Breban – Exegi monumentum

Aveam 19 ani, publicasem primele mele recenzioare in paginile revistei, din grupul de tineri aspiranti la gloria literara, Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu, Petre Stoica, Matei Calinescu, Florin Mugur trecuseră deja prin proba debutului, doar Nicolae Breban nu se grabea. Stiam că lucreaza la un roman. De geaba era sfatuit sa scrie si el o schita, o mica nuvela, sa publice, sa se afirme. Breban gandea insa altfel. Avea de tanar viziunea marilor constructii de proza si debutul sau, ca romancier, a fost pe masura ambitiilor sale scritoricesti. Tarziu i-a aparut numele pentru prima data in presa literara. Debutul editorial ca romancier, in 1965, cu exceptionalul roman „Francisca”, a confirmat toate asteptarile. Breban se aseza in fruntea generatiei tinere si a prozei literare romanesti contemporane, loc pe care nu-l va mai parasi nici pana astazi.

             Silit sa parasesc țara, de departe, am urmarit cu mare interes si caldura prieteneasca, drumul creator al lui Nicolae, i-am citit cartile, am scris uneori despre noile sale romane, „In absenta stapanilor” (1966), „Animale bolnave” (1968), „Îngerul de gips” (1973), „Buna vestire” (1977), „Don Juan” (1981), „Drumul la zid”, trilogia „Amfitrion” (1994), tetralogia „Ziua si Noaptea” (1998-2007), „Singura cale” (2011), „Demonii marunti” (2013), „Jocul si Fuga” (2015) și recentul  roman „Frica” (2018).  În biblioteca mea pastrez si volumele de versuri, memorii, eseuri si publicistica scrise de Nicolae Breban. O opera magnifica ce indreptateste candidatura sa la Premiul Nobel pentru Literatura. L-ar merita cu asupra de masura. 

                Imi amintesc de durerea care m-a lovit la aflarea mizerabilei acuzatii de colaborare cu Securitatea. Am publicat atunci in presa israeliana, la adresa acelora care murdareau imaginea lui Breban tableta „Sa va fie rușine!”.  Era minimul ce-l puteam face si stiu ca interventia mea, i-a facut, atunci, bine lui Nicolae.

                Eram la Ierusalim, intr-o noapte fara sfarsit, cand am terminat de citit „Frica”, ultimul roman al scriitorului, și i-am telefonat foarte emoționat lui Breban. Citisem cartea cu înfrigurare. Stiu ca Breban spune despre aceasta opera ca ar reprezenta „marea carte  a colectivizarii din Romania comunista”.  Eu cred ca e o autobiografie. L-am recunoscut pe marele romancier, pe marele meu prieten, in tot ce au întreprins, au gandit si au suferit cele doua personaje principale ale cartii: Ion Nistor si Luca. „Domni cu adevarat si drepti pe un pamant generos, rabdator cu noi si cu toate ale lumii si ale Fiintei, Jertfind in zile insemnate pentru cei ce au suferit, sfintii acestui pamant, cei pe care ne rezemam, stalpi ai ințelesului si ai Neîntelesului.”

               Cu aceste cuvinte se incheie „Frica”, publicat de Nicolae în preajma implinirii varstei de 85 de ani.

                Din Țara Sfântă, prieten drag, urarea biblică „Ad mea ve esrim”, sa ai viata lunga, pana la 120 de ani! Ti-o doreste toti cei care te iubim...