Reteaua Corect

Posesorul manuscriselor Cioran, distins cu Meritul Academic "Academia Romana"

Omul de afaceri George Brailoiu, intrat recent in posesia unor manuscrise ale lui Emil Cioran, va participa, marti, in Aula Academiei la o sesiune dedicata lui Cioran, cadru in care va primi cea mai mare distinctie a Academiei, Meritul Academic, pentru ca a recuperat aceste manuscrise si le-a daruit statului roman, a declarat, luni, fostul presedinte al institutiei, Eugen Simion, citat de Agerpres.

"In primul rand, sunt foarte bucuros ca un roman a putut achizitiona aceste manuscrise. Apoi, sunt aproape orgolios si multumit ca manuscrisele lui Cioran au ajuns la o suma atat de fabuloasa. In al treilea rand, sunt si mai multumit ca am auzit de la radio ca proprietarul acestor manuscrise vrea sa le daruiasca Romaniei si in al patrulea rand, si lucrul cel mai important, nu-i cunosc coordonatele. I-as da un telefon sa-l rog sa cedeze, sa doneze aceste manuscrise Bibliotecii Academiei Romane (BAR), este tezaurul spiritualitatii romanesti. Il anunt pe aceasta cale ca exista 11 milioane de documente in BAR, ceea ce inseamna toata arhiva spirituala a poporului roman, ceea ce presupune ca manuscrisele acestea ar trebui sa fie acolo", a spus Simion.

El a mentionat ca Academia Romana se pregateste sa editeze in celebra editie de tip Pleiade, in doua volume, toate scrierile romanesti ale lui Emil Cioran.

"Le-am putea adauga pe cele detinute de domnul Brailoiu, acestei editii. Cinci argumente pentru el, pe care il felicit ca le-a cumparat. Inseamna ca e un om de cultura si un bun patriot. Veti fi de zece ori mai mult, daca veti face ce va sugerez eu in momentul de fata", a mai spus apreciatul critic literar.

La randul sau, Brailoiu a declarat ca va dona celebrele documente statului roman. El a subliniat ca a cumparat absolut tot ceea ce a fost scos la licitatie.

1.

Romanul care ni l-a daruit pe Cioran

Publicat in 10 aprilie 2011 la 11:46

Edituri bogate l-au tradus si-au facut vanzari uluitoare datorita cartilor lui. Filozofi contemporani s-au legitimat cunoscandu-l, descriindu-l, interpretandu-l, laudandu-se ca au respirat, uneori, acelasi aer cu el. Traian Basescu s-a folosit de el, in discursul rostit in fata ambasadorilor straini acreditati la Bucuresti. Toti si l-au insusit, in functie de interes.

2.

Cine este romanul care a cumparat manuscrisele lui Cioran

Publicat in 07 aprilie 2011 la 22:31

George Brailoiu, care a dat lovitura joi la Paris, cumparand cu 405.000 de euro mult-ravnitele manuscrise ale lui Emil Cioran, este un om de afaceri de succes, care a reusit in 2009, in plina criza, sa-si ridice afacerea la 100 de milioane de euro. Brailoiu este pasionat de iahting si de jocul la bursa.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.