 tapiserii create de artistul renascentist italian Rafael, contemporan şi rival al lui Michelangelo, au revenit după cinci secole în Capela Sixtină de la Vatican, scrie Agerpres, preluând Reuters, relatează Hotnews.ro.

mileniu, toate cele 12 tapiserii realizate de Rafael au fost fost expuse pe pereţii Capelei Sixtine în unul dintre evenimentele organizate pe plan mondial în 2020 pentru a comemora împlinirea a cinci secole de la moartea artistului. "Au fost concepute pentru acest spaţiu şi ne-am gândit că aceasta este cea mai bună manieră de a îi aduce un omagiu", a declarat Barbara Jetta, directoarea Muzeelor Vaticanului.

Tapiseriile, care au fost ţesute la Bruxelles în renumitul atelier condus de Pieter van Aelst pe baza schiţelor create de Rafael, descriu scene din Faptele Apostolilor, precum Uciderea cu pietre a Sfântului Ştefan şi Sfântul Pavel predicând în Atena.
Timp de o săptămână, aceste opere de artă vor rămâne în Capela Sixtină, unde s-au mai aflat în intervalul cuprins între momentul în care Michelangelo a terminat să picteze tavanul în 1512 şi momentul în care acelaşi artist a început să picteze uriaşa frescă "Judecata de Apoi" pe zidul din spatele altarului principal, în 1536.

Toate cele 12 tapiserii, realizate din mătase, lână şi fire din aur şi argint, au fost minuţios restaurate de conservatorii Muzeelor Vaticanului în ultimii zece ani.
Şapte dintre tapiserii, comandate de Papa Leon al X-lea, au fost expuse în Capela Sixtină pe 26 decembrie 1519, de Sfântul Ştefan. Rafael se afla probabil acolo şi a putut să le vadă, însă tânărul artist italian a murit după patru luni, la vârsta de 37 de ani. Celelalte cinci lucrări au fost finalizate după moartea sa.
"Ultima înregistrare cu toate cele 12 lucrări expuse în Capela Sixtină datează de la sfârşitul anilor 1500", a declarat Alessandra Rodolfo, curatoarea expoziţiei.
Expoziţiile precedente, dintre care unele au durat doar câteva ore sau o zi, au inclus doar cele mai mari 10 tapiserii, din care unele au dimensiuni de 6 x 5 metri. Alte două tapiserii sunt înguste şi montate în poziţie verticală, figurând ca monturi care le încadrează pe celelalte zece.

Cele 12 tapiserii ale lui Rafael sunt expuse de obicei prin rotaţie în Muzeele Vaticanului, sub ecrane de protecţie şi în spaţii cu climatizare controlată.
Conservatorii şi experţii în restaurare de la Muzeele Vaticanului au fost de accord ca toate cele 12 tapiserii să fie prezentate în acelaşi timp într-o expoziţie timp de o săptămână, parţial pentru a proteja aceste opere delicate, dar şi pentru că unele dintre ele urmează să fie împrumutate altor muzee. Una dintre ele va fi expusă în curând la Scuderie del Quirinale din Roma, iar o alta la National Gallery din Londra, spre sfârşitul acestui an.

HotNews.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.