Reteaua Corect

Arheologii au găsit un 'Pompei egiptean' aproape de Luxor

Scris de newsreporter in 09 aprilie 2021 la 10:40, in Arts. 627 vizualizari Intra in discutie Taguriamenhotep al III-lea, arheologi, egipt, luxor, oras, pompei egiptean shortlinkhttp://crct.ro/nxEL

Arheologii au anunţat joi că au adus la lumină un vast oraş faraonic ce a rămas nedescoperit secole la rând, în apropiere de unele dintre cele mai cunoscute monumente ale Egiptului, informează Reuters, potrivit Știripesurse.

Oraşul a fost construit cu mai mult de 3.400 de ani în urmă în perioada opulentei domnii a lui Amenhotep al III-lea, unul dintre cei mai influenţi faraoni egipteni, a declarat arheologul egiptean care supraveghează săpăturile, Zahi Hawass, scrie Agerpres.ro.

Echipa a început să caute un templu mortuar lângă Luxor în luna septembrie, însă în câteva săptămâni a descoperit în toate direcţiile formaţiuni din cărămizi de lut, a spus Hawass, citat într-un comunicat.

Arheologii au dezgropat oraşul bine conservat, ai cărui pereţi erau aproape intacţi şi în ale cărui camere au fost găsite unelte din viaţa de zi cu zi, împreună cu inele, amulete în formă de scarabeu, vase de ceramică colorate şi cărămizi de lut purtând sigiliile cartuşului regal al lui Amenhotep.

''Străzile oraşului sunt flancate de case... zidurile unora dintre ele au o înălţime de până la trei metri", a spus Hawass.

Situl în care sunt realizate săpăturile este situat pe malul vestic al Nilului, vizavi de Luxor, în apropiere de Coloşii lui Memnon, templul Medinet Habu şi Ramesseum, sau templul funerar al lui Ramses al II-lea, nu departe de Valea Regilor.

''Aceasta este o descoperire foarte importantă'', a declarat pentru Reuters Peter Lacovara, director al organizaţiei Ancient Egyptian Heritage and Archaeology Fund cu sediul în Statele Unite.

Starea sitului şi cantitatea de obiecte din viaţa de zi găsite aminteşte, după părerea sa, de un alt complex antic celebru. ''Este un fel de Pompei egiptean antic şi demonstrează necesitatea deosebit de importantă de a conserva această zonă ca parc arheologic'', a spus Lacovara, care a lucrat în zona sitului palatului Malkata (Malqata) timp de peste 20 de ani, însă nu a fost implicat în aceste excavaţii.

Situl conţine un număr semnificativ de cuptoare şi vetre pentru producerea sticlei şi a faianţei, precum şi rămăşiţe de la mii de statui, a declarat Betsy Bryan, specialistă în domnia lui Amenhotep al III-lea.

Potrivit lui Bryan, descoperirea acestor ''centre de producţie oferă detalii despre ceea ce erau în stare să facă egiptenii sub un mare şi bogat conducător precum Amenhotep al III-lea''.

''Aceasta va oferi cunoştinţe pentru mulţi ani de acum înainte'', a adăugat ea.

Oraşul se extinde spre vest, către satul muncitoresc antic Deir el-Medina, a spus Hawass. Conform izvoarelor istorice, aici se aflau trei dintre palatele lui Amenhotep al III-lea şi centrul administrativ şi industrial al imperiului, se precizează în comunicatul lui Hawass.

 Video pe Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.