Reteaua Corect

BAFTA 2021 - Filmul `Ma Rainey’s Black Bottom` a câştigat două premii în prima seară a galei

Scris de newsreporter in 11 aprilie 2021 la 10:36, in Arts. 720 vizualizari Intra in discutie Taguribafta 2021, Ma Rainey’s Black Bottom, PREMII shortlinkhttp://crct.ro/nxF9

Filmul "Ma Rainey’s Black Bottom" a fost marele câştigător al primei seri BAFTA Film Awards 2021, fiind recompensat cu două măşti din tot atâtea categorii, conform Variety, relatează Știripesurse.

Prima seară dedicată ceremoniei a fost găzduită virtual de prezentatoarea radio şi TV Clara Amfo. Ea a deschis gala cu un tribut adus prinţului Philip, duce de Edinburg, care a murit vineri la vârsta de 99 de ani. "Ducele de Edinburg a ocupat un loc foarte special în istoria BAFTA şi ne va lipsi. Gândurile noastre se îndreaptă către familie", a spus Amfo. Prinţul Philip a fost primul preşedinte al BAFTA. În prezent, ducele de Cambridge deţine acest rol. Acesta din urmă trebuia să participe la în ambele seri ale galei, dar s-a retras din cauza decesului bunicului său.

Producţiile "Rocks", "Mank", "Tenet" şi "Sound of Metal" au fost de asemenea câştigătoare.

Lista câştigătorilor primei seri

La categoria „distribuţie” a câştigat "Rocks" - Lucy Pardee. Au fost nominalizate filmele „Calm With Horses” - Shaheen Baig, „Judas and the Black Messiah” - Alexa L. Fogel, „Minari” - Julia Kim, „Promising Young Woman” - Lindsay Graham Ahanonu, Mary Vernieu.

Ann Roth a fost desemnată câştigătoare pentru "costumele" realizate la "Ma Rainey’s Black Bottom". Au mai fost nominalizaţi: Michael O’Connor pentru "Ammonite", Alice Babidge pentru "The Dig", Alexandra Byrne pentru "Emma", Trish Summerville pentru "Mank".

"Ma Rainey’s Black Bottom" şi-a adjudecat şi categoria "machiaj şi coafură" - Matiki Anoff, Larry M. Cherry, Sergio Lopez-Rivera, Mia Neal. Pentru trofeu au fost nominalizaţi: Jenny Shircore ("The Dig"), Patricia Dehaney, Eryn Krueger Mekash, Matthew Mungle ("Hillbilly Elegy"), Kimberley Spiteri, Gigi Williams ("Mank"), Mark Coulier (Pinocchio").

Donald Graham Burt, Jan Pascale au câştigat trofeul la categoria "design production" pentru "Mank". Au mai fost selectaţi: Maria Djurkovic, Tatiana Macdonald ("The Dig"), Peter Francis, Cathy Featherstone ("The Father"), David Crank, Elizabeth Keenan ("News of the World"), Sarah Greenwood, Katie Spencer ("Rebecca").

"The Present", de Farah Nabulsi a câştigat la categoria "scurtmetraj de ficţiune britanic". Au mai fost nominalizate filmele: "Eyelash" de Jesse Lewis-Reece, Ike Newman, "Lizard", regia Akinola Davies, Rachel Dargavel, Wale Davies, "Lucky Break" de John Addis, Rami Sarras Pantoja, "Miss Curvy", regia Ghada Eldemellawy.

La categoria "scurtmetraj de animaţie britanic", trofeul i-a revenit producţiei "The Qwl and The Pussycat", Mole Hill, Laura Duncalf. Au mai fost selectate producţiile "The Fire Next Time", de Renaldho Pelle, Yanling Wang, Kerry Jade Kolbe, şi "The Song of a Lost Boy" de Daniel Quirke, Jamie MacDonald, Brid Arnstein.

Scott Fisher, Andrew Jackson, Andrew Lockley ("Tenet") au primit statueta pentru cele mai bune "efecte vizuale". Au fost nominalizaţi la aceeaşi categorie: Pete Bebb, Nathan McGuinness, Sebastian von Overheidt pentru "Greyhound", Matt Kasmir, Chris Lawrence, David Watkins pentru "The Midnight Sky", Sean Faden, Steve Ingram, Anders Langlands, Seth Maury pentru "Mulan", Santiago Colomo Martinez, Nick Davis, Greg Fisher pentru "The One and Only Ivan".

Cel mai bun "sunet" a avut filmul "Sound of Metal" - Jaime Baksht, Nicolas Becker, Phillip Bladh, Carlos Cortés, Michelle Couttolenc. Celelalte producţii nominalizate: "Greyhound" - Beau Borders, Christian P. Minkler, Michael Minkler, Warren Shaw, David Wyman, "News of the World" - Michael Fentum, William Miller, Mike Prestwood Smith, John Pritchett, Oliver Tarney, "Nomadland" - Sergio Diaz, Zach Seivers, M. Wolf Snyder şi "Soul" - Coya Elliott, Ren Klyce, David Parker.

"colectiv", care se află pe lista scurtă pentru o nominalizare la Oscar 2021, a fost selectat în cursa pentru trofeul BAFTA la categoria „cel mai bun documentar” alături de „David Attenborough: A Life on Our Planet”, de Alastair Fothergill, Jonnie Hughes, Keith Scholey; „The Dissident”, de Bryan Fogel, Thor Halvorssen; „My Octopus Teacher”, de Pippa Ehrlich, James Reed, Craig Foster; şi de „The Social Dilemma”, de Jeff Orlowski, Larissa Rhodes. Pentru această categorie, câştigătorii vor fi anunţaţi duminică seară.

Gala de anul acesta se desfăşoară în weekendul 10 - 11 aprilie, la Royal Albert Hall din Londra şi este transmisă de BBC.

În total, 50 de filme au primit nominalizări, faţă de 38, anul trecut.

BAFTA acordă trofee la 24 de categorii, cărora li se adaugă BAFTA Rising Star (câştigător votat de public).

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.