Reteaua Corect

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Babel are loc la Târgoviște

Scris de newsreporter in 13 iunie 2022 la 09:44, in Arts. 392 vizualizari Intra in discutie Tagurifestivalul babel, Targoviste shortlinkhttp://crct.ro/nzJ1

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Artelor Spectacolului - Babel a început vineri, la Târgovişte, după o pauză de doi ani, cauzată de pandemie şi va avea loc până pe 19 iunie, relatează Știripesurse.

Deschiderea a avut loc în foaierul cinematografului Independenţa în prezenţa boardului festivalului: Mc Ranin - directorul festivalului, Liviu Cheloiu - selecţionerul festivalului, Dieter Topp (Germania) - specialist reţele de teatru, Jeungwoo Son (Coreea de Sud) - regizor, Scott Johnson (Scoţia) - regizor, Vidyanidhee Vanarase (India) - regizor, fondator IAPAR.

"Ediţia din acest an a fost cel mai greu de organizat pentru că noi de obicei începem cu un an înainte organizarea unei ediţii şi nu ştiam dacă o să se termine sau nu pandemia. Dar toţi prietenii noştri, toată reţeaua în care funcţionăm ca festival, toată lumea a reacţionat pozitiv şi au răspuns cu maximum de interes la solicitările noastre, mai ales că aveam puţine speranţe să avem un spectacol al lui Romeo Castellucci. Până la urmă am reuşit şi, iată, se joacă în deschiderea festivalului. Este şi şocant, în acelaşi timp, să vezi un asemenea spectacol, este şi o mare bucurie", a declarat Mc Ranin pentru AGERPRES.

El a precizat că tema ediţiei din acest an, Limbaj, a fost aleasă "pentru că artistul este preocupat de ceea ce înseamnă corpul, sunetul, cuvântul", potrivit Agerpres.ro.

"Limbajul înseamnă mai mult decât cuvânt. Toată lumea se gândeşte la limbă, dar de fapt, noi în teatru când vorbim despre limbaj ne gândim la o modalitate prin care ne exprimăm propria individualitate. Limbajul teatral nu este singular, putem vorbi de mai multe tipuri de limbaj, de asta vorbim despre teatru de imagine când vorbim despre vizual, despre teatru în mişcare când vorbim despre teatru care seamănă foarte mult cu ceea ce găsim în lumea dansului, a coregrafiei. Există un sincretism care se manifestă în teatru între arte care împreunate - teatru şi film - se regăsesc în anumite spectacole", a mai spus directorul festivalului.

Selecţionerul Festivalului Babel, actorul Liviu Cheloiu, a declarat că cea de-a zecea ediţie aduce "o emulaţie artistică cosmopolită pe străzile oraşului".

"Festivalul este al oraşului, nu este al teatrului, e al copiilor, al voluntarilor. Ediţia din acest an aduce o temă destul de deschisă, Limbaj, în care poţi să aduci cam tot în genul acesta de temă", a precizat Liviu Cheloiu, pentru AGERPRES.

El a amintit că în festival vor fi prezente teatre şi companii teatrale din Belgia, Germania, Franţa, Italia, Scoţia, Polonia, Republica Moldova, Algeria, Grecia, Turcia, Kazahstan, India, Coreea de Nord şi, bineînţeles, din România.

Regizorul scoţian Scott Johnson a precizat, în deschiderea evenimentului, că a venit la Târgovişte cu un grup de studenţi, ca în fiecare an.

"Trăim vremuri grele iar a veni împreună să sărbătorim, atât de multe naţiuni, în acest moment istoric, este foarte important. Trebuie să găsim limbajul comun, trebuie să regăsim încrederea unii în alţii şi să avem încredere în umanitate, până la urmă", a declarat Scott Johnson.

Regizorul indian Vidyanidhee Vanarase a menţionat că ultimul turneu la care a participat înainte de pandemie a fost la Târgovişte, iar primul la care ia parte după pandemie este tot la Târgovişte.

"Vreau să vă povestesc o mică coincidenţă care a avut loc în echipa noastră: înainte de pandemie, ultimul turneu internaţional la care a participat trupa mea a fost aici, la Festivalul Babel, în 2019, iar acum, că s-a încheiat pandemia, reluăm seria noastră de turnee internaţionale tot la Târgovişte, la Festivalul Babel. Cred că e un semnal pozitiv că lucrurile se întorc, într-un fel, la normal şi că de fapt nu s-a întâmplat nimic între timp. Trăim nişte vremuri destul de grele, dar astfel de festivaluri ne oferă ocazia să ne întâlnim unii cu alţii, să învăţăm unii de la alţii şi să creăm un mediu artistic perfect", a subliniat regizorul indian.

Dieter Topp a mărturisit că ceea ce i-a lipsit cel mai mult au fost întâlnirea cu oamenii şi bucuria de a sărbători arta.

"După doi ani de rătăcire în pandemie, ni se umple inima de bucurie şi ne stârneşte curiozitatea întâlnirea cu oameni şi cu prieteni, şi actul de a ne face noi prieteni în timp ce respirăm aerul proaspăt al muzicii, filmului, al lansărilor de carte, al expoziţiilor şi al evenimentelor teatrale. (...) Ceea ce ne-a lipsit a fost să ne întâlnim cu oameni, să ne bucurăm de artă împreună şi a fost lucrul de care am avut nevoie şi pe care-l vom sărbători în timpul Festivalului Babel, în aceste vremuri marcate de război şi de pandemie", a spus Dieter Topp.

În prima zi a Festivalului Babel au putut fi urmărite două reprezentaţii ale spectacolului "The Third Reich" în regia lui Romeo Castellucci.

Mai multe despre festival puteți citi AICI

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.