Reteaua Corect

Cea mai valoroasă operă, semnată Ștefan Luchian, scoasă la licitație

Scris de newsreporter in 13 octombrie 2021 la 11:46, in Arts. 402 vizualizari Intra in discutie Tagurilicitatie, Stefan Luchian, toamna shortlinkhttp://crct.ro/nyyG

A depășit cea mai mare evaluare de licitație prescrisă vreodată pentru o operă de artă românească scoasă la licitație în România și este programată să fie vândută în cadrul celui mai însemnat și așteptat eveniment de artă al sezonului – Licitația de Toamnă. „Toamna”, operă de mari dimensiuni semnată de celebrul pictor care a modernizat pictura românească, Ștefan Luchian, cu o estimare de 200.000-300.000 de euro, depășește estimarea operei „Țărăncuță odihnindu-se”, semnată de Nicolae Grigorescu, evaluată pentru 150.000-250.000 de euro în 2011. Lucrarea de dimensiuni monumentale este expusă în sala principală a Palatului Cesianu-Racoviță și poate fi vizitată gratuit până marți, 26 octombrie, atunci când va avea loc, online pe platforma Artmark Live, Licitația de Toamnă, relatează Știrpesurse.

Opera realizată de Luchian în 1901, inspirat de grafica în stil Art Nouveau a contemporanului său, artistul francez Georges des Feure, face parte dintr-un ansamblu de patru uleiuri, reprezentând alegorii feminine, destinate să decoreze interioarele casei avocatului și omului politic liberal Victor Antonescu, fost ministru de justiție și apoi de finanțe în guvernul Gheorghe Tătărăscu, în colecția căruia rămâne până în 1965. Astăzi, două dintre cele patru panouri pictate de Luchian sunt în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, dintre care cel intitulat „Primăvara” este piesa centrală a sălii dedicate începuturilor modernismului românesc, în expunerea permanentă a actualei Galerii Naționale. Câtă vreme cel de-al patrulea panou ilustrat în literatura de specialitate, neidentificat de istoriografie în vreo colecție anterioară ori ulterioară schimbării de regim din 1989, este considerat pierdut.

O altă operă importantă semnată de pictorul florilor, care va fi scoasă la licitație pe 26 octombrie, este „Crizanteme”, de asemenea o pictură de mari dimensiuni, ce a primit o estimare de 120.000-180.000 de euro. Lucrarea, care până în 1919 a fost în colecția istorică a criticului de artă și prietenul lui Ștefan Luchian, Virgil Cioflec, a trecut ulterior în prestigioasa colecție istorică dr. Iosif Dona, colecție destrămată treptat, prin vânzări private, dar mai ales prin donații constrânse în anii comunismului, către Muzeul Național de Artă. În completarea seriei inedite, Licitația de Toamnă listează și o a treia lucrare de Ștefan Luchian, de dimensiuni mai modeste, un pastel realizat în timpul șederii la Brebu, intitulat „Casă din Brebu” (având o estimare de 12.000-18.000 de euro).

Licitația de Toamnă, dedicată punerii în vânzare a unei selecții curatoriate a celor mai reprezentativi și valoroși artiști români – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, avându-se în vedere poziționarea acestora în clasamentul, actualizat anual, al celor mai bine vânduți artiști în piața românească de artă, cuprinde și alte lucrări de referință semnate de cei mai cunoscuți și apreciați financiar maeștri ai artei românești, precum Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Dumitru Ghiață, Ion Theodorescu-Sion, Marius Bunescu, Ștefan Popescu sau Ion Țuculescu. Capodoperele pot fi vizionate gratuit la Palatul Cesianu-Racoviță din strada C.A. Rosetti, nr. 5, zilnic, între 10:00-20:00.

Foto pe Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.