Reteaua Corect
Octavian Andronic

De neratat: AMADEUS-ul lui Victor Ioan Frunză, la METROPOLIS!

Tot vorbind, zi de zi și în exces, despre ”scena politică” și netalentații săi actori, hai să ne întoarcem macar pentru o clipă privirile și spre adevăratul teatru.

Cel care se joacă la METROPOLIS, unde regizorul Victor Ioan Frunză tocmai a pus în scenă AMADEUS-ul lui Peter Shaffer.

Reputatul director de scenă adaugă o nouă perlă în șiragul cu care dăruiește  cea mai cochetă locație teatrală a Bucureștilor. Celor rămași captivi memorabilei pelicule a lui Milos Forman le revine surpriza de a întâlni o altă - poate mai originală - interpretare a mesajului dramatic. Dacă filmul a fost ”Amadeus”, piesa lui Frunză este ”Salieri”. Personajul aflat în miezul conflictului dintre drama mediocrității și tragismul genialității, domină scena și ambianța. In interpretarea remarcabilă a lui George Costin a rezultat un Salieri de o complexitate monstruoasă prin demersul său demolator, victorios nu în competiția artistică cu un adversar de neînfrânt, ci în succesul neașteptat al agățării pe veci de imaginea celui răpus, rămânând astfel în istorie. Talent remarcabil, vizibil în creșterea cu fiecare nou rol în producțiile companiei, Andrei Huțuleac rămâne, involuntar, tributar unor clișee lansate de  magistrala interpretare a rolului Mozart de catre actorul englez Tom Hulce din filmul lui Forman. Convinge însă prin prin alternanța surprinzătoare a momentelor de vulgaritate (atestate ...documentar) cu cele de maximă spiritualitate, ale celui transfigurat de crezul ca unicul instrument de comunicare cu divinitatea este muzica. O scenografie sprintenă și inventivă, ce permite alternarea rapidă și sugestivă a cadrelor, costumele care definesc un design vestimentar clasic cu certe accente moderne, completează, alături de  inspirata alăturare în distribuție a unui artist liric autentic, de talia tenorului Robert Nagy - fac din ultima, dar nu cea de pe urmă (atenție! Urmează Scrisoarea pierdută!) montare a lui Victor Ioan Frunză un regal de neratat al unei viziuni artistice profunde și originale, fară a fi ostentativă sau excesivă.

Sursa: Amosnews.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.