Reteaua Corect

Castele din Hunedoara, reprezentate la Târgul European al Castelelor

Cele mai bune oferte turistice din portofoliul a 23 de castele şi muzee din România, Austria şi Ungaria vor fi prezentate publicului la Castelul Corvinilor din Hunedoara, cu prilejul ediţiei din acest an a Târgului European al Castelelor, manifestare care se desfăşoară sâmbătă şi duminică, scrie Agerpres.

"Este un eveniment unic în România, care doreşte să promoveze frumuseţea monumentelor istorice din ţară şi din Europa. Castelul Corvinilor, gazda acestui eveniment, este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Hunedoara, Elena Iancău.

Din România vor fi prezente la târg, printre altele, Castelul Corvinilor, Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, Castelul Bran, Palatul Culturii din Iaşi iar din străinătate, Regiunea Istorică Szombathely (Ungaria) şi Castle Road Association (Austria).

Târgul va fi organizat în Sala Dietei şi în Sufrageria Bethlen de la Castelul Corvinilor, turiştii care vor vizita castelul având posibilitatea să vadă şi lupte ale cavalerilor medievali, dansuri ale domniţelor, lecţii de tir cu arcul sau lecţii de spadă.

Târgul European al Castelelor este organizat de Primăria Hunedoara şi Muzeul Castelul Corvinilor şi se află la ediţia a patra.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.