Reteaua Corect

Două scrisori trimise de Brâncuşi nepoatei sale, adjudecate la 11.000 de euro

Scris de newsreporter in 01 februarie 2019 la 12:14, in Arts. 1062 vizualizari Intra in discutie Taguri11.000 de euro, artmark, BRANCUSI, licitați, nepoata, scrisori shortlinkhttp://crct.ro/ntXE

Două scrisori olografe transmise de Constantin Brâncuşi nepoatei sale Ileana Brâncuşi au fost adjudecate, joi seara, la 11.000 de euro, la licitaţia de autografe organizată de Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală, scrie Agerpres.

Cele două scrisori (1937 - 1938) în plicul original au avut un preţ de pornire de 1.500 de euro.

La un preţ ridicat a fost adjudecată şi o scrisoare semnată de Albert Einstein, în care acesta îi cerea preşedintelui Roosevelt să sprijine cercetarea privind reacţiile nucleare în lanţ şi folosirea acestora ca armă.

Scrisoarea, purtând antetul "Bulletin of the atomic scientists", cu semnătura olografă a lui Einstein, a fost adjudecată la 2.500 de euro.

Între loturile cumpărate la sume mari s-au mai numărat o scrisoare amicală trimisă de Victor Brauner către Geo Bogza, circa 1929, la 2.750 de euro; o partitură originală cu tema simfoniei "Poeme Roumain", realizată şi semnată de George Enescu, 1899, la 1.800 de euro.

Patru loturi au fost retrase din licitaţie urmare a exerciţiului preemţiunii de către Arhivele Naţionale. Aceste loturi sunt: minuta din data de 4 mai 1877 referitoare la problema unor arestări efectuate de comandanţii trupelor ruse, cu semnăturile olografe ale lui Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Câmpineanu şi a generalului Alexandru Cernat; un document emis de Departamentul Trebilor din ţinutul Ţării Româneşti, 6 mai 1846, cu semnătura olografă a lui Nicolae Golescu; un document de propagandă emis de Ana Pauker, ministru secretar de stat al Departamentului Afacerilor Străine, cu semnătura olografă a acesteia, şi o scrisoare trimisă de Toma Caragiu către teatrele din România, în care îndeamnă la realizarea celor mai bune spectacole dedicate aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Român, Bucureşti, 4 aprilie 1970 (2 file), cu semnătura olografă a actorului.

Joi seara, Artmark a organizat şi licitaţia colecţiei de artă românească a bancherului olandez Anthony van der Heijden. Cele mai bine vândute loturi al acestei sesiuni au fost: "Care cu provizii" şi "Ţărăncuţă" de Nicolae Grigorescu, la 23.000 de euro, respectiv 22.000 de euro; "Coloană" de Horia Bernea, la 20.000 de euro; "Fată cu papagal", "Clovn cu perlă" şi "Oul albastru" de Ştefan Câlţia, la 15.000 de euro, la 14.000 de euro, respectiv la 13.000 de euro; "Spălatul cămăşilor" de Octav Băncilă, la 12.000 de euro. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.